Zilele Eminescu, ediţia din iunie, au adus la Botoșani oameni care trăiesc prin cuvânt. Unul dintre ei este Ioan Pintea – preot, poet și director de bibliotecă. La întâlnirea cu publicul, Pintea a vorbit despre legătura profundă dintre altar și poezie, dintre slujire și creație, dintre credință și cuvântul scris. Pentru el, altarul și poezia nu se exclud, ci se completează – unite de aceeași forță vie: cuvântul. Preot paroh la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița este directorul Bibliotecii George Coșbuc din Bistrița Năsăud, dar şi redactor-șef la „Mișcarea literară” și membru al Uniunii Scriitorilor din România Pasionat de cuvântul scris, Ioan Pintea la Bistrița colaborează cu tinerii din localitate împreună cu care realizează o revistă anuală intitulată „Ipostaze”. Pentru acești tineri, Ioan Pintea a înființat un club pe care l-am intitulat Coșbook. Tinerii organizează evenimente culturale și se bucură de întâlniri culturale sub îndrumarea preotului cu poezia in suflet. „Legătura dintre biserica și poezie o face cuvântul. În biserică se folosește cuvântul. În afara bisericii folosești tot cuvântul. Și dacă ești scriitor cu atât mai mult folosești cuvântul, transmiți prin cuvânt. Au legătură preoția cu poezia, preotul cu poetul. Acolo, slujind conform rânduielii bisericești, faci trimitere la părinții bisericii, la mari creatori, mari scriitori. E foarte bine acest lucru dacă într-o predică reușești să aduci doar cuvântul evanghelic și un text din Vasile Voiculescu și așa mai departe”, a spus Ioan Pintea. – Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ
Accident grav în zona Lebada din Botoșani: un motociclist de 19 ani a fost rănit
Duminică după-amiaza, în zona Lebada, la ieșirea din municipiul Botoșani, a avut loc un accident rutier care a creat panică printre localnici și șoferi. Potrivit martorilor, un tânăr de 19 ani, conducând o motocicletă, a pierdut controlul vehiculului și a căzut pe carosabil. Impactul a fost puternic, iar tânărul a rămas întins pe șosea, fiind primul
.
sorin grindeanu: PSD vrea să reia discuțiile despre restantele din pachetul 2 de reforme fiscale
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a confirmat luni că partidul a votat în unanimitate pentru a reveni la întâlnirile coaliției, pentru a discuta exclusiv despre restantele legate de Pachetul 2, care se referă la măsuri fiscale și administrative. El a menționat că, dacă aceste restanțe sunt rezolvate, nu vor fi probleme legate de alte domenii,
.
Incendiu de vegetație uscată pe drumul județean 282B între Flamanzi și Prajeni
Un incendiu de vegetație uscată a avut loc luni după-amiază pe marginea drumului județean 282B, între localitățile Flamanzi și Prajeni. Pompierii din Flamanzi au intervenit rapid pentru a controla focul și a preveni extinderea lui la culturile din apropiere, în special la culturile de floarea-soarelui.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.