Progres important al cercetătorilor pentru dezvoltarea unui vaccin universal împotriva cancerului
Inapoi

Progres important al cercetătorilor pentru dezvoltarea unui vaccin universal împotriva cancerului

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
Un vaccin experimental pe bază de ARN mesager (ARNm) a amplificat efectele imunoterapiei în combaterea tumorilor într-un studiu realizat pe şoareci, aducând cercetătorii mai aproape de realizarea unui vaccin universal împotriva cancerului. Studiul, publicat pe 18 iulie în revista specializată Nature Biomedical Engineering, a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Florida. Potrivit rezultatelor, combinarea vaccinului testat cu terapii oncologice din categoria inhibitorilor ai punctelor de control imunitar a declanşat un răspuns antitumoral puternic, relatează News.ro. Un element important este că aceste rezultate promiţătoare nu au fost obţinute ţintind o proteină specifică exprimată de tumoră, ci prin simpla activare a sistemului imunitar, determinându-l să reacţioneze ca şi cum ar lupta împotriva unui virus. Cercetătorii au reuşit acest lucru stimulând exprimarea proteinei PD-L1 în interiorul tumorilor, făcându-le mai receptive la tratament. Rezultatele arată o posibilă cale de tratament alternativă la chirurgie, radioterapie şi chimioterapie, cu implicaţii largi pentru lupta împotriva multor tipuri de tumori rezistente la tratament, a declarat autorul principal al studiului, Dr. Elias Sayour, oncolog pediatric la UF Health. „Această descoperire dovedeşte că aceste seruri ar putea fi utilizate ca vaccinuri universale împotriva cancerului, care să sensibilizeze sistemul imunitar în faţa tumorii individuale a pacientului”, a spus dr. Elias Sayour. Până acum, au existat două direcţii principale în dezvoltarea vaccinurilor anticancer: fie identificarea unei ţinte comune în rândul pacienţilor, fie personalizarea unui vaccin specific tumorii fiecărui pacient. De peste opt ani, echipa condusă de dr. Sayour lucrează la dezvoltarea de vaccinuri anticancer de înaltă tehnologie care combină nanoparticule lipidice şi ARNm. Noul studiu se bazează pe o descoperire anterioară a laboratorului dr. Sayour: un prim test clinic uman în care un vaccin ARNm a reprogramat rapid sistemul imunitar pentru a ataca glioblastomul, o formă agresivă de cancer cerebral. În acel studiu personalizat, vaccinul a fost creat folosind celulele tumorale proprii ale pacientului. În cel mai recent studiu, echipa a testat un vaccin ARNm generalizat, care nu era direcţionat către o proteină specifică a cancerului, ci era conceput pur şi simplu pentru a stimula un răspuns imun puternic. Formula ARNm a fost similară cu cea a vaccinurilor anti-Covid, fără a viza o anumită proteină (precum proteina spike a virusului SARS-CoV-2). În modelele de melanom replicate la şoareci, echipa a obţinut rezultate promiţătoare în tumori rezistente la tratament prin combinarea vaccinului ARNm cu un inhibitor PD-1, un anticorp monoclonal care „învaţă” sistemul imunitar să recunoască tumora ca fiind străină. Mai mult, în modelele de cancer de piele, os şi creier, o altă formulare de ARNm, administrată ca tratament de sine stătător, a avut efecte benefice. În unele cazuri, tumorile au fost eliminate complet. Cercetătorii au observat că utilizarea unui vaccin ARNm pentru activarea răspunsului imun, chiar şi fără legătură aparentă cu cancerul, poate reactiva limfocitele T care nu funcţionau înainte, determinându-le să se înmulţească şi să distrugă tumora dacă răspunsul generat este suficient de puternic.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Un oraș și trei comune sub avertizare de furtună

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, până la ora 19:15. Sunt vizate localitățile: Flămânzi, Frumușica, Prăjeni și Răuseni. Se vor semnala: averse torențiale care vor acumula 10…15 l/mp, grindină (până la 2 cm) și descărcări electrice. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani. Echipajele de pompieri .

Actualitate

Cum a ajuns o finanţare europeană de 20 de milioane de euro să fie blocată timp de câteva luni

Consiliul Naţional al Audiovizualului aşteaptă de câteva luni să poată cheltui banii primiţi printr-un grant european, meniţi să digitalizeze instituţia. Potrivit HotNews, suma e în cont, dar nu poate fi accesată fără semnătura ministrului de Finanţe, Alexandru Nazare. La rândul său, Nazare spune că nu poate semna, pentru că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene modifică, la pachet, granturile şi creditele din PNRR. Iar ministrul MIPE, Dragoș Pîslaru, recunoaște situația și .

Actualitate

Vești bune pentru aproape 11.000 de botoșăneni. Peste 6,5 milioane de lei în ajutoare virați pentru luna iunie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat plățile pentru mai multe categorii ajutoare sociale acordate persoanelor vulnerabile din județ. Aproape 11.000 de botoșăneni vor beneficia de aceste ajutoare esențiale, care vin în sprijinul categoriilor cele mai vulnerabile ale populației, oferind un minim de siguranță financiară și susținere socială. Este vorba despre sumele aferente lunii iunie, care acoperă sprijinul acordat pentru copii aflați în plasament, persoane cu .

Actualitate

Două coduri de inundații pe râul Prut

Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Prut – sectorul amonte Acumularea Stânca-Costești și au instituit: – cod portocaliu de astăzi, de la ora 22:00, până mâine, la ora 12:00; – cod galben, până mâine, la ora 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

20:02

Primarul Botoșaniului vrea maxi-taxi pe străzile din municipiu încă cel puțin trei ani. Ce propunere a făcut Cosmin Andrei

Primarul Botoșaniului vrea maxi-taxi pe străzile din municipiu încă cel puțin trei ani. Cosmin Andrei a propus Consiliului Local prelungirea cu trei ani a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat cu microbuze în municipiul Botoșani încheiat cu societatea comercială Microbuzul SRL, condusă de omul de afaceri Dumitru Balan. Andrei se prevalează de o prevedere a contractului existent între municipalitate și Microbuzul SRL conform
Image Description

18:19

Un oraș și trei comune sub avertizare de furtună

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, până la ora 19:15. Sunt vizate localitățile: Flămânzi, Frumușica, Prăjeni și Răuseni. Se vor semnala: averse torențiale care vor acumula 10…15 l/mp, grindină (până la 2 cm) și descărcări electrice. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani. Echipajele de pompieri
Image Description

17:47

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va organiza, la Botoșani, Forumul Orașelor Mici

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va organiza, pe 1 august, la Botoșani, a doua ediție a Forumului Orașelor Mici. Evenimentul va avea loc în orașul Darabani și va fi organizat în colaborare cu Asociația Nord. MDLPA își propune realizarea unui eveniment național dedicat dezvoltării urbane, așa cum este prevăzut în Planul de lucru aprobat pentru 2025 al PCU România; dar și promovarea și creșterea vizibilității Inițiativei Urbane Europene
Image Description

17:46

Avertisment de ultimă oră din partea meteorologilor. Cod galben pentru câteva localități din Botoșani

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă după amiază, o avertizare de tip Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani. Sunt vizate localitățile Flămânzi, Frumușica, Prăjeni și Răuseni. În intervalul 18.10 și 19.15 sunt prognozate căderi de grindină până la 2 cm, dar și descărcări electrice, averse torențiale (10…15 l/mp). Codul galben este valabil și pentru următoarele localități din județul Iaşi: Deleni, Șipote, Andrieșeni, Gropnița, Plugari și
Image Description

17:36

Cum a ajuns o finanţare europeană de 20 de milioane de euro să fie blocată timp de câteva luni

Consiliul Naţional al Audiovizualului aşteaptă de câteva luni să poată cheltui banii primiţi printr-un grant european, meniţi să digitalizeze instituţia. Potrivit HotNews, suma e în cont, dar nu poate fi accesată fără semnătura ministrului de Finanţe, Alexandru Nazare. La rândul său, Nazare spune că nu poate semna, pentru că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene modifică, la pachet, granturile şi creditele din PNRR. Iar ministrul MIPE, Dragoș Pîslaru, recunoaște situația și
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:16

- Maramures - Daniel Breban câștigă Marele Premiu și Trofeul Festivalului „În memoriam Vasile Conțiu” 2025

Tânărul artist Daniel Breban aduce acasă Marele Premiu și Trofeul Festivalului-concurs pentru tineri interpreți „În memoriam Vasile Conțiu”, desfășurat la Târgu Mureș în 2025. Cu o interpretare de excepție, Daniel a reușit să cucerească juriul și publicul acestui prestigios festival dedicat descoperirii și promovării tinerelor talente muzicale. „Cu mare bucurie vă împărtășesc că Marele Premiu și Trofeul acestui festival cu tradiție vine, de această dată, acasă, în Țara Chioarului. Sunt
Image Description

22:12

- Cluj - UMFST Târgu-Mureș scrie istorie: Prima promoție a extensiei UMF din Germania a absolvit astăzi! Sunt primii medici pregătiți de ardeleni în Germania

La evenimentul emoționant de la UMCH Hamburg, 35 de tineri medici au urcat pe scenă, nu doar cu diplomele în mână, ci și cu greutatea și onoarea de a fi fost primii care au făcut parte din acest proiect de succes. Rectorul UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei, a descris acești absolvenți ca fiind „pionierii” unui proiect care a început în 2019, într-o universitate aflată încă în construcție, dar sprijinită pe
Image Description

22:07

- Externe - Video Războiul prin ochii animalelor. Înregistrările care oferă indicii despre cum s-a schimbat viața sălbatică din Ucraina după invazia rusă

Festivalul de Film Tribeca din 2025 de la New York a inclus o premieră mondială a peliculei „Războiul prin ochii animalelor”. Documentarul prezintă războiul Rusiei împotriva Ucrainei din perspectiva animalelor și arată experiențele din timpul conflictului ale mai multor specii diferite, inclusiv o vacă, un iepure și un lup. Janine Natalya Clark, profesoară de justiție de tranziție și drept penal internațional la Universitatea din Birmingham, a făcut o cercetare despre
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete