Intrarea în vigoare a codurilor roșu și portocaliu de averse torențiale și vijelii a adus probleme în trei localități din județul Botoșani. Până marți dimineață, forțele ISU Botoșani au intervenit în trei localități pentru gestionarea efectelor produse de vremea severă, la curți și anexe inundate și copaci doborâți de vânt. La Dorohoi, pe strazile Drochia și Oborul Nou, trei curți și o anexă au fost inundate. La Botoșani, pe străzile Grigore Antipa, Pod de piatră și Mihail Kogălniceanu, mai multe curți, dar și șoseaua erau inundate. La Baisa, pompierii au intervenit pentru degajarea unui arbore căzut pe partea carosabilă. Reamintim faptul că, până la ora 10:00, județul Botoșani se află sub incidența unui Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-3 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 …60 l/mp. Urmareste-ne pe Google News
Un incendiu s-a produs, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Lișna. Două anexe au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău. Aceștia au constatat faptul că una dintre anexe ardea în totalitate, iar la cea de-a doua, incendiul se manifesta
.
Circulația a fost îngreunată, luni seară, în intersecția dintre strada Împărat Traian și Octav Onicescu din municipiul Botoșani, ca urmare a ploilor torențiale. Intersecția a fost inundată, după ce rigolele de colectare a apelor pluviale nu au mai făcut față volumului mare de apă. De asemenea, pe Calea Națională, în zona Stadionului Municipal, a fost îngreunată circulația rutieră, ca urmare a apei care a acoperit semnificativ partea carosabilă. Urmareste-ne pe
.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în noaptea de luni spre marți, o avertizare nowcasting de tip Cod roșu valabilă pentru trei localități din județul Botoșani. Avertizarea este valabilă între orele 23:45 – 00:30, pentru o parte din județul Botoșani. Localitățile vizate sunt: Flămânzi, Frumușica, Tudora. Fenomene avertizate: grindină de medii și posibil mari dimensiuni (peste 4 cm), averse torențiale (30…40 l/mp), frecvente descărcări electrice, vijelie (cu viteze de 70…80
.
Furtuna a făcut prăpăd duminică seară, la Dorohoi. Municipiul s-a aflat sub alertă Cod Roșu. Un copac a căzut peste firele de curent pe Strada Poștei Dorohoi, fiind înlăturat de pompierii de la Detașamentul Dorohoi. Ulterior, salvatorii au fost solicitați să înlăture un copac căzut pe Strada Locotenent Olinescu. Locatarii de pe Strada Sublocotenent Sorin Dumitraș au sunat la 1112 după ce apa a intrat în subsolul unui bloc de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.