“Dorințe împlinite la vârste potrivite” este titulatura sub care se desfăşoară o campanie a poliţiştilor nemţeni destinată copiilor şi adolescenţilor. Oamenii legii au discutat cu copiii despre siguranța în mediul online, prevenirea violenței și a comportamentelor agresive, prevenirea traficului de persoane și despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise „În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Neamț, în parteneriat cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat activități informativ-preventive dedicate copiilor, în cadrul campaniei “Dorințe împlinite la vârste potrivite”. Activitățile s-au adresat unui număr de peste 530 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, participanți în taberele organizate pe raza județului Neamț. Acestea au avut loc în localitățile Dumbrava Roșie, Săvinești, Durău, Oglinzi, Pildești și Piatra-Neamț. Pe parcursul întâlnirilor, polițiștii au discutat cu copiii despre siguranța în mediul online, prevenirea violenței și a comportamentelor agresive, prevenirea traficului de persoane și despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise.
Un tânăr a fost la un pas de tragedie după ce a fost victima unui grav accident la muncile câmpului. Incidentul șocant a avut loc sâmbătă seară pe un teren agricol din comuna Dângeni, județul Botoșani. În vârstă de 31 de ani, acesta lucra cu o balotieră și, în urma unei mișcări neatente, piciorul său drept a fost prins în utilajul agricol aflat în funcțiune. Potrivit martorilor, bărbatul încerca să
.
Locuitorii comunei Vârfu Câmpului au motive de bucurie. Primarul Ovidiu Domunco a anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție pentru prima rețea de alimentare cu gaz metan din comunitatea pe care o conduce, o investiție mult așteptată, care promite să îmbunătățească semnificativ confortul și calitatea vieții în zonă. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” şi are o valoare totală de peste 12,9 milioane de lei. Din
.
Descinderile organizate de polițiști astăzi dimineață la sediul Nova Apaserv au adus și unele surprize. Astfel, în jurul orei 7, anchetatorii au efectuat percheziții simultane la două sedii ale companiei de apă și canal din Botoșani — cel din strada Octav Băncilă (fostul sediu Tratoria) și cel de pe Bulevardul Mihai Eminescu (fosta Baie Centrală). Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria
.
Tânărul electrocutat în timpul unul joc al copilăriei este transferat de urgență la Iași cu elicopterul SMURD. În vârstă de 14 ani, minorul s-a electrocutat într-o casă în construcție, din localitatea Cătămărăști-Deal. Acesta se juca ascunsa împreună cu mai mulți prieteni și a intrat într-o casă din zonă. La un moment dat acesta ar fi atins niște cabluri electrice neizolate. Un arc electric i-a străbătut corpul și l-a aruncat la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.