Controale ANPC în zona Nordis din Mamaia. Ce au constatat comisarii Autorității, ce amenzi au fost aplicate
Inapoi

Controale ANPC în zona Nordis din Mamaia. Ce au constatat comisarii Autorității, ce amenzi au fost aplicate

Postat pe 16 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat zona Nordis din Mamaia şi au constatat că societatea respectivă nu desfăşoară nicio activitate de cazare sau alimentaţie publică, iar apartamentele sunt utilizate doar de proprietari. De asemenea, au fost făcute verificări şi în apropierea complexului Nordis, unde sunt structuri de cazare şi de alimentaţie publică, iar aici au dat amenzi de 16.000 de lei pentru diverse abateri, printre care lipsa autorizaţiilor de funcţionare, lipsa informaţiilor privind preţurile de cazare, scrie News.ro. Reprezentanţii ANPC au anunţat, miercuri, că, în cadrul Comandamentului Litoral 2025, au fost făcute mai multe controale în staţiunile de pe litoral şi în zona Nordis din Mamaia. ”Unul dintre agenţii economici care a fost supus verificărilor este firma Mamaia N. Nordis, cu sediul social în Bucureşti. Potrivit informaţiilor puse la dispoziţia comisarilor ANPC, în cadrul controlului, societatea nu desfăşoară nicio activitate economică de cazare/alimentaţie publică, iar apartamentele Nordis/Mamaia sunt utilizate doar de proprietari”, au transmis reprezentanţii ANPC. Ei au menţionat că în zona limitrofă complexului ”NORDIS/ Mamaia N", unde sunt construite spaţii locative sau structuri turistice de cazare şi unităţi de alimentaţie publică sau magazine comerciale, au fost făcute verificări asupra a cinci operatori economici, fiind date şase amenzi contravenţionale în valoare de 16.000 de lei. Neregulile găsite de comisarii ANPC la serviciile de cazare au fost: lipsă mape informare servicii turistice, lipsă informaţii preţuri cazare, lipsă documente/ autorizaţii privind legalitatea funcţionarii pentru serviciile turistice. De asmenea, abaterile constatate pentru serviciile de alimentaţie publică au fost: lipsa autorizaţiilor privind legalitatea funcţionării, lipsa informaţiilor din listele meniu privind substanţele alergene, lipsa informaţiilor privind produsele care provin din mărfuri congelate, lipsa declaraţiilor nutriţionale pentru preparatele culinare finite. La magazinele comeciale din cadrul complexului echipele de control au constatat că erau comercializate textile fără informaţii privind compoziţia fibroasă, erau produse alimentare preambalate cu informaţii pe eticheta de ambalaj nelizibile şi lipseau documente privind legalitatea funcţionarii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

22:42

Accident cumplit provocat de un șofer aroape de comă alcoolică

Un bărbat a fost grav rănit în urma unui accident rutier cumplit produs în localitatea Todireni. Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în această seară, în localitatea Todireni. În eveniment au fost implicate patru autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, ambulanța de terapie
Image Description

22:13

Profesorii din Botoșani care duc elevii informaticieni ai României pe culmile gloriei. „Nu suntem plătiți pentru aceste activități, dar nici nu ne-am pus problema vreodată, pur și simplu din pasiune și din drag de copii”

Premiile obținute de elevii români la competițiile internaționale de Informatică au pus mereu România pe harta performanței mondiale. Numai în luna iulie, numele țării noastre a răsunat de mai multe ori atât la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Bolivia, cât și la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, ce a avut loc în Germania. România a obținut un rezultat exceptional, anul acesta, la Olimpiada Internațională de Informatică. Toți cei
Image Description

22:02

FOTO Două incendii, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Pompierii au intervenit de urgență

Sâmbătă, în localitatea Stroești din comuna Frumușica, au avut loc două incendii de vegetație uscată, produse în urma folosirii focului deschis în aer liber, lăsat nesupravegheat. Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au acționat prompt pentru stingerea incendiilor. Intervențiile au fost dificile din cauza suprafeței mari incendiate, dar și a temperaturilor ridicate. Pompierii au reușit să protejeze mai multe gospodării și case. În urma evenimentelor au ars aproximativ
Image Description

21:53

Blocada la Botoșani: amenzi de 160.000 lei și nouă permise reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate Blocada, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 75 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. În
Image Description

21:48

Calvarul adolescentei de 17 ani din Botoșani care a fost dusă la Psihiatrie de propria bunică nu s-a terminat. S-a întors acasă, dar are viață de coșmar

Calvarul adolescentei de 17 ani din județul Botoșani care a fost dusă la Psihiatrie de propria bunică nu s-a terminat. S-a întors acasă, dar are viață de coșmar. Potrivit mamei, tânăra doarme în continuare pe o saltea și este supusă la același trai cu insulte din partea bunicii și a tatălui. „A ieșit din spital. Doarme în continuare pe saltea. Tatăl tocmai ce a primit pensia alimentară și e tot
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:45

- Externe - „Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu sunt”. Trump îl îndeamnă pe Zelenski să ajungă la o înțelegere cu Putin (Reuters)

Donald Trump a declarat sâmbătă că Ucraina ar trebui să facă o înțelegere pentru a pune capăt războiului, susținând că „Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu sunt”. Declarația a venit după summitul cu Vladimir Putin din Alaska, unde, potrivit unor surse citate de Reuters, liderul de la Kremlin a cerut cedarea întregii regiuni Donețk în schimbul înghețării liniilor frontului. După întâlnirea dintre cei doi lideri, desfășurată vineri
Image Description

00:39

- Olt - Vești bune pentru România. Ministrul de Finanțe anunță că Agenția Fitch menține ratingul de țară

Ministerul Finanțelor anunță că Agenția internațională de evaluare financiară Fitch a reconfirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, menținând însă perspectiva negativă. Ministerul de Finanțe anunță că Agenția Fitch menține raitingul de țară. Alexandru Nazare a declarat că această decizie reflectă încrederea în măsurile și planurile Guvernului, chiar și într-un context fiscal și bugetar delicat. ”Decizia reconfirmării ratingului suveran
Image Description

00:36

- Olt - Oltul rămâne sub Cod Galben de temperaturi ridicate. Unde vor fi ploi, vijelii și căderi de grindină

Oltul rămâne și azi, alături de alte trei județe și Capitală, sub vreme toridă, fiind valabil un Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Pe de altă parte, zeci de județe se vor confrunta cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni. Iată informațiile Administrației Naționale de Meteorologie: ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate:
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete