Guvernul spaniol ia în calcul o posibilă scurgere din laborator a focarului de pestă porcină africană
Update 1 oră în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan
Guvernul spaniol ia în calcul o posibilă scurgere din laborator a focarului de pestă porcină africană
Guvernul Spaniei a anunțat vineri că nu exclude ca originea focarului de pestă porcină africană descoperit în noiembrie în Catalonia să fie o scurgere accidentală dintr-un laborator. Este prima apariție a bolii pe teritoriul spaniol în ultimele trei decenii. Pesta porcină africană este fatală în proporție de aproape 100% pentru porci și mistreți, dar inofensivă pentru oameni.
Până acum, au fost confirmate 13 cazuri în nord-estul Cataloniei, iar autoritățile au mobilizat o sută de soldați pentru a limita răspândirea virusului. Ministerul Agriculturii a anunțat deschiderea unei anchete suplimentare privind originea focarului, după ce un raport al laboratorului din regiunea Madrid a indicat că virusul detectat nu coincide genetic cu cel din celelalte țări europene afectate.
Conform raportului citat de digi24.ro, grupul genetic al virusului este „foarte similar” cu tulpina „Georgia 2007”, folosită în experimente pentru studii virologice și testarea vaccinurilor. Ministerul spaniol a subliniat că această descoperire „nu exclude posibilitatea ca acesta să provină dintr-o instalație de izolare biologică”.
O ipoteză anterioară sugera răspândirea virusului prin mezeluri contaminate, aruncate pe șosea și consumate de mistreți. Un laborator cu unități de izolare biologică situat în apropierea zonei unde au fost găsiți mistreții bolnavi a fost investigat. Cercetătorii de la acest centru au negat legătura cu focarul, iar autoritățile din Catalonia nu confirmă sau infirmă ipoteza, invocând lipsa unor informații clare.