Iranul aprobă proiectul de lege care suspendă cooperarea cu AIEA în domeniul nuclear
Inapoi

Iranul aprobă proiectul de lege care suspendă cooperarea cu AIEA în domeniul nuclear

Postat pe 26 Jun 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Consiliul Gardienilor, organism însărcinat să examineze legislaţia în Iran, a anunţat joi că a aprobat un proiect de lege în favoarea suspendării cooperării cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), după lovituri israeliene şi americane asupra unor instalaţii nucleare iraniene, informează AFP, citată de Agerpres. „Propunerea menită să ceară guvernului suspendarea cooperării sale cu AIEA a fost examinată de Consiliul Gardienilor şi apreciată drept conformă principiilor sharia şi Constituţiei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului, Hadi Tahan Nazif, pentru agenţia de presă Irna. Proiectul de lege va fi transmis preşedinţiei pentru ratificarea finală.Miercuri, televiziunea de stat a anunţat că 221 de deputaţi au votat în favoarea textului, un deputat s-a abţinut şi niciunul nu a votat contra.Iranul este semnatar din 1970 al Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP) care garantează utilizarea paşnică a energiei atomice sub controlul AIEA.Israelul a lansat pe 13 iunie o companie de bombardamente care a vizat instalaţiile nucleare şi militare iraniene şi a dus la moartea mai multor comandanţi militari de rang înalt şi a unor oameni de ştiinţă ce dezvoltau programul nuclear.Duminică, SUA, aliate ale Israelului, au lansat lovituri fără precedent asupra siturilor nucleare Fordow, Isfahan şi Natanz, înaintea unui armistiţiu iniţiat de Donald Trump şi intrat în vigoare marţi.De la începutul războiului, responsabilii iranieni au criticat puternic AIEA pentru că nu a condamnat atacurile israeliene contra siturilor nucleare iraniene.Diplomaţia iraniană a criticat agenţia ONU mai ales pentru că adoptase o rezoluţie pe 12 iunie în care acuza Iranul de nerespectarea obligaţiilor sale în domeniul nuclear, ceea ce a devenit „una dintre principalele scuze” pentru atacurile americane şi israeliene.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

16:18

FOTO Un bărbat din Botoșani a căzut în stradă și s-a lovit la cap. A fost chemată o ambulanță

Un bărbat din municipiul Botoșani a căzut, luni după-amiază, în stradă și s-a lovit la cap, iar la fața locului a fost chemată o ambulanță. În jurul orei 18:54, polițiștii locali au observat pe strada Primăverii o persoană un bărbat căzut pe carosabil, lângă trotuar. În urma discuției purtate cu aceasta, a reieșit faptul că are vârsta de 88 ani. Datorită faptului că prezenta o plagă care sângera la nivelul
Image Description

15:40

Copilăria nu e de vânzare! Peste 400 de copii din Botoșani învățați cum să se ferească de abuzuri și trafic de persoane

Polițiștii botoșăneni continuă lupta pentru siguranța celor mici şi îi învaţă cum să se ferească de abuzuri și trafic de persoane. În perioada 14–20 iulie, aceștia au desfășurat o serie de activități educative și de prevenire în rândul copiilor, în cadrul Campaniei Naționale „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, derulată de Direcția Siguranța Școlară și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în parteneriat cu Asociația „Copiii au talent”. Scopul acțiunii este
Image Description

15:38

Botoșăneanca Simona Radiș străluceşte la Bucharest Fashion Week: „o siluetă de zeiță”

Botoşăneanca Simona Radiş, una dintre cele mai talentate sportive ale României, își extinde performanța din barcă și pe scena Bucharest Fashion Week. În perioada 22–23 iulie, Simona Radiș (canotaj) și Sabrina Voinea (gimnastică) vor urca pentru prima dată pe un podium de modă. Se va întâmpla la Bucharest Fashion Week, eveniment la care participă top designeri români, potrivit GSP. Simona Radiş, campioană olimpică la Tokyo 2020 și Paris 2024, deschide
Image Description

15:12

El este singurul profesor din Botoșani care a obținut 10 la titularizare

Singurul profesor din județul Botoșani care a obținut 10 la examenul de titularizare se numește Alexandru Mihail Avasiloaie. El a obținut nota maximă la la disciplina Electrotehnică, electromecanică energetică (maiștri instructori). Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 22 iulie 2025, pe pagina web dedicată:
Image Description

14:18

Titularizare 2025: Doar 4 din 10 candidați botoșăneni au obținut note peste 7 la proba scrisă

Rezultatele la proba scrisă din cadrul Concursului Național de Titularizare 2025 au fost publicate luni, 22 iulie, iar cifrele arată că doar 41,76% dintre candidații botoșăneni au reușit să obțină note peste 7, pragul minim necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar. La nivelul județului Botoșani, din cei 724 de candidați cu drept de participare, 632 s-au prezentat în centrele de examen, iar 588 de lucrări au fost
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete