Demisia lui Dragoș Anastasiu: când e obligat Guvernul să ceară din nou votul Parlamentului. Explicațiile experților
Inapoi

Demisia lui Dragoș Anastasiu: când e obligat Guvernul să ceară din nou votul Parlamentului. Explicațiile experților

Postat cu 12 ore în urmă

Update cu 12 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Vacantarea postului de vicepremier, după demisia lui Dragoș Anastasiu, ar putea ridica serioase probleme actualului Guvern în cazul în care premierul alege să desființeze funcția sau să numească în loc un membru de partid. Specialiștii consultați de Digi24.ro spun că în acest fel s-ar schimba structura Executivului, dar și componența politică, motiv pentru care ar putea să ceară din nou votul de încredere al parlamentarilor. Scenariul sigur pentru prim-ministru ar fi să păstreze postul de vicepremier și să numească tot un independent. După demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu, premierul Ilie Bolojan are în față mai multe scenarii, iar miza este evitarea întoarcerii în Parlament pentru un nou vot de încredere. Cristian Țâgârlaș, membru în Comisia juridică a Senatului, susține că în cazul în care este desființată funcția de vicepremier, atunci Executivul trebuie să ceară din nou votul aleșilor. „În cazul desființării funcției de vicepremier, da, este nevoie de un nou vot, pentru că se schimbă arhitectura Guvernului prin eliminarea unui post. Dar dacă rămâne funcția și doar se înlocuiește persoana, nu e nevoie de vot parlamentar”, a explicat acesta. Legat de posibilitatea ca noul vicepremier să fie un membru asumat al unui partid politic, Cristian Țâgârlaș consideră că nu ar fi automat o problemă: „Constituțional, nu există noțiunea de ‘independent’. Această configurație a fost agreată la momentul votului. Premierul poate nominaliza orice persoană. Indiferent pe cine ar pune, nu se modifică structura Guvernului, decât dacă ar introduce sau exclude un nou partid din coaliție.” Nu de aceeași părere este fostul judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean. Acesta susține că premierul poate inclusiv să renunțe la funcția de vicepremier rămasă vacantă, fără ca acest lucru să atragă un nou vot de încredere în Parlament. „Ilie Bolojan poate să numească pe altcineva sau să nu numească pe nimeni. Asta nu este schimbare de structură. Dacă ar pleca un partid și ar trebui să vină altul în loc, atunci da. Dar aici e vorba de o singură persoană, nu de o modificare politică. Poate inclusiv să desființeze postul de vicepremier”, a explicat fostul judecător pentru Digi24.ro. Singura situație care ar putea complica lucrurile, spune Zegrean, este dacă postul vacant ar fi atribuit unui membru de partid: „Dacă pun un vicepremier politic în locul unui independent, atunci ar trebui discutat dacă se schimbă configurația.” Robert Cazanciuc, membru al Comisiei Juridice din Senat, susține însă că, dacă se va schimba componența Guvernului prin numirea unui vicepremier politic, premierul Ilie Bolojan va cere un vot special pentru propunerea de vicepremier și nu pentru întregul Guvern: „Nu este vorba de un nou vot de încredere, ci de un vot referitor la propunerea concretă de remaniere”. S-ar putea pune problema unui vot de încredere pentru întregul Executiv doar dacă postul de vicepremier va fi desființat. „Teoretic, Bolojan ar putea renunța la o funcție de viceprim-ministru situație în care se schimbă compoziția politică a Guvernului. Pentru această ipoteză de lucru nici Constituția, nici Codul administrativ nu oferă o soluție. Cred că într-o asemenea situație ar fi necesar un nou vot de învestitură pentru că s-ar schimba structura funcțiilor din Guvern.”, a mai explicat Robert Cazanciuc. Varianta cea mai simplă ar fi înlocuirea cu un independent, caz în care nu va fi nevoie nici măcar de audieri în Parlament, ci doar depunerea jurământului, a mai explicat senatorul. Premierul Ilie Bolojan a transmis marți, într-o conferință de presă, că va prelua interimar responsabilitățile privind reforma companiilor de stat, care îi reveneau lui Dragoș Anastasiu, până la numirea unui nou vicepremier.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

23:06

Cunoscut profesor trecut la cele veşnice

A încetat din viață un îndrăgit profesor de arte plastice din Botoșani. Acesta era cunoscut și pentru picturile pe care le făcea pe cutiile de chibrituri. Este vorba despre profesorul de desen Ion Neamțu, care a predat la Şcoala gimnazială nr. 13 din Botoşani. Profesorul a trecut la cele veșnice la vârsta de 85 de ani. „Un suflet bun s-a înălțat azi la Cer! Este tatăl meu, este sufletul meu,
Image Description

22:17

Asociaţia Grup Civic se mobilizează pentru sinistraţii suceveni

Voluntarii Asociației Grup Civic Botoșani sar în ajutorul celor de la Suceava care au avut de suferit în urma dezastrului cauzat de ploile torențiale. Acestea au căzut începând de duminică seară şi au făcut prăpăd în mai multe comune. Campania a început luni, 28 iulie, cu un tir în parcarea magazinului China Panda Shop. Daniel Câșlariu își dorește să plece la Suceava cu mai multe tiruri încărcate cu ajutoare. Daniel
Image Description

21:47

Şeful CJ Botoşani, Valeriu Iftime, se opune tăierii finanţării pentru proiectele prin Programul „Anghel Saligny”

Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Valeriu Iftime, se opune tăierii finanţării pentru proiectele prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. El a declarat, marţi, în şedinţa CJ, că tăierea finanţării pe acest program ar putea pune în dificultate foarte multe administraţii locale, dar şi firme de construcţii. „Opinia mea este să nu se oprească nicio lucrare pe Anghel Saligny”, a spus Iftime. Declaraţia integrală a acestuia o regăsiţi în video
Image Description

21:30

Tragedie în leagăn pentru o familie din judeţ. Medicii caută răspunsuri

O tragedie fără margini a lovit o familie tânără din judeţ, în dimineața zilei de luni, după ce părinții au descoperit că bebelușul lor de doar trei luni nu mai respira. Micuțul a fost găsit fără viață în pătuț, chiar de mama sa, care se pregătea să îl trezească pentru masa de dimineață. Femeia, în stare de șoc, a sunat imediat la 112, iar la fața locului a fost trimis
Image Description

20:11

Controale ale polițiștilor la Flămânzi. Zeci de persoane legitimate și peste 50 de mașini controlate

Polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere. La data de 28 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea si sancționarea abaterilor la regimul rutier și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza orașului Flămânzi și a comunelor arondate. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și au fost controlate 54 de autovehicule, iar în urma neregulilor constate au fost aplicate 18
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:04

- Iasi - Jaqueline Cristian s-a calificat în turul trei la Montreal. Românca a trecut de favorita 20

Jaqueline Cristian, locul 52 WTA, s-a calificat, marţi, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Montreal. Românca a învins-o în turul doi pe favorita 20, sportiva cehă Linda Noskova (23 WTA), scor 6-3, 6-4. Meciul a durat o oră şi 21 de minute. În faza următoare, Cristian o va înfrunta pe câştigătoarea meciului Elena Rîbakina (Kazahstan, 12 WTA, cap de serie 9) – Hailey Baptiste (SUA,
Image Description

03:54

- Iasi - 1.300 de panouri fotovoltaice vor fi montate pe patru cămine din Campusul „Tudor Vladimirescu”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a publicat un anunț oficial de participare la o achiziţie pentru furnizarea și instalarea a 1.325 de panouri fotovoltaice, de tehnologie siliciu mono sau poli-cristalin, cu o putere nominală de peste 430 Wp per bucată și eficiență de minimum 19% . Obiectivul achiziției este instalarea sistemului fotovoltaic în patru cămine din campus (T6, T17, T18, T19), pentru a genera energie regenerabilă destinată autoconsumului.
Image Description

03:09

- Iasi - Milioane de europeni trăiesc cu hepatită fără să ştie

Milioane de persoane din întreaga Europă trăiesc cu hepatită B sau C fără să ştie, ceea ce le expune unui risc serios de boli hepatice şi cancer, au avertizat autorităţile de sănătate publică, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, notează news.ro. Un nou raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) evidenţiază o realitate alarmantă: milioane de oameni din Europa trăiesc cu hepatită B sau C
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete