Medicii dorohoieni au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD pentru transferul unui bătrân în stare gravă. Necazul a avut loc la Dorohoi, victimă fiind un bărbat de 80 de ani. Se pare că bătrânul a uitat, pentru câteva momente, vârsta pe care o are. Acesta a urcat pe o scară, dar s-a dezechilibrat şi a căzut de la câţiva metri înălţime. Din păcate, din cauza fragilităţii organismului, acesta a suferit mai multe leziuni la nivelul coastelor şi plămânilor. A fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Dorohoi, unde a fost diagnoticat cu hemopneumotorax. Din acest motiv medicii dorohoieni au decis transferul lui la Iaşi cu un elicopter SMURD. “Pacientul a fost preluat stabil și transferat echipajului de pe ambulanța aeriană pentru transfer într-o clinică universitară”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, purtător de cuvânt al SJA Botoșani. Bătrânul a fost transportat pe terenul de fotbal din Dorohoi, unde a aterizat ambulanţa aeriană.
Un șofer de 51 de ani, surprins circulând cu 122 km/h (n.r. – cu 72 de km pe oră peste limita legală) pe raza localității Smârdan, comuna Suharău, județul Botoșani, a încercat să ofere mită agenților de poliție pentru a scăpa de sancțiuni. Incidentul s-a petrecut pe 17 august 2025, când echipajul Poliției orașului Darabani a oprit în trafic autoturismul condus de bărbat. Potrivit informațiilor transmise de Direcția Generală Anticorupție
.
Un incendiu a izbucnit, vineri seară, în fosta groapă de gunoi a orașului Darabani. Flăcările au fost observate în jurul orei 19 și au cuprins aproximativ 200 de metri pătrați de deșeuri, potrivit unor informații neoficiale. Pentru a preveni extinderea incendiului către vegetația din apropiere, au fost alertați de urgență pompierii din cadrul Grupului de Lucru Darabani, care au intervenit imediat. Deși flăcările au generat degajări de fum, acestea nu
.
Tribunalul Botoșani a pus punct, pe 13 august 2025, uneia dintre violențele comise la începutul anului. Doi bărbați implicați într-un scandal izbucnit chiar în prima noapte din 2025, în fața și în interiorul unei farmacii din municipiu, au fost condamnați la închisoare. Considerat principalul agresor, Costel B. a primit 5 ani și 4 luni de detenție pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. În seara incidentului, el l-a lovit
.
O societate comercială a rămas fără energie electrică după ce un șofer a dărâmat un stâlp de electricitate cu mașina. Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit în această după amiază, cu o autospecială de stingere și descarcerare, la un accident rutier care a avut loc pe strada Nucilor din municipiul Dorohoi. Salvatorii au constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă, lovind un stâlp de electricitate care s-a rupt. Din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.