Șoferița care a făcut accident urmărită de poliție s-a ales cu o amendă drastică și cu permisul suspendat. Tânăra a șocat polițiștii cu o scuză incredibilă. Șoferița, în vârstă de 37 de ani, a ajuns la spital şi cu maşina mașină distrusă din dragoste, aşa cum ar fi mărturisit ulterior. Potrivit primelor informații, femeia nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, după ce radarul a surprins-o cu 192 km/h în localitate. Deși nu consumase alcool sau droguri, aceasta a apăsat pedala de accelerație și a gonit pe șosea cu poliția pe urme. Ulterior avea să mărturisească celor de la locul accidentului că mergea la întâlnire cu iubitul ei și era în întârziere. Urmărirea s-a sfârșit după aproape 15 kilometri, într-o curbă periculoasă la dreapta, unde șoferița a pierdut controlul volanului din cauza vitezei. Mașina a părăsit carosabilul, a izbit două capete de pod și s-a oprit în curtea unei gospodării, complet avariată. Din fericire, femeia a scăpat cu viața, dar a avut de suferit. “Pacienta a suferit traumatisme la nivelul mâinii drepte și acuza dureri la nivelul toracelui. A fost preluată şi stabilizată de un echipaj de la Ambulanţă. Ulterior a fost transportată la Urgenâe pentru investigații suplimentare”, a precizat un reprezentant SJA Botoşani. O anchetă a fost deschisă de polițiști pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Tânăra riscă acum dosar penal pentru refuz de oprire la semnalele agenților și pentru vătămare corporală din culpă.
Premiera filmului The Great Patriotic Trip a avut loc pe 21 august 2025, dată simbolică pentru invazia sovietică din 1968. Kvapil, regizorul ceh, spune: “Nu sunt naiv să cred că un film schimbă societatea, dar poate face bine. Poate arată cât de fragilă e democrația noastră”, a declarat el.
Un nou documentar ceh examinează dificultatea de a clătina credințele adânc înrădăcinate despre teoriile conspiraționiste. Filmul urmărește trei cetățeni cehi — Petra,
.
Luna august a adus sancțiuni record pentru agenții economici și persoanele care au încălcat legislația de mediu în județul Botoșani. Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu a derulat, între 1 și 31 august 2025, 72 de acțiuni de inspecție și control.
“Din cele 26 de sesizări primite de instituție, 24 au fost deja soluționate. Alte două se află încă în termenul legal de rezolvare”, a precizat Cristina Kashyap, comisarul-șef al
.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Valeriu Iftime, liderul PNL Botoşani, susține că fără măsuri drastice nu se poate. El avertizează că aceia care vorbesc de moțiuni nu înțeleg pericolul. În lipsa prefectului, Iftime a fost ieri mediatorul discuţiilor dintre politicieni şi sindicate.
În Botoşani a avut loc ieri o nouă şedinţă a Comisiei de Dialog Social, la care au participat parlamentari locali şi lideri de sindicat. Parlamentarii PSD au anunţat că nu vor
.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că guvernul își poate pierde legitimitatea. „Când ai un proiect important care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că Guvernul mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”.
Această sesizare a CCR a venit în contextul acuzațiilor ICCJ că importanța pensiei de serviciu, esențială pentru independența justiției, a fost ignorată de legiuitor,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.