CSM, prima reacție în scandalul stenogramelor cu Piedone
Inapoi

CSM, prima reacție în scandalul stenogramelor cu Piedone

Postat pe 25 Jul 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat după apariția în spațiul public a stenogramelor din dosarul lui Cristian Popescu Piedone și a transmis vineri că agresivitatea limbajului folosit de unii politicieni şi jurnalişti la adresa procurorului de caz şi a şefului DNA „depăşeşte cu mult libertatea de exprimare şi ajunge în zona atacurilor la persoană”. CSM a precizat vineri, într-un comunicat, legat de apărarea independenţei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a reputaţiei profesionale a procurorului-şef al instituţiei şi a procurorului de caz, că Secţia pentru procurori a Consiliului s-a sesizat cu privire la vehicularea în spaţiul public a mai multor intervenţii, pe de o parte ale unor reprezentanţi ai puterii legislative, iar pe de altă parte ale unor jurnalişti care au adus în atenţia publică un dosar penal privind activitatea ANPC instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie aflat încă în faza nepublică, analizând modul în care procurorul de caz a abordat comunicarea unor acte de dispoziţie emise conform Codului de procedură penală. Raportat la această situaţie, Secţia pentru procurori din cadrul CSM spune că activitatea parchetelor nu este exceptată de la o eventuală critică publică referitoare la modul în care sunt instrumentate dosarele penale, dar în anumite limite şi în raport cu stadiul anchetelor. „Prevederile legislative actuale au facilitat, în mod nedorit, un acces extins la conţinutul unor acte procesuale în momente în care ancheta este nepublică. Mai mult decât atât, comunicarea actelor procesuale «in extenso» unor entităţi care, în principiu, nu au legătură directă cu cauza penală a facilitat deseori scurgerea unor informaţii nepublice în presă sau pe reţele de socializare. În astfel de cazuri, justiţia beneficiază de instrumente interne de reglare, în acest moment Inspecţia Judiciară verificând modul în care au ajuns în spaţiul public fragmente din actul procesual emis de procurorul de caz. Până la finalizarea verificărilor, orice alte concluzii vehiculate în spaţiul public apar ca fiind lipsite de fundament”, precizează sursa citată. Pe de altă parte, se menţionează că trebuie să existe o diferenţă certă între modul în care acte din dosare penale ajung în spaţiul public şi modul în care aceste acte sunt întocmite. „Abordarea procurorului de caz privind materialul probator, inclusiv din perspectiva oportunităţii, nu ar putea face obiectul unei dezbateri publice reale în acest stadiu al anchetei penale, relevanţa unor aspecte reţinute în actele procesuale, inclusiv a celor care, în aparenţă, privesc viaţa privată, putând fi evaluată doar la finalizarea anchetei. În condiţiile în care legea prevede suficiente instrumente de verificare, inclusiv pe parcursul anchetei penale, orice altă analiză, care nu ia în considerare ansamblul probator, ar putea părea lipsită de obiectivitate”, arată Secţia pentru procurori. Procurorii din CSM subliniază că reacţiile unor persoane din mediul politic generate de apariţia unor stenograme care ar putea fi de natură să afecteze dreptul la viaţă privată al oricărei persoane poate apărea ca justificată doar dacă, prin ele însele, nu ar induce o presiune suplimentară nejustificată asupra procurorului de caz şi a instituţiei în care acesta activează. „Agresivitatea limbajului folosit de aceştia, dar şi de unii jurnalişti, raportat la procurorul de caz şi la şeful instituţiei, depăşeşte cu mult libertatea de exprimare şi ajunge în zona atacurilor la persoană. Atacurile de o asemenea virulenţă, centrate pe discreditarea persoanei şi nu pe critica argumentată a unor acte sau decizii procedurale, reprezintă o formă inacceptabilă de presiune externă asupra activităţii procurorilor, cu consecinţa încălcării independenţei profesionale a procurorului de caz, contrară principiilor statului de drept. Ca garant al independenţei procurorilor, Secţia pentru procurori a CSM atrage atenţia asupra faptului că limbajul utilizat, precum şi acuzaţiile aduse nu pot justifica în niciun moment legitimitatea unui eventual interes public”, afirmă CSM. Cristian Popescu Piedone a fost demis miercuri din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, decizia fiind semnată de premierul Ilie Bolojan. Fostul preşedinte al ANPC este cercetat penal de DNA, sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control. După punerea sub acuzare, mai multe site-uri au publicat stenograme din dosarul instrumentat de DNA, în care este redată şi o ceartă între Piedone şi soţia sa.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

21:09

FC Botoșani, egal nesperat pe terenul formației CFR Cluj. Cum arată clasamentul după acest meci

FC Botoșani a terminat la egalitate, scor 3-3 (1-2), partida susținută, duminică, în deplasare, contra formației CFR Cluj, în etapa a șasea a Superligii. CFR a deschis scorul în minutul 19 prin Emmerllahu, iar FC Botoșani a egalat în minutul 36 prin Kovtaliuk. Cordea a readus Clujul în avantaj în minutul 42. După pauză, în minutul 54, Suta a înscris golul de 2-2. În minutul 79, clujenii trec din nou
Image Description

20:48

Anestis aduce un punct din Gruia

FC Botoșani a reușit să se intoarcă neînvinsă din Gruia după ce a terminat nedecis, scor 3-3, duelul cu CFR Cluj. Meciul a contat pentru runda a VI-a a SuperLigii.
Image Description

19:48

S-a stins din viață un important om de cultură din Botoșani. A fost director al Filarmonicii

Fostul director al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din Botoșani din perioada 1990-1997 s-a stins din viață, duminică, la vârsta de 77 de ani. Acesta a decedat la domiciliul său, în urma unor afecțiuni cardiace de care suferea. a trecut la cele veșnice. Liviu Buiuc a fost și dirijor al Filarmonicii din Botoșani, după ce a fost și violonist la orchestra botoșăneană. Potrivit Filarmonicii din Botoșani, Buiuc s-a născut în
Image Description

19:16

Miracol la Barajul Stânca-Costești. Bărbat readus la viaţă de soţie chiar de ziua lui

Scene cutremurătoare, dar cu final fericit, s-au petrecut duminică după-amiază la barajul Stânca-Costești. Un bărbat care împlineşte 57 de ani chiar în aceste zile a fost smuls efectiv din ghearele morții datorită curajului incredibil al propriei soții. Bărbatul, din Iaşi, se afla la scăldat pe malul lacului de acumulare, alături de mai mulți prieteni. La un moment daz, însă, distracția s-a transformat într-un coșmar. Omul a dispărut sub luciul apei
Image Description

17:42

Transport ilegal de lemne, confiscat de polițiștii din Botoșani

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ibănești au oprit pentru control, sâmbătă, pe DJ 291 D, o autoutilitară condusă de un tânăr, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta peste un metru cub de material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență sau transport. Față de acesta a fost dispusă sancționarea contravențională, iar materialul lemnos a fost supus confiscării,
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:09

- Sibiu - VIDEO / Fete din boxul Sibian. Natalia, Sofia și Ștefania vor lupta pe stadionul Luceafărul la sfârșitul lunii august

Trei adolescente din Sibiu au ales să urce în ring și să-și caute drumul prin box. Natalia Neacșu, Sofia Maria Filip și Ștefania Ioana Dăncăneț fac parte din ACS Pugilistic Sibian și se pregătesc pentru competiții, cu ambiții care merg de la titluri naționale până la visul de a deveni campioane mondiale. ACS Pugilistic Sibian este un club de box situat pe strada Nicovalei nr 4-6, în dreapta de Podul
Image Description

23:01

- Gorj - GORJ: Asfaltarea a zeci de kilometri de drumuri județene, în pericol

Cosmin Popescu a propus ca finanțarea pentru unele proiecte pe Programul “Anghel Saligny” să fie mutată pe PNRR, dar acest lucru nu se poate. Președintele Consilului Județean Gorj dă asigurări însă că investiția privind modernizara a circa 50 de kilometri de drumuri județene pentru care s-au obținut bani de la guvern va continua.
Image Description

22:51

- Nationale - Oana Țoiu: România susține varianta negocierilor bazate pe încetarea focului în Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă că este o mare diferenţă între negocieri care se poartă sub drone şi negocieri care se poartă cu încetarea focului, punctând că România susţine varianta negocierilor bazate pe încetarea focului şi pachetele de sancţiuni împotriva Rusiei, informează Agerpres. „Noi, la nivelul Uniunii Europene, împreună cu preşedintele Volodimir Zelenski, nu am agreat încă această miză şi anume trecerea direct la acordul de pace fără a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete