Luni, 14 iulie 2025, începând cu ora 19:00, pe Stadionul Municipal Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Farul Constanța, meci contând pentru prima etapă a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor. Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 17:00. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare. Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise. • Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor. • Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică. • Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei. • Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență. • Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc. Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu: • Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității. • În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni. “Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii. Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare și vă dorim un spectacol sportiv fără incidente!”, a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Botoșani.
Lacul de acumulare Stânca-Costești a fost, în ultimele zile, sub lupa autorităților. Polițiștii de la Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani, alături de colegii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, au desfășurat o amplă acțiune în cadrul planului comun „Safe Waters 2025”, vizând prevenirea și combaterea braconajului piscicol. În timpul patrulării cu ambarcațiunea Poliției de Frontieră, au fost legitimate 73 de persoane, verificate 8 autovehicule, 3 ambarcațiuni și 20
.
Un weekend agitat pe șoselele din județul Botoșani. Polițiștii au organizat 13 acțiuni punctuale în cadrul planului „Blocada” și au intervenit la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Rezultatul? Zeci de permise reținute și sancțiuni contravenționale care depășesc 360.000 de lei. Potrivit unui comunicat emis de IPJ Botoșani, au fost reținute 72 de permise de conducere, dintre care 38 pentru viteză excesivă. Cele mai multe amenzi au fost
.
Un microbuz a fost cuprins de flăcări, astăzi, în timp ce se deplasa pe DN 29 D, la ieșirea din localitatea Trușești spre Ștefănești. Conducătorul auto a simțit miros de fum, a oprit autovehiculul și a ieșit din interior, împreună cu toți cei opt pasageri. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă. Aceștia au constatat faptul că microbuzul ardea
.
Panică într-un cartier din municipiul Botoşani, unde mai mulţi locatari au fost evacuaţi în urma unui incendiu. Apelul la 112 a venit luni după-amiază din cartierul Constantin Gane, unde locatarii unei scări de bloc au fost speriaţi de fumul puternic ce ieşea dintr-un apartament situat la etajul 1. În apartamentul unei bătrâne, flăcările au cuprins un pat dintr-un dormitor. Femeia a fost scoasă de vecini, care au ieşit panicaţi din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.