80 de angajați ai combinatului de alumină din Tulcea au fost disponibilizați, după ce producția s-a oprit în 2022
Inapoi

80 de angajați ai combinatului de alumină din Tulcea au fost disponibilizați, după ce producția s-a oprit în 2022

Postat pe 01 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină din Tulcea, Alum SA, sunt începând de luni în preaviz, aceştia urmând să primească cel puţin opt salarii şi jumătate ca plată compensatorie pentru disponibilizare, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele sindicatului Liber Alum Tulcea, Darie Andrian. Din cei 86 de angajaţi, trei sunt colaboratori, cei mai mulţi, respectiv 61, fiind muncitori. „Aceştia vor pleca în preaviz la finele celor 20 de zile. Au ales să vină în primele două săptămâni la muncă, pentru ca în următoarele două săptămâni să-şi caute ceva de muncă. Vor pleca cu salarii compensatorii, conform Contractului colectiv de muncă”, a precizat preşedintele Darie Andrian. El a menţionat că încă de săptămâna trecută au început demersurile pentru identificarea unor noi locuri de muncă pentru persoanele disponibilizate, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă urmând să acorde servicii de preconcediere începând cu data de 9 aprilie. „Şansele ca Alum să repornească există doar în cazul în care Alro Slatina va reporni cele trei hale oprite. Asta înseamnă un contract de energie ferm, cu un preţ rezonabil, nu precum ofertele pe care ştiu că le-au primit cumva cei de la Alro pentru anul viitor de 7 lei pe kilowatt, preţuri exorbitante, în condiţiile în care România este alături de Germania şi Olanda la cele mai mari preţuri în Europa, iar state vecine cu noi au maximum jumătate din preţul nostru la energie. Ca să nu mai vorbesc că Ucraina are 6 eurocenţi pe kw, iar la noi e 42 eurocenţi pe kw. Diferenţa este colosală. Nu ai cum să devii concurent cu alte societăţi similare în condiţiile astea”, a mai spus preşedintele sindicatului Liber Alum Tulcea, Darie Andrian. Liderul de sindicat a menţionat că persoanele disponibilizate sunt dezamăgite. „Majoritatea sunt dezamăgiţi, pentru că a tot existat speranţa asta, că Guvernul va lua o decizie, iar Alro va avea un contract de energie ferm, pe un preţ corect. (...) Toată lumea spune că războiul (declanşat de Rusia, n.red.) e de vină pentru majorarea de preţuri. Mie mi-e teamă că de fapt e o producţie micşorată voit de energie, tocmai pentru a creşte preţul la energie. E mai uşor să produci un kw şi să-l vinzi cu preţul a trei kw”, a conchis Darie Andrian. Combinatul de alumină din municipiul Tulcea, parte a grupului Vimetco deţinut de miliardarul rus Vitali Matsitski, număra la începutul anului 2022 circa 780 de angajaţi, disponibilizările făcute în prima parte a acelui an fiind provocate de preţurile crescute ale energiei electrice şi gazelor. Singura rafinărie de alumină din țară s-a închis de la 1 august 2022. Înfiinţat în anul 1973, combinatul de alumină din Tulcea asigura materia primă necesară combinatului din Slatina şi a fost unul dintre principalii angajatori privaţi din municipiu. În ultimii ani, unitatea economică a pus în practică mai multe proiecte de dezvoltare a produselor realizate, unele investiţii având în vedere şi protecţia mediului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

07:08

Întreruperi programate de energie electrică în mai multe localități din județul Botoșani

Întreruperi programate de energie electrică în mai multe localități din județul Botoșani Compania Delgaz Grid SA a anunțat că, în cursul zilelor de miercuri și joi, vor avea loc întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică în mai multe zone din județul Botoșani, pentru a putea realiza lucrări importante la rețelele de distribuție. Conform informării, sectorul afectat include localitățile Ionaseni (Trușești), Bozieni (Săveni), Miron Costin (Vlașinești), Sîrbi (Vlașinești) și Copalau. Potrivit, citează
Image Description

06:47

Accident grav pe drumul din județul Botoșani, aproape de granița cu Republica Moldova

Accident grav pe drumul din județul Botoșani, aproape de granița cu Republica Moldova Noaptea de marți spre miercuri a fost marcată de o tragedie rutieră în apropiere de localitatea Manoleasa, județul Botoșani. Conform informațiilor, două mașini s-au ciocnit violent, iar impactul a fost devastator. În urma coliziunii, o persoană a murit, iar altele au fost rănite și duse la spital. Potrivit surselor, în accident au fost implicate șase persoane, cu vârste între
Image Description

06:08

Accident grav pe DN 24C, în apropiere de Manoleasa

Accident grav pe DN 24C, în apropiere de Manoleasa Un accident rutier grav a avut loc miercuri dimineața pe drumul național DN 24C, în zona localității Manoleasa. Potrivit informațiilor, o tânără a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare, inclusiv pompieri din Saveni, cu o autospecială de stingere și descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobiliar
Image Description

06:03

Omul de afaceri din Botoșani, acuzat de luare de mită, monitorizat de DNA

Un om de afaceri din Botoșani, acuzat că a dat mită mai multor primari, a fost ținut sub supraveghere de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru o perioadă lungă de timp. Potrivit anchetatorilor, aceștia au instalat microfoane în biroul lui Marcel Birsan, din sediul companiei Cornell’s Floor, pentru a înregistra toate discuțiile pe care le avea cu primarii care intrau în biroul său. Mandatul de supraveghere a fost emis de
Image Description

20:41

o profesoară și preoteasă din botești a trecut în neființă

O femeie respectată din județul Botoșani, Aurelia Puscasu, a murit pe 25 august, lăsând în urmă o durere profundă în comunitate. Potrivit informatiei citate de botosaninews.ro, ea a fost atât profesoară de excepție, cât și preoteasă dedicată, considerată de cei apropiați „o mamă desăvârșită a orașului Dorohoi”. Aurelia Puscasu a predat la Școala nr. 5 „Spiru Haret” din Dorohoi, dar nu doar pentru activitatea sa didactică este rememorată, ci și pentru
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:19

- Vrancea - Guvernul urmează să adopte vineri pachetul al doilea de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar

Guvernul urmează să adopte vineri pachetul al doilea de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar Guvernul are planificat să adopte, cel mai probabil vineri, cel de-al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, conform unor surse politice. Noul pachet va include și modificări ale condițiilor de pensionare a magistraților, precum și modul de calcul al pensiilor acestora. Potrivit surselor, angajarea răspunderii Guvernului pe acest pachet va avea loc în Parlament săptămâna
Image Description

07:08

- Botosani - Întreruperi programate de energie electrică în mai multe localități din județul Botoșani

Întreruperi programate de energie electrică în mai multe localități din județul Botoșani Compania Delgaz Grid SA a anunțat că, în cursul zilelor de miercuri și joi, vor avea loc întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică în mai multe zone din județul Botoșani, pentru a putea realiza lucrări importante la rețelele de distribuție. Conform informării, sectorul afectat include localitățile Ionaseni (Trușești), Bozieni (Săveni), Miron Costin (Vlașinești), Sîrbi (Vlașinești) și Copalau. Potrivit, citează
Image Description

07:08

- Brasov - Distributia salariilor în Romania ridică semne de întrebare privind viitorul economic și social al țării

Distributia salariilor în Romania ridică semne de întrebare privind viitorul economic și social al țării Potrivit unui raport realizat de macroeconomistul Iulian Lolea, de la Confederatia Patronală Concordia, majoritatea angajaților români câștigă salarii nete sub 4.100 de lei, ceea ce afectează atât bugetul de stat, cât și perspectivele pensiilor viitoare. Analiza citată de stiripesurse.ro arată că 60% dintre angajați trăiesc cu venituri mai mici de această sumă, fiind o distribuție îngrijorătoare
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete