Mai multe persoane sunt cercetate de Poliție, după ce oamenii legii le-au surprins cum ar fi dat sau ar fi primit bani pentru a participa la protestul organizat astăzi, 26 iulie, de partidele din opoziție, la Chișinău, informează M1. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, „au fost fixate mai multe cazuri în care au fost oferite și primite mijloace financiare, în schimbul prezenței la miting”. Oamenii legii susțin că organizatorii ar fi promis participanților câte 300 de lei, sumă care urma să fie achitată la finalul manifestației de sâmbătă. Suma de 300 de lei moldovenești este echivalentul a 80 de lei românești sau 15 euro. „La sfârșitul manifestației, cei 300 de lei erau așteptați și de două minore, de 14 și 17 ani, din raionul Criuleni, după ce la telefon au fost convinse de un bărbat să vină la protest, ulterior urmând a fi remunerate financiar”, se arată într-un comunicat al IGP. În context, Poliția reiterează că atât cei care au achitat, cât și cei care au acceptat banii pentru a protesta vor fi cercetați. Sâmbătă, 26 iulie, formațiunile politice de opoziție - Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), PSRM, precum și partidele „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei” - au organizat un miting în scuarul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.