Patru mașini au fost serios avariate după ce un tânăr aproape în comă alcoolică a produs un accident în miez de noapte. Incidentul a avut loc pe strada Pacea, aproape de ora trei dimineața. Un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul unui Opel, a lovit un BMW parcat pe marginea drumului. Ulterior a ricoșat și a lovit alte două mașini parcate pe partea opusă a drumului. Din fericire, la acea oră nu erau alte autoturisme în trafic, astfel că a fost evitată o tragedie. Alarmați de zgomotul puternic, mai mulți locatari au coborât și au văzut imaginea dezastrului. Mai multe mașini avariate, iar șoferul din autoturismul care a provocat totul abia se ținea pe picioare. Dar nu pentru că era rănit, ci pentru că era într-o stare avansată de ebrietate. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și ambulanță, iar șoferul a fost testat cu aparatul etilotest. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani. Autoturismele avariate au fost ulterior ridicate cu o platformă SOS Savencu și transportate în mai multe unități service. foto/video – Andrei Boicu
Premiera filmului The Great Patriotic Trip a avut loc pe 21 august 2025, dată simbolică pentru invazia sovietică din 1968. Kvapil, regizorul ceh, spune: “Nu sunt naiv să cred că un film schimbă societatea, dar poate face bine. Poate arată cât de fragilă e democrația noastră”, a declarat el.
Un nou documentar ceh examinează dificultatea de a clătina credințele adânc înrădăcinate despre teoriile conspiraționiste. Filmul urmărește trei cetățeni cehi — Petra,
.
Luna august a adus sancțiuni record pentru agenții economici și persoanele care au încălcat legislația de mediu în județul Botoșani. Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu a derulat, între 1 și 31 august 2025, 72 de acțiuni de inspecție și control.
“Din cele 26 de sesizări primite de instituție, 24 au fost deja soluționate. Alte două se află încă în termenul legal de rezolvare”, a precizat Cristina Kashyap, comisarul-șef al
.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Valeriu Iftime, liderul PNL Botoşani, susține că fără măsuri drastice nu se poate. El avertizează că aceia care vorbesc de moțiuni nu înțeleg pericolul. În lipsa prefectului, Iftime a fost ieri mediatorul discuţiilor dintre politicieni şi sindicate.
În Botoşani a avut loc ieri o nouă şedinţă a Comisiei de Dialog Social, la care au participat parlamentari locali şi lideri de sindicat. Parlamentarii PSD au anunţat că nu vor
.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că guvernul își poate pierde legitimitatea. „Când ai un proiect important care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că Guvernul mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”.
Această sesizare a CCR a venit în contextul acuzațiilor ICCJ că importanța pensiei de serviciu, esențială pentru independența justiției, a fost ignorată de legiuitor,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.