Una dintre cele mai importante descoperiri o constituie identificarea unui bastion circular de mari dimensiuni de lângă Turnul Dogarilor (Fassbinderturm). Acesta era amplasat pe latura vestică a turnului, în actuala zonă de acces spre parc și a fost realizat în secolul al XVI-lea. Acest element suplimentar de fortificare a fost construit datorită perimetrului vechii mănăstiri dominicane care nu permitea un aliniament drept între Poarta Ungurească și Turnul Dogarilor. Bastionul constituia astfel un intrând spre râul Bistrița cu rol strategic în blocarea accesului spre latura sudică a cetății. Acesta avea o lungime de circa 21 m și o lațime de 3 m. De la metrul 19 acesta începe să se îngusteze și să continue în semicerc sub gardul pasajului. Înălțimea acestuia păstrată ajunge la metrul 15 la înălțimea maximă de 160 cm. Din păcate zidăria bastionului a fost sever avariată de o rețea de cabluri electrice care au distrus partea interioară a zidului bastionului. Spre capătul bastionului înspre sud între metrul 15,5 și 19 a fost surprinsă amprenta unui șanț timpuriu cu lățimea de circa 3,5 m (care provine de la prima fază de fortificare a cetății Bistriței, când exista doar o palisadă de lemn în jurul cetății) ce ajungea până la o adâncime de 3 m față de nivelul actual de călcare. În zona în care începe absida zidului a fost identificată o groapă modernă cu o structură deranjată din cărămizi care intră circa 1 m sub zidul bastionului. Zidul vechii cetați medievale a Bistriței a inclus de-a lungul timpului și un bastion pe latura de sud a incintei, un domus bombardii ridicat la 1521, cu o platformă pentru instalarea tunurilor; unul situat pe latura de est a cetății, aflat lânga Poarta Lemnelor. După mijlocul secolului al XIX-lea întreținerea fortificației a devenit tot mai costisitoare și dificilă, iar nevoile de modernizare erau îngrădite de zidăria orașului medieval. Astfel că dupa 1868 începe demantelarea zidurilor, iar pe latura sudică, în locul vechilor eleșteie, se amenajează între anii 1894-1895, parcul orașului. Ulterior, peste sistemul de fortificație medieval se ridică o serie de construcții de utilitate publică: Gewerbervereinul, grădinița, case de locuit etc. Din păcate ruinele fostei cetăți medievale devin doar martori păstrați pe porțiuni izolate ce amintesc de grandoarea acesteia, singurele care mai pot surprinde și identifica poveștile uitate ale Cetății Bistriței fiind cercetările arheologice.
Raportul Institutului „Elie Wiesel” de monitorizare a antisemitismului arată o realitate îngrijorătoare. O treime dintre parlamentarii români sunt afiliați la partide politice care își asumă valori de extremă dreapta. Potrivit G4Media, raportul se înscrie în obiectivele strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024-2027. Din perspectivă politică, perioada analizată consemnează amplificarea fără precedent a extremismului de dreapta: turul I al alegerilor prezidențiale
.
Pentru Antonio, un tânăr de 20 ani din Cristinești, lupta medicilor a fost zadarnică. Grav rănit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, acesta s-a stins din viață la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, în ciuda eforturilor disperate de salvare. Accidentul a avut loc pe drumul dintre Cristinești și Baranca, într-o zonă împădurită. Antonio, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, se întorcea dinspre Vama Racovăț împreună cu un
.
Un polițist originar din Botoșani, aflat în timpul liber, a reușit să salveze viața unui tânăr implicat într-un accident rutier petrecut în județul Prahova. Este vorba despre inspectorul de poliție Robert Ioan Olaru, angajat al Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, care se întorcea acasă, la Botoșani, pentru a-și vizita părinții. Accidentul a avut loc sâmbătă, 12 iulie, în zona localității Baba Ana, unde un tânăr aflat pe o trotinetă electrică
.
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru a opri violența împotriva femeilor, în condițiile în care România a fost zguduită în ultimele luni de mai multe cazuri de femicid. „Suntem la un moment aniversar, dar cred ca trebuie să vorbim de viitor”, și-a început Nicușor Dan discursul de la gala
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.