Un puternic incendiu a izbucnit, joi seară, la o societate cu profil agricol din județul Botoșani. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului pentru a stinge flăcările. Incendiul s-a produs la o societate cu profil agricol din Dorohoi. Update: Echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani acționează, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de cereale din municipiul Dorohoi. Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, în stația de condiționare prin care sunt legate magaziile cu benzi transportoare din cauciuc. La fața locului s-au deplasat, trei autospeciale de stingere, autospeciala de salvare și lucru la înălțime, o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul magaziei, dar banda transportoare pe aproximativ 150 de metri. Din fericire, nu sunt persoane surprinse în interior. Incendiul este localizat. Se intervine în continuare pentru lihidarea focarelor.
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit, vineri seară, pentru salvarea unei pisici dintr-un copac, aflată la o înălțime de aproximativ nouă metri. Acțiunea a avut loc pe aleea Constantin Gane din municipiul Botoșani. Chiar proprietarul a fost cel care a apelat la ajutorul pompierilor. Folosind o scară, unul dintre pompieri a urcat până aproape de vârful copacului și a reușit să coboare pisica în siguranță. Aceasta a fost predată
.
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, vineri după-amiază, pe Drumul European 58, în apropierea localității Huțani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD, precum și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Cele trei victime au fost preluate de
.
Un accident cu victime a avut loc, vineri, într-o localitate din județul Botoșani. Două mașini s-au ciocnit după ce un șofer ar fi intrat pe contrasens. Evenimentul s-a produs la Huțani. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, pompieri, dar și ambulanțe. UPDATE: Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, vineri după-amiază, pe Drumul European 58, în apropierea localității Huțani. În eveniment
.
Mii de oameni s-au adunat în inima istorică a Botoșaniului, joi, pentru o seară de neuitat. Orașul a vibrat pe o frecvență specială, cea a muzicii, pentru că pe scena Festivalului Instituțiilor de Cultură a avut loc o fuziune explozivă între spiritul rebel al Loredanei și eleganța sonoră a Filarmonicii „George Enescu”. În prima parte a serii, pe scenă au urcat trei soprane şi trei tenori, respectiv sopranele Lilia Istratii,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.