Programări la medic cu pix pe foaie şi rugăciuni. Digitalizare de Ev Mediu în sănătate la Botoşani (VIDEO)
Inapoi

Programări la medic cu pix pe foaie şi rugăciuni. Digitalizare de Ev Mediu în sănătate la Botoşani (VIDEO)

Postat pe 26 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 25 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
Într-o lume în care programările pentru aproape orice serviciu sunt la un click distanţă, iar consultațiile video devin normă în multe țări europene, la Botoșani digitalizarea a rămas doar un vis. Cei care au nevoie de o consultaţie au de trecut de un hăţiş birocratic cu pixuri şi foi şi reuşesc să ajungă în faţa medicului doar cu credinţă şi rugăciuni, deși pe hârtie există un sistem informatic, ce deservește lunar 100 de oameni dintr-un total de 30.000 de consultații. Oameni încă sunt nevoiţi să bată drumul până la spital doar pentru a fi trecuți cu pixul într-un caiet. Unii vin de la zeci de kilometri depărtare, alții reușesc cu greu să treacă de tonul ocupat al telefonului, iar mulți pur și simplu se resemnează și așteaptă. Iar aşteptarea îi duce, de cele mai multe ori la Urgenţe, pentru că problemele lor devin tot mai grave. Pe holurile Ambulatoriului zilele par trase la indigo. La ora 07.00 în fața cabinetelor, zeci de pacienți așteaptă deja, în tăcere sau bombănind. Unii au venit cu trimiterea în mână și speranța că „prind un loc” cât mai curând, iar alţii au venit doar să „conspecteze” numele şi programele medicilor unde ar avea nevoie de o programare. Cozile se formează rapid, la ghișee se încing spiritele, iar telefonul fix sună insistent, rar fiind cineva disponibil să răspundă. Într-o realitate care pare desprinsă din alt timp, sistemul de programare medicală în această unitate funcționează manual. Programările sunt notate într-un caiet, cu pixul. Apelurile telefonice sunt preluate, uneori, de către personal insuficient, iar în multe cazuri pacienții sunt nevoiți să vină personal la spital – chiar și doar pentru o hârtie. Sistemul online există, dar este atât de limitat încât doar puţin peste 100 de oameni îl folosesc într-o lună. Din 30.000 de consultaţii. Una dintre cele mai grave situaţii este la cabinetul de cardiologie din Ambulatoriu. Prima programare disponibilă e peste trei luni, iar 2.046 de persoane pe liste de aşteptare. O pensionară care a ratat o programare din cauza internării într-un alt spital, acum va trebui acum să aştepte încă trei luni. Situaţii similare sunt şi la restul cabinetelor din Ambulatoriu. Ajunşi la capătul răbdărilor oamenii au obosit şi să ceară explicaţii, bucurându-se pentru reuşitele amare. Şi mai complicat este pentru bolnavii care sunt nevoiţi să străbată 100 de kilometri pentru o simplă hârtie, cu programarea. Un alt „coleg de suferinţă”, diabetic şi el, recunoaşte că există şi un sistem de programări telefonice, dar care funcţionează atât de deficitar, încât preferă să urce scările celor două etaje până la cabinetul de diabet, pentru a fi trecut „la caiet”. Alţii nici nu ştiu dacă este posibilitatea de a face online sau telefonic. Cei care au răbdare de fier, dar şi noroc cu carul, prind ca prin miracol programări şi la telefon. Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, în Ambulatoriul Integrat al spitalului, pentru un număr de 35 de specialități au existat peste 10.800 de programări pentru consultații în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 ianuarie 2025. Deşi poate părea o cifră foarte mare, aceasta nu face decât să sublinieze şi mai mult atât ineficienţa sistemului de programări, dar şi lipsa de specialişti. O matematică simplă ar arăta că la fiecare specialitate pot fi două ture, dimineaţa şi după-amiaza. Se presupune că în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate se decontează doar 28 de consultaţii pe zi, nu pe tură. În cele 21 de zile de activitate ale ambulatoriului într-o lună se pot acorda 20.000 de consultaţii. Sau 60.000 în trei luni. Un exemplu cât se poate de elocvent este al unui botoşănean care a avut nevoie de o programare la cabinetul de neurologie din ambulatoriu la finele anului trecut. Majoritatea cabinetelor au un telefon mobil cu un număr alocat, la care pacienţii trebuie să sune pentru programare, astfel eludând tocmai centrala telefonică. Doar că de aici începe calvarul. Dacă sună prea din timp, aceştia sunt certaţi, că nu pot fi programaţi peste jumătate de an. Dacă sună mai târziu, de multe ori li se reproşează că nu s-au programat din timp. Dar, de cele mai multe ori, nici nu reuşesc să se programeze. Deşi este evident că actualul sistem nu este funcţional, vina cade tot pe pacienţi. Nu neapărat că se îmbolnăvesc, dar că nu ştiu să folosească un sistem care nu doar că mai mult dă rateuri, dar de care mulţi nici nu ştiu. Acesta susţine că lipsa de educaţie digitală din parte multor pacienţi face ca sistemul să fie folosit mai puţin. În tot acest timp, autorităţile se laudă cu investiţii de sute de mii de euro în aparate performante, multe rămase chiar nefolosite, însă nu găsesc câteva zeci de mii pentru un sistem de programări care să nu umilească pacienţii. Reprezentanţii unităţii sanitare admit limitele sistemului actual de programări. Aceştia dau, însă, vina pe lipsa de personal, iar atunci când nu este personalul, problemele sistemului infomatic „au fost comunicate Biroului de informatică şi au fost remediate sau sunt în curs de remediere”. Ceea ce nu se spune, însă, este faptul că softul în sine nu este unul specializat, are foarte multe limitări şi nu structurează deloc şi nici nu aproximează timpii de consultaţie. În realitate, însă, cifrele înaintate de reprezentanţii unităţii sanitare sunt fantasmagorice. În condiţiile în care, potrivit cifrelor oficiale, în 2024 au fost înregistrate 121.740 de programări telefonice, un calcul matematic ar arăta că dacă s-ar fi răspuns non stop la telefon, timp de 10 ore pe zi, în toate cele 252 de zile lucrătoare din an, durata unui apel ar fi fost de 1 minut şi 14 secunde. Timp în care majoritatea persoanelor care sună abia reuşesc să îşi spună numele şi specialitatea la care doresc programare. O altă problemă care afectează pacienţii este că doar 65% din capacitatea zilnică de consultații este efectiv folosită. Dacă dimineaţa holurile Ambulatorului sunt burduşite de oameni, deşi, teoretic, aceştia ar avea o programare cu o anume oră alocată, după-amiaza nu vezi ţipenie de om. Asta în timp ce timpul mediu de așteptare pentru o programare este de 45 de zile, iar la specialități precum cardiologie, neurologie sau oftalmologie, depăşeşte trei luni. Registratorii medicali sunt și ei copleșiți: Mai mult, oamenii recunosc că nu sunt instruiți să folosească așa cum trebuie platforma digitală Consiliul Județean, în subordinea căruia funcționează spitalul, susține că „prioritizează proiectele de digitalizare”, dar că „bugetul este limitat” și „resursele IT ale instituției sunt insuficiente pentru un sistem integrat”. Declarații care, în lipsa unor pași concreți, rămân doar bune intenții. Mai mult, este un fapt tot mai evident că digitalizarea nu este o prioritate reală, ci o lozincă invocată în strategii sau comunicate de presă. Dovadă stă cel mai recent proiect de digitalizare, de 3,8 milioane de lei implementat în spital prin PNRR în 2024, dar care vizează cu totul alte aspecte. Aceştia spun şi că în momentul în care va fi finalizată noua clădire a ambulatoriului de specialitate se va pune la punct şi un nou sistem de programări, de parcă acesta nu poate fi implementat separat de o clădire fizică. Managerii care s-au perindat în ultimii ani au preferat, mai ales la „sugestia” CJ, să investească în echipamente „vizibile”, care aduc imagine politică, nu în software și sisteme de gestiune. Chiar şi în Ambulatoriu a fost achiziţionat recent un aparat pentru osteondensitometrie (DEXA) de ultimă generaţie sau un echograf ultraperformant, pe care şefii CJ le-au prezentat, de fiecare dată, cu fast în comunicate de presă. Explicaţia este, însă, una cât se poate de simplă. Niciuna dintre conducerile unităţii sanitare sau a CJ, nu s-a aplecat cu adevărat asupra problemei Ambulatoriului, a aglomeraţiei de pacienţi, a sistemului deficitar sau mai degrabă inoperabil de programări. Iar unul dintre motive este cât se poate de pragmatic. În actuala formulă, ambulatoriul nu aduce prea mulţi bani unităţii sanitare, per ansamblu. Iar contractele cu Casa de Sănătate, care ar trebui să repezinte interesul pacientului, nu trag cu nimic la răspundere spitalele care continuă cu pixul şi hârtie. Furnizorii nu sunt penalizaţi dacă au un sistem de programări defectuos. Nici CAS-ul, nici Ministerul nu condiționează decontările de eficiența sistemului de programare, ceea ce este o nouă problemă de fond. Sistemul nu funcționează nu pentru că nu se poate, ci pentru că nu este tratat ca o prioritate. Există toate premisele să fie funcțional – fonduri, exemple bune în România, sprijin public – dar lipsește viziunea managerială și presiunea politică reală pentru că, nu-i aşa, un ales nu se poate fotografia cu un program informatic, pe când cu un aparate de radiologie da. Actualul manager a promis, în mai multe rânduri, că se va ocupa şi de această problemă. De altfel soluţia reală este la şefii CJ, împreună cu echipa managerială a spitalui. Un proiect bine scris ar putea aduce şi la Botoşani un sistem informatic care ar mai pune ordine în sistemul de programări din Ambulatoriu. Într-un sondaj recent Eurobarometru, peste 78% dintre români declară că susțin digitalizarea serviciilor publice. Cu toate acestea, România rămâne pe ultimele locuri în UE la implementarea de soluții digitale în sistemul de sănătate. În alte județe, precum Cluj sau Brașov, spitalele mari au implementat deja sisteme informatice care permit programări online sau direct din aplicații mobile. La Botoșani, acest pas pare încă departe, deși investiția nu este una semnificativă: conform estimărilor unui informatician din judeţ, care deţine o companie aproapiată sistemului sanitar, „costurile unui sistem funcțional pornesc de la 50-70.000 euro, sumă care poate fi acoperită integral din fonduri europene sau PNRR”. Un exemplu pozitiv din țară este Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean Timiș, unde a fost implementat un sistem informatic integrat. Aici, pacienții pot face programări online, prin platforma spitalului, primesc SMS de confirmare, iar medicii accesează rapid dosarele electronice. Fluxul este informatizat complet: de la fișa pacientului, până la trimitere și rețetă electronică. Sistemul este conectat la platforma națională și reduce considerabil timpul de așteptare și aglomerația la ușile cabinetelor. Este dovada clară că digitalizarea este posibilă și în România, dacă există voință administrativă și investiții bine direcționate. În timp ce la Botoșani pacienții stau la cozi încă de la 6 dimineața pentru o programare trecută cu pixul într-un caiet, în alte țări europene accesul altor botoşăneni la consultațiile medicale este la un click distanță. De la aplicații mobile oficiale până la platforme integrate, sistemele publice de sănătate din Germania, Marea Britanie și Franța oferă o imagine a ceea ce înseamnă un act medical predictibil, digitalizat și orientat spre pacient. Alexandru are 38 de ani și trăiește în Hamburg. De câteva săptămâni are dureri de spate și decide să consulte un neurolog. Nu merge la medicul de familie pentru o trimitere, ci intră direct pe platforma Doctolib.de – un serviciu național folosit de milioane de germani. În doar câteva minute, își alege specialistul, consultă opiniile altor pacienți, selectează o dată liberă și primește confirmarea prin SMS și e-mail. În ziua programării, merge cu cardul de sănătate (Gesundheitskarte), iar consultația este decontată automat de casa de asigurări. Totul se desfășoară fără cozi, fără dosar cu șină și fără drumuri inutile. În Londra, Lucian, 49 de ani, suspectează o infecție respiratorie. Deschide aplicația oficială a NHS – sistemul public de sănătate britanic – și solicită o consultație cu medicul său de familie. Alege dacă vrea să fie sunat, să aibă o discuție video sau să meargă personal. În maximum câteva zile, este contactat. Dacă medicul consideră că problema necesită investigații suplimentare, este trimis electronic către un specialist. Totul este gratuit, centralizat și notificat prin mesaje automate. Sistemul „Choose and Book” îi permite pacientului să își aleagă inclusiv ora și spitalul, dacă este cazul. Augustina locuiește în Lyon și are o problemă dermatologică. Deschide platforma Doctolib.fr, introduce codul poștal și specialitatea, apoi alege dintr-o listă de cabinete cu disponibilitate afișată în timp real. Programarea se face în câteva clicuri, iar confirmarea vine pe loc. În ziua consultației, Claire plătește între 25 și 50 de euro, dar banii îi sunt rambursați automat de stat prin CNAM, plus asigurarea complementară (mutuelle), dacă are. În multe cazuri, nici nu este necesară o trimitere de la medicul curant. În toate cele trei țări, pacientul este tratat ca beneficiar al unui serviciu public modern, nu ca solicitant al unui favor. Programările pot fi făcute rapid, fără prezență fizică, fără hârtie, fără a sta la telefon cu orele. Mai important: ele sunt predictibile, centralizate și transparente. La Botoșani, de exemplu, doar 0,3% dintre programări sunt făcute online, în timp ce peste 2000 de oameni așteaptă o consultație la cardiologie. La polul opus, în Germania, același număr de pacienți ar putea fi programați, redistribuiți și notificați în câteva ore. În schimb, la Botoșani, pacienții sunt nevoiți să se trezească la primele ore ale dimineții pentru a prinde un loc pe lista de consultații. Lipsa unui sistem digital integrat, a unei aplicații sau măcar a unei platforme online face ca totul să funcționeze manual, greoi și neinformatizat. Nu există confirmări de programare, notificări sau acces facil la istoricul medical. Cazul Botoșaniului nu este singular, dar este simptomatic pentru o Românie medicală rămasă blocată între epoca hârtiei și aspirația digitalizării. Lipsa unui sistem informatic funcțional, a personalului suficient și a unei strategii coerente condamnă mii de pacienți la drumuri inutile, telefoane care nu răspund și liste interminabile. În timp ce Europa își mută consultațiile în cloud, la Botoșani încă se scrie cu pixul, pe un caiet. Material realizat în proiectul „DigITup” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea EDGE Institute.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Tabără de mozaic dedicată poveștii eminesciene la Ipotesti

În perioada 25-28 august 2025, Memorialul Ipotesti - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, organizează o tabără de mozaic cu tematică artistică inspirată din universul poetic eminescian. Potrivit monitorulbt.ro, această inițiativă are ca scop atât înfrumusețarea spațiului, cât și formarea abilităților tehnice și creative ale participanților. În cele patru zile, tinerii vor lucra în echipe pentru a transforma soclul .

Actualitate

polițiștii din botoșani au avut un weekend agitat

polițiștii din botoșani au avut un weekend agitat În ultimele zile, polițiștii botoșăneni au desfășurat peste zece acțiuni pentru menținerea ordinii publice și siguranței rutiere. Conform monitorulbt.ro, au fost aplicate aproape 400 de amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. Majoritatea sancțiunilor au vizat abateri de la regulile de circulație și normele de conviețuire socială. De asemenea, au fost reținute 30 de permise de conducere și retrase 11 certificate .

Actualitate

Elicopter SMURD, în misiune urgentă la Botoșani pentru transferul unei femei aflate în stare gravă

Elicopter SMURD, în misiune urgentă la Botoșani pentru transferul unei femei aflate în stare gravă Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru a interveni de urgență la Botoșani, pentru transferul unei paciente în stare critică. Femeia, în vârstă de 69 de ani, era internată la Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Județean. Conform informațiilor, aceasta suferise o hemoragie digestivă superioară cauzată de o displazie duodenală și necesita transfer rapid la un .

Actualitate

România iese în evidență prin nivelul de satisfacție față de situația financiară personală, arată datele Eurostat. Potrivit publicației monitorulbt.ro, chiar dacă majoritatea europenilor evaluează situația lor financiară cu note între 4 și 5 pe o scară de la 1 la 10, românii sunt foarte mulțumiți, acordând o medie de 7,0.

România iese în evidență prin nivelul de satisfacție față de situația financiară personală, arată datele Eurostat. Potrivit publicației monitorulbt.ro, chiar dacă majoritatea europenilor evaluează situația lor financiară cu note între 4 și 5 pe o scară de la 1 la 10, românii sunt foarte mulțumiți, acordând o medie de 7,0. Deși averea netă a populației a crescut semnificativ în ultimii ani, distribuția acesteia rămâne inegală. Potrivit ultimului Raport privind stabilitatea financiară .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

12:14

<|endoftext|>

O femeie de 69 de ani din județul Botoșani se află în stare critică, fiind internată la secția de chirurgie a Spitalului Județean Botoșani. Ea suferă de o hemoragie digestivă severă, motiv pentru care medicii au decis transferul ei la un spital din Capitală pentru tratament specializat. Potrivit informațiilor, femeia a fost preluată luni de elicopterul SMURD de pe heliportul din Botoșani. Conform sursei botoșaninews.ro, intervenția a fost necesară pentru a-i
Image Description

11:59

Tabără de mozaic dedicată poveștii eminesciene la Ipotesti

În perioada 25-28 august 2025, Memorialul Ipotesti - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, organizează o tabără de mozaic cu tematică artistică inspirată din universul poetic eminescian. Potrivit monitorulbt.ro, această inițiativă are ca scop atât înfrumusețarea spațiului, cât și formarea abilităților tehnice și creative ale participanților. În cele patru zile, tinerii vor lucra în echipe pentru a transforma soclul
Image Description

11:58

Tânără de 20 de ani prinsă băută la volan fără permis în Botoșani

Tânără de 20 de ani prinsă băută la volan fără permis în Botoșani O tânără în vârstă de 20 de ani din Botoșani a fost oprită de polițiști pentru control în comuna Stăuceni. Conform sursei, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat că femeia conducea un autovehicul fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie. În urma verificărilor, s-a descoperit că tânăra nu deținea documentul
Image Description

11:19

ministrul sănătăţii anunţă corectarea unei anomalie legislative pentru medicii din sistemul public

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptată o modificare legislativă menită să elimine o anomalie din sistemul medical. Potrivit oficialului, această problemă a permis medicilor angajaţi în sistemul public să îşi încheie contractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în mediul privat, ceea ce a dus la situaţii în care pacienţii sunt trimişi de la sistemul public către cabinete private pentru analize sau
Image Description

11:14

polițiștii din botoșani au avut un weekend agitat

polițiștii din botoșani au avut un weekend agitat În ultimele zile, polițiștii botoșăneni au desfășurat peste zece acțiuni pentru menținerea ordinii publice și siguranței rutiere. Conform monitorulbt.ro, au fost aplicate aproape 400 de amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. Majoritatea sancțiunilor au vizat abateri de la regulile de circulație și normele de conviețuire socială. De asemenea, au fost reținute 30 de permise de conducere și retrase 11 certificate
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:09

- Nationale - pronunțare solidară a României față de Ucraina în fața provocărilor

pronunțare solidară a României față de Ucraina în fața provocărilor Ministrul apărării, Ionuț Mosteanu, a avut o întâlnire cu omologul său ucrainean, Denis Șmihal, pentru a discuta despre sprijinul pe care România îl va acorda Ucrainei în lupta pentru independență și suveranitate. Potrivit unor declarații făcute de Mosteanu, citate de digi24.ro, „lupta Ucrainei este o luptă pentru independența și suveranitatea țării sale și, în același timp, o luptă pentru valorile noastre
Image Description

13:01

- Gorj - Vara începe să dea semne de slăbiciune în județul Gorj

Vara începe să dea semne de slăbiciune în județul Gorj Temperaturile din județul Gorj au început să scadă semnificativ, începând cu dimineața zilei de luni, 25 august. Potrivit informațiilor de la tânărul meteorolog gorjean Darius Norocea, valorile termice au coborât la niveluri specifice începutului de toamnă. Cea mai scăzută temperatură înregistrată a fost la stația ANM Padeș (Apa Neagră), unde termometrul a indicat doar 4,8 grade Celsius. Alte valori minime au fost
Image Description

13:00

- Nationale - controversă legată de teoriile medicului Flavia Grosan despre COVID-19

Medic controversat din Bihor, Flavia Grosan, a stârnit din nou discuții după o postare făcută duminică, 24 august, în care a susținut teorii nefondate despre contactul fizic între persoanele vaccinate și nevaccinate. În declarație, ea afirmă că o persoană nevaccinată, a cărei iubită este vaccinată, a început să aibă simptome grave după contactul cu ea, precum dureri în piept și dificultăți de respirație, pe care le asociază cu prezența proteinelor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete