Vicepreședintele SUA speră ca soția sa să se convertească la creștinism
Inapoi

Vicepreședintele SUA speră ca soția sa să se convertească la creștinism

Postat cu 20 ore în urmă

Update cu 20 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Vicepreședintele SUA speră ca soția sa să se convertească la creștinism

JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite, și-a exprimat dorința ca soția sa, Usha Vance, de origine hindusă și fiică a unor imigranți indieni, să se convertească la creștinism. Declarația a fost făcută în cadrul unui eveniment Turning Point USA la Universitatea din Mississippi.

Soția lui JD Vance a crescut într-o familie hindusă mai puțin religioasă, iar vicepreședintele a spus că speră că, în cele din urmă, va fi mișcată de aceeași credință care l-a influențat pe el. „Dacă nu o va face, atunci Dumnezeu spune: «Toată lumea are liber arbitru», aşa că asta nu reprezintă o problemă pentru mine”, a adăugat Vance.

Interesant este faptul că Usha Vance a declarat anterior că nu intenționează să se convertească la catolicism și că tradițiile hinduse fac parte din viața copiilor lor. Potrivit digi24.ro, ea a spus că „mergem la biserică în familie”, dar copiii au acces și la elementele culturale și religioase hinduse.

Reacțiile referitoare la afirmațiile lui Vance nu au întârziat să apară, mulți considerând că a fost nepotrivit să discute în public despre posibilitatea convertirii soției sale. În replică, Vance a scris pe platforma X că „soţia sa este cea mai minunată binecuvântare din viaţa mea” și că va continua să o iubească și să o susțină.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe