Externe
Mișcare-surpriză a Moscovei: a închis institutul care studia teleportarea şi „maşina timpului”. Cât timp a funcționat centrul de studii
Postat pe 06 Aug 2025
Update 3 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Popescu
Institutul rus dedicat studiilor privind teleportarea şi „maşina timpului” şi-a încetat activitatea, a informat miercuri postul RTVI, citat de agenţia EFE. Institutul a organizat aproape 900 de seminarii înainte de a fi închis.Institutul de Cercetare a Naturii Timpului a funcţionat peste un sfert de secol, ca structură afiliată Universităţii de Stat din Moscova, potrivit RTVI.Centrul de studii a fost fondat în 1999 de biofizicianul rus Alexandr Levici, conform informaţiilor furnizate de institut pe site-ul său web, care în prezent nu mai este accesibil.Printre obiectivele şi domeniile sale de activitate se numărau studiile de mecanică cuantică cauzală, potrivit EFE. Institutul a organizat aproape 900 de seminarii înainte de închidere. Printre discuţii s-au numărat posibilitatea de a „primi informaţii din viitor”, precum şi "maşina timpului şi teleportarea în timp şi spaţiu".Site-ul web al institutului a fost actualizat pentru ultima dată la data de 3 august. Între timp, oamenii de știință au lucrat la dezvoltarea unui alt tip de teleportare: cea cuantică. Ei au îmbunătățit capacitatea computerelor de a trimite informații cuantice spre alte calculatoare aflate la distanță, un proces considerat a fi o „teleportare a datelor”, relatează New York Times. Această tehnologie ar putea schimba semnificativ modul în care datele circulă dintr-un loc în altul. Se bazează pe mai mult de un secol de cercetări care implică mecanica cuantică, un domeniu al fizicii care guvernează tărâmul subatomic.