Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de Congres, relatează Reuters, transmite News.ro. Totodată, se va încheia şi sprijinul de 4.000 de dolari pentru maşinile electrice second-hand, un stimulent care a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor de vehicule electrice în ultimii ani. Organizaţia de advocacy Electrification Coalition a reacţionat dur, afirmând că ”pe măsură ce vehiculele electrice câştigă o cotă tot mai mare din piaţa auto globală, este clar că viitorul transportului este electric; acest proiect de lege cedează rolul Americii în acel viitor în favoarea Chinei.” Iniţial, SUA au introdus acest credit fiscal în 2008, fiind plafonat pentru fiecare producător la 200.000 de unităţi. Reforma din 2022 a extins creditul şi la vehiculele în leasing şi a eliminat plafonul pe producător. Noua lege oferă, în acelaşi timp, beneficii notabile pentru producătorii auto tradiţionali. Printre acestea se numără eliminarea penalizărilor pentru nerespectarea normelor privind consumul mediu de combustibil (CAFE), ceea ce facilitează producţia de vehicule cu motoare termice. Potrivit analistului Dan Levy de la Barclays, eliminarea creditelor fiscale până la sfârşitul lunii septembrie va duce la o creştere temporară a vânzărilor de EV-uri, întrucât clienţii vor grăbi achiziţiile planificate. Totuşi, după această perioadă, este aşteaptată o scădere accentuată a vânzărilor. ”Considerăm că această lege confirmă încetinirea pătrunderii maşinilor electrice în SUA, deoarece atât stimulentele (‘morcovul’) cât şi reglementările stricte (‘băţul’) sunt diminuate”, a explicat Levy. Un studiu al Universităţii Harvard, publicat în martie, estimează că eliminarea acestor credite va reduce penetrarea vehiculelor electrice cu 6% până în 2030, dar va economisi guvernului federal aproximativ 169 miliarde de dolari în următorul deceniu. În trecut, companiile auto au plătit penalităţi masive pentru nerespectarea standardelor de eficienţă. De exemplu, Stellantis (producătorul Chrysler) a achitat 190,7 milioane de dolari pentru anii 2019-2020, după alte aproape 400 de milioane pentru perioada 2016–2019. GM a plătit anterior 128,2 milioane de dolari pentru 2016 şi 2017. Alte prevederi eliminate din forma finală a legii sunt taxa anuală de 250 de dolari pentru vehiculele electrice, destinată finanţării reparaţiilor de drumuri şi obligaţia ca Serviciul Poştal al SUA să renunţe la flota sa de vehicule electrice. Legea marchează o schimbare de direcţie semnificativă pentru politica de electrificare a transportului în SUA, cu potenţialul de a frâna ritmul de adoptare al vehiculelor electrice şi de a afecta poziţia globală a Americii în această industrie în plină expansiune.
Un bărbat de 37 de ani, condamnat de Tribunalul Botoșani la 12 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat, ultraj și trafic de persoane, a fost adus sub escortă în România, după ce a fost prins în Norvegia, unde se ascundea de ani de zile. Individul, aflat pe lista celor mai căutați infractori, era urmărit internațional și a fost depistat pe 17 iunie 2025, în urma
.
22.08.2025 S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, începând de astăzi, 22 august 2025, ora 1700, va fi întreruptă furnizarea apei potabile în localitatea Hlipiceni, pe o perioadă estimată de 24 ore. Această măsură este necesară pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de distribuție din material PEHD, cu diametrul de 140 mm, situată în zona satului Hlipiceni. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care
.
Trei persoane au ajuns la spital după un accident grav în care au fost implicate două mașini. Accidentul grav a avut loc vineri după-amiază la ieșirea din localitatea Huțani, spre Suceava. Un autoturism Nissan, condus de un bărbat de 60 de ani, din Republica Moldova, se îndrepta dinspre Suceava spre Botoșani. La un moment dat, pe o porțiune de drum drept șoferul Nissan-ului a pătruns pe contrasens. Mașina condusă de
.
Curtea de Apel Suceava a pronunțat miercuri, 20 august 2025, sentința definitivă într-un dosar de viol care a a avut loc în comuna Roma (județul Botoșani). Nicu Daniel C., în vârstă de 51 de ani, a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, după ce în primă instanță primise 10 ani și 6 luni. Faptele care au dus la condamnare În primăvara anului 2022, bărbatul a obligat-o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.