Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele 12:00-23:00. În intervalul menționat se vor semnala intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. – fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; – nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt; – parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; – îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale; – nu atingeți firele căzute la pământ; – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei. Reamintim că, până mâine la ora 10:00, județul Botoșani se afla sub incidența unui COD PORTOCALIU de caniculă. În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 36 – 38° C. Specialiștii atrag atenția că indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce amplifică disconfortul termic resimțit de populație. – deplasați-vă doar în primele ore ale dimineții sau seara, preferabil prin zone umbrite, alternând mersul cu pauze de repaus.; – evitați aglomerațiile, expunerea directă la soare și efortul fizic intens, în special între orele 11:00 și 18:00; – purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; – mâncați cât mai multe fructe și legume și evitați alimentele bogate în grăsimi; – consumați zilnic 1,5 – 2 litri de lichide, preferabil apă, ceaiuri ușoare sau sucuri naturale, la temperatura camerei; – evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr; – mențineți legătura cu persoanele vârstnice din familie: verificați starea lor de sănătate și oferiți-le ajutor, dacă este nevoie; – nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme; – creați un mediu răcoros în locuință, pentru a nu suprasolicita organismul. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că plănuiește să reintroducă anumite taxe pentru românii care trăiesc în străinătate și au nevoie de servicii consulare. Potrivit reprezentanților ministerului, aceste taxe sunt necesare pentru a putea oferi servicii mai eficiente și mai rapide.
Se are în vedere modificarea Legii nr. 198/2008 pentru serviciile consulare, prin reintroducerea unor taxe care au fost eliminate în 2017. Directorul general pentru departamentul consular din MAE, Oana Darie,
.
Măsuri de securitate stricte pentru meciul F.C. Botoșani - F.C. Csikszereda Miercurea Ciuc
Un meci important din Superliga României, între F.C. Botoșani și F.C. Csikszereda Miercurea Ciuc, va avea loc sâmbătă, 23 august 2025, de la ora 18:45, pe Stadionul Municipal din Botoșani. Potrivit unor surse, autoritățile au decis să ia măsuri suplimentare de securitate pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului.
Poliția și jandarmeria vor colabora pentru gestionarea evenimentului, notează monitorulbt.ro.
.
Tânăr de 29 de ani din comuna Mitoc, reținut pentru incendiere și agresiune
Un bărbat de 29 de ani din comuna Mitoc a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Botoșani. El este acuzat de distrugere prin incendiere, lovire și amenințare.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 13 spre 14 august, când împreună cu alți trei tineri din aceeași localitate, suspectul ar fi mers la o stână
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.