Primarul comunei Prăjeni, dat în judecată de ANI pentru conflict de interese
Primarul comunei Prăjeni, dat în judecată de ANI pentru conflict de interese
Primarul comunei Prăjeni, Gheorghiță-Mihăiță Iftodi, a fost acționat în instanță de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru anularea unor dispoziții prin care secretarul comunei, Melania Răileanu, a fost numită în comisii de concurs, deși se afla în conflict de interese. Cererea vizează acte emise în 2021 și 2022.
ANI solicită Tribunalului Botoșani să constate nulitatea absolută a acestor dispoziții emise de primar, considerând că procedurile au fost încălcate. În proces sunt implicate, pe lângă primar, și secretarul comunei, precum și Primăria Prăjeni.
În documentele depuse, se arată că Raportul de evaluare al ANI, nr. 9669/G/11 din 29 martie 2024, a stabilit încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către Melania Răileanu, concluzie confirmată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4432/2025.
Potrivit botosaninews.ro, pe 1 aprilie 2024 ANI a comunicat că secretarul general al comunei, Melania Răileanu, în timpul exercitării funcției, a semnat un act administrativ care i-a adus un folos material, fiind astfel în conflict de interese.