ANAF cere sechestru pe casa familiei Iohannis pentru recuperarea unor datorii
ANAF va solicita în instanță posibilitatea de a pune sechestru pe locuința familiei Iohannis, dar și pe alte bunuri, până la recuperarea sumelor datorate pentru chirii neplătite. Este vorba despre chirii în valoare totală de 4,7 milioane de lei, încasate timp de 16 ani pentru un imobil din Sibiu, care a fost confiscat prin hotărâre judecătorească.
Potrivit unei acțiuni inițiate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, statul solicită obligarea fostului președinte Klaus Iohannis la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de jumătate din imobilul situat în centrul municipiului Sibiu. Fostul șef al statului a refuzat să achite prejudiciul de aproximativ un milion de euro cerut de Fisc.
În luna octombrie a anului trecut, familia Iohannis a fost executată silit de ANAF după ce nu a predat voluntar proprietatea din Sibiu. Inspectorii fiscali au schimbat yala casei și au preluat oficial imobilul, care urmează să fie scos la licitație, notează monitorulbt.ro.
Acțiunile fiscale vin ca urmare a procesului încheiat cu pierderea de către familia Iohannis a dreptului asupra imobilului situat pe strada Nicolae Bălcescu. ANAF își intensifică eforturile pentru a recupera sumele datorate, inclusiv prin sechestrarea bunurilor familiei pe durata executării silite.