Înapoi
Rusia apreciază noua strategie de securitate a SUA ca un pas pozitiv
Externe

Rusia apreciază noua strategie de securitate a SUA ca un pas pozitiv

Postat 10 ore în urmă

Update 10 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Rusia apreciază noua strategie de securitate a SUA ca un pas pozitiv

Rusia a salutat noua strategie naţională de securitate a Statelor Unite drept un pas pozitiv pentru relaţiile bilaterale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a subliniat că documentul „diferă de abordările anterioare ale SUA faţă de Rusia” și a promis că Moscova îl va studia cu atenție.

Revizuirea inițiată de administrația Donald Trump nu mai identifică Rusia ca o amenințare directă, o schimbare semnificativă față de strategiile anterioare, care plasau Moscova ca un adversar major, în special în contextul conflictului din Ucraina.

Noua strategie a SUA subliniază importanța încetării războiului din Ucraina pentru stabilitatea economică și strategică a Europei și face apel la „stabilitate strategică” în relația cu Rusia. În paralel, documentul critică probleme interne ale Europei, precum declinul democrației și restricțiile asupra libertății de exprimare.

Potrivit digi24.ro, deși guvernele europene au condamnat noul raport, ministrul german de externe Johann Wadephul a respins criticile aduse Europei, afirmând: „nu cred că cineva trebuie să ne dea sfaturi” privind libertatea de exprimare. În schimb, politica SUA sugerează posibilități de cooperare limitată cu Moscova.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe