Un bărbat de 37 de ani din județul Botoșani a fost la un pas de o moarte cumplită, după o provocăre de pe rețeaua TikTok dusă la extrem. Îmbătat de alcool, dar și de adrenalina provocării, acesta a decis să spargă cu pumnul un geam – gest care i-a pus viața în pericol. Incidentul s-a petrecut în cursul nopții, în localitatea de domiciliu a bărbatului. Conform apropiaților, acesta ar fi vrut să demonstreze „că e tare”, răspunzând la o provocare online pe TikTok. Din nefericire, gestul nu a rămas fără urmări: în momentul în care a izbit cu pumnul geamul, unul dintre cioburi i-a secționat o venă importantă din zona cotului. Până la sosirea ambulanței, bărbatul a pierdut o cantitate semnificativă de sânge. Echipajul de la Serviciul Județean de Ambulanță a intervenit de urgență și a reușit să-l stabilizeze, dar lupta cu timpul a fost dublată de una cu pacientul, care era extrem de agitat din cauza stării de ebrietate. „Pacientul a fost diagnosticat cu plagă tăiată în zona plicii cotului drept, cu secționarea venei cefalice, fiind într-o stare de agitație psihomotorie severă. A fost nevoie de intervenție rapidă pentru a opri hemoragia și a evita un deznodământ tragic”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. Deși viața nu îi mai este în pericol, cazul ridică semne de întrebare cu privire la influența rețelelor sociale asupra comportamentului unor persoane vulnerabile sau aflate sub influența alcoolului. Specialiştii avertizează că tot mai multe persoane, mai ales minori, ajung să comită gesturi extreme sub influența provocărilor virale, fără să conștientizeze riscurile reale. „Rețelele sociale precum TikTok pot crea un fals sentiment de curaj și apartenență, mai ales în cazul persoanelor cu o nevoie crescută de validare. Atunci când acest comportament este asociat cu consumul de alcool, autocontrolul scade drastic, iar riscul de accidente grave crește exponențial”, a precizat un psihiatru botoşănean. Medicul mai spune că astfel de gesturi nu sunt doar impulsive, ci pot avea în spate probleme emoționale sau o lipsă de sprijin social. „Este important să înțelegem că nu vorbim doar de teribilism. În multe cazuri, aceste provocări sunt încercări disperate de a atrage atenția sau de a compensa sentimente de neputință. Din păcate, în mediul online, aplauzele virtuale vin adesea cu un preț foarte real: răniri, traume sau chiar moarte.”, a completat psihiatrul.
Un bărbat de 50 de ani din comuna Trușești a ajuns de urgență la spital, joi, după un grav accident de muncă. Acesta lucra la izolarea termică a unei clădiri. La un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut de pe o schelă aflată la aproape cinci metri înălțime. La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA). “Victima a fost preluată conștientă, dar cu multiple
.
În perioada 11–18 august, la complexul „Codrii de aramă” din Agafton se desfășoară cea de-a IX-a ediție a taberei de jurnalism „Ai noștri tineri”. Evenimentul aduce în acest an o colaborare specială cu Rotary Club Botoșani, care susține integral participarea a cinci elevi din Republica Moldova. Aceștia sunt aduși și însoțiți în siguranță de Rotary Club Chișinău, creând astfel o punte între tinerii de pe ambele maluri ale Prutului. Tabăra
.
Credința în teoriile conspirației este adesea atribuită unui anumit tip de raționament motivat: oamenii vor să creadă într-o conspirație pentru că aceasta le întărește viziunea asupra lumii, de exemplu, sau pentru că le satisface o nevoie psihologică profundă, cum ar fi dorința de a se simți unici, scriu jurnaliștii de la Ars Tehnica. Totuși, potrivit unui studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin, aceasta ar putea fi alimentată și
.
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, se vor întâlni în 15 august, în Alaska, pentru a discuta despre viitorul războiului din Ucraina. Trump a anunţat vineri pe reţeaua sa Truth Social că „mult aşteptata întâlnire” cu omologul său rus Vladimir Putin va avea loc pe 15 august în statul american Alaska. De asemenea, Kremlinul a confirmat sâmbătă că preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni vineri în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.