Peste jumătate de milion de lei au fost încasaţi ilegal ca ajutoare sociale în Botoșani. Printre beneficiari sunt persoane cu două case și venituri ascunse. Scandal în sistemul de asistență socială din județul Botoșani. Totul după ce autoritățile au descoperit sute de cazuri în care persoane au încasat ajutoare de la stat fără drept. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) a identificat nu mai puțin de 255 de persoane care au declarat fals sau incomplet veniturile. Au reușit astfel să obțină venitul minim de incluziune, deși aveau bunuri sau venituri care îi descalificau. Printre cei depistați se numără persoane care aveau două locuințe, mașini, sau încasau salarii și pensii nedeclarate, dar și doi botoșăneni care au câștigat bani din jocuri de noroc, fără să menționeze aceste venituri. Este vorba despre 152 de beneficiari ai ajutorului de incluziune. De asemenea, 103 familii cu copii au primit ajutoare sociale fără să se încadreze legal. Prejudiciul total calculat de AJPIS Botoșani se ridică la 555.020 de lei. Instituția a emis decizii de debit pentru recuperarea sumelor. „Au existat suspiciuni privind acordarea unor beneficii și, în urma verificărilor încrucișate cu alte instituții, s-au constatat debite. Facem toate demersurile pentru recuperarea cât mai rapidă a acestor prejudicii”, a declarat Diana Geanina Pelinescu, directorul executiv al AJPIS Botoșani. Dosarele de ajutor social sunt întocmite de primării. Dacă beneficiarii nu achită sumele în termen de 180 de zile, acestea vor fi transmise ANAF pentru executare silită. Autoritățile anunță că vor continua controalele și în perioada următoare pentru a preveni astfel de fraude și a proteja fondurile publice destinate celor care chiar au nevoie.
Trei străzi botoşănene aflate în reabilitare sau abia asfaltate s-au rupt la prima ploaie, iar primăria şi Nova Apaserv pasează vina. Sute de botoşăneni care au aşteptat ca asfaltul să ajungă şi pe străzile lor periferice au ajuns să regrete că şi-au dorit modernizarea. Asta fie că este vorba de asfalt nou sau de înlocuirea celui deteriorat. Cum s-a ajuns la acest paradox? Foarte simplu. Străzile intrate în şantier ori
.
Un bărbat de 34 de ani din comuna Vorniceni a fost reținut de polițiștii botoșăneni, după ce, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a intrat cu un tractor neînmatriculat în gardul unei locuințe și a fugit de la fața locului. Incidentul a avut loc în seara zilei de 5 august 2025, pe un drum public din comuna Vorniceni. Potrivit polițiștilor Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, bărbatul ar fi
.
Tabăra Militară Airsoft Agafton, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani în parteneriat cu Clubul Sportiv Airsoft Botoșani, și-a întâmpinat din nou participanții cu o doză autentică de disciplină „cazonă”. Tradiția trezirii matinale cu jandarmii a fost respectată și în această ediție, spre deliciul celor peste 50 de tineri prezenți în Centrul de Agrement „Codrii de Aramă” din Agafton. În zorii zilei, participanții au fost treziți într-un mod
.
O situație revoltătoare a fost descoperită de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani, în urma unei sesizări primite de instituție. Pe un teren aflat în proprietate privată, inspectorii au găsit depozitate în aer liber, direct pe sol, aproximativ 400-500 de kilograme de deșeuri provenite din abatorizarea animalelor rumegătoare, mari și mici. Este vorba despre intestine, stomacuri și conținut stomacal – materii care nu sunt adecvate pentru consum sau procesare. Deșeurile, aflate
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.