Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au reținut un bărbat de 35 de ani, cetățean român, urmărit internațional pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta a fost depistat în data de 14 iulie a.c., în jurul orei 12:30, în timp ce încerca să intre în România ca pasager într-un autoturism cu numere de Republica Moldova. În urma verificărilor de rutină, autoritățile de frontieră au descoperit că pe numele bărbatului era emis un mandat de arestare încă din luna iulie a acestui an, emis de autoritățile judiciare din România. “Suspectul a fost predat imediat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani pentru continuarea procedurilor legale”, a precizat comisar-șef de poliție Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani reamintesc importanța cooperării internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere și menținerea ordinii publice.
Peste 65% dintre români cred că România este în pericol în mare sau foarte mare măsură, arată un sondaj INSCOP Research, directorul Institutului Remus Ștefureac subliniind că „nu există nicio categorie de populație mai relaxată în ceea ce privește percepția pericolului”. ”După cea mai gravă criză sanitară a ultimului secol și peste 3 ani de război dur la granițele României provocat de atacul Rusiei împotriva Ucrainei, starea de anxietate a
.
O investigație comună realizată de BIRN și publicația moldovenească CU SENS, citată de Sinopsis, aduce noi informații despre taberele de antrenament conduse de agenți ruși în Bosnia și Serbia, despre care Chișinăul afirmă că au fost folosite pentru a antrena moldoveni în tehnici de destabilizare înaintea alegerilor prezidențiale din Moldova de anul trecut. Maxim Rosca a declarat că a fost recrutat de un asociat de afaceri al soției sale. „Nu
.
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Botoșani, a fost reținut, luni, de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 16:30, pe terasa unui local public, între bărbat și o altă persoană a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia agresorul a lovit victima în zona gâtului. Impactul a făcut ca
.
Violența domestică nu este o problemă privată, ci una care privește întreaga comunitate – acesta a fost mesajul principal transmis în cadrul întâlnirii organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani cu locuitorii comunei Mihai Eminescu. Evenimentul a avut loc în data de 13 iulie 2025, la Amfiteatrul Bibliotecii din cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, și a reunit peste 60 de persoane: cetățeni, polițiști, asistenți sociali
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.