Exclusiv Culisele rețelelor de droguri: Metodele noi și periculoase pe care le folosesc traficanții. Și polițiștii cu experiență sunt uimiți
Inapoi

Exclusiv Culisele rețelelor de droguri: Metodele noi și periculoase pe care le folosesc traficanții. Și polițiștii cu experiență sunt uimiți

Postat pe 21 Aug 2025

Update cu 5 zile în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Două tone de cocaină, heroină, canabis, ecstasy și metamfetamină. Este captura făcută de ofițerii antidrog în primele 8 luni ale anului. Rezultatele sunt bune, comparativ cu anul trecut, când în 12 luni polițiștii au găsit aproape o tonă de droguri. Problema este că traficanții devin din ce în ce mai inventivi, iar polițiștii au nevoie de săptămâni sau chiar luni pentru a descoperi cele mai noi metode ale infractorilor. Traficanții au chimiști de top, laboratoare clandestine, o flotă de camioane și bărci și folosesc inclusiv tineri ca să facă treaba murdară. Mai mult, suspecții profită de orice neatenție a autorităților: de la droguri livrate de curieri și până la stupefiante ascunse în scrisorile din penitenciar. Ca să înțelegem mai bine felul în care își pun traficanții mintea la contribuție, am realizat un interviu cu un ofițer antidrog de rang înalt. Este un polițist care a fost sub acoperire în unele dintre cele mai mari rețele de trafic din România. Adolescenții au devenit una dintre armele preferate ale traficanților. Polițiștii descriu un fenomen extrem de periculos, în care tinerii devin consumatori, iar apoi sunt transformați în dealeri. „O metodă relativ nouă, destul de folosită în special de rețelele care au în componență tineri, este metoda dead drop, utilizată de traficanți pentru a livra drogurile fără a se întâlni cu clientul. Practic, drogurile sunt plasate în locuri stabilite anterior comenzii, iar atunci când o persoană dorește să achiziționeze substanțele respective, este redirecționată prin intermediul unor aplicații criptate către locul unde se află drogurile, fără a exista o întâlnire directă între cele două părți”, spune ofițerul. „Din păcate, în ultima perioadă, tot mai mulți tineri sunt racolați și implicați în aceste activități infracționale. În principiu, rolul lor este unul inferior în cadrul grupării, începând cu distribuirea drogurilor, păstrarea acestora pentru o anumită perioadă sau chiar sprijin logistic – de exemplu, închirierea unor locații sau autoturisme. Am întâlnit și numeroase situații în care tinerii, de la simpli consumatori, ajung să facă parte din grupările infracționale. Linia dintre consumator și traficant este foarte fragilă, având în vedere faptul că traficul de droguri nu presupune doar vânzarea propriu-zisă, ci și simpla oferire către un prieten. În funcție de situația fiecărei persoane – financiară, socială, psihologică – trecerea de la consumator la traficant se poate face foarte ușor, mai ales prin prisma faptului că traficul de droguri poate genera venituri suficiente pentru a-și susține propriul consum. Acesta este, de obicei, primul motiv pentru care tinerii fac pasul spre tabăra traficanților. Există numeroase cazuri în care copiii provin din familii înstărite, bine așezate, fără probleme sociale, iar exemplele mediatizate recent confirmă acest lucru. Motivele pentru care un tânăr poate ajunge în această situație sunt variate”, explică polițistul sub acoperire. Când vine vorba de inventivitatea traficanților, chiar și unii dintre cei mai experimentați polițiști rămân surprinși. În ultimii ani, infractorii au reușit să ascundă droguri în aproape orice: fertilizant, cafea, fructe înghețate sau automate de cafea. În cazul transporturilor mari, traficanții din România pun în aplicare ideile cartelurilor din America de Sud. „În funcție de tipul de drog și de cantități, rutele și metodele de transport sunt dintre cele mai inedite. De exemplu, pentru un transport mare de cocaină, aceasta a fost amestecată cu diverse substanțe: un caz celebru este cel al cocainei disimulate într-un transport de 40 de tone de fertilizator organic. De asemenea, a existat o situație în care cocaina a fost amestecată în pulpă de fructe congelată. Această metodă de trafic implică un proces de extracție ulterior, ceea ce presupune resurse suplimentare pentru organizațiile criminale, inclusiv chimiști sau alți specialiști. Spre exemplu, canabisul, având un volum mai mare, necesită spații mai ample de disimulare. Au existat cazuri în care cantități de peste 200 kg de canabis au fost ascunse în automate de cafea, frigidere, boilere, compresoare sau alte utilaje. O altă metodă frecventă este cea a coletelor: drogurile sunt trimise din străinătate, în special din Spania, fiind ascunse în alimente, cosmetice, produse de curățenie sau pur și simplu plasate în interiorul coletelor, profitând de volumul foarte mare de expedieri și de activitatea intensă a firmelor de curierat,” spune ofițerul. Traficul de droguri nu se oprește nici măcar în penitenciar, acolo unde în teorie nu ar putea să fie aduse droguri. În practică însă, traficanții le amintesc frecvent ofițerilor că nu plănuiesc să se oprească vreodată din trafic. Ultima invenție? Droguri îmbibate în scrisorile trimise condamnaților. Orice persoană închisă are dreptul la corespondență, așa că traficanții închiși primesc scrisori din partea membrilor care sunt liberi. Cu ochiul liber, polițiștii din penitenciare nu își dau seama că acele hârtii au fost îmbibate cu droguri. Ofițerul antidrog ne-a povestit exact cum se desfășoară totul: „Un fenomen relativ nou, identificat recent, privește traficul de droguri în penitenciare. Acesta se realizează prin impregnarea scrisorilor expediate către deținuți cu substanțe psihoactive. Odată ajunse în interior, foile de hârtie care conțin aceste substanțe sunt valorificate financiar de către deținuți. Procesul este simplu: hârtia este pulverizată cu o substanță lichidă, iar ulterior, în penitenciar, nu este nevoie de extracție – foaia este folosită direct la confecționarea unei țigări, pentru a fi fumată”, spune ofițerul sub acoperire. Una dintre cele mai mari probleme pentru lupta antidrog este apariția NSP-urilor (Noi substanțe psihoactive). Sunt droguri sintetice create în laborator pentru a imita efectele unor substanțe cunoscute (canabis, cocaină, MDMA, LSD etc.), dar cu o formulă chimică modificată, astfel încât să nu fie inițial incluse pe lista substanțelor interzise. Uneori, durează luni întregi până când o substanță nouă este descoperită de autorități și inclusă pe lista substanțelor interzise.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

12:44

Un bărbat din județul Botoșani, rănit într-un accident rutier la Suceava

Un bărbat din județul Botoșani, rănit într-un accident rutier la Suceava Un incident rutier s-a produs marți pe strada Mitocului din municipiul Suceava, în urma căruia un bărbat din județul Botoșani a fost rănit. Potrivit informațiilor, Costel T., în vârstă de 56 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, conducea un autoturism marca Skoda când a accidentat un pieton. Accidentul s-a petrecut pe partea carosabilă, iar pietonul, Vasile A., de 59 de ani,
Image Description

11:51

numărul românilor care solicită sprijinul de 50 de lei pentru factura la energie electrică depășește 56.000

numărul românilor care solicită sprijinul de 50 de lei pentru factura la energie electrică depășește 56.000 Peste 56.000 de români au depus cereri pentru a beneficia de voucherul de 50 de lei acordat de stat pentru plata facturii la energie electrică. Potrivit informațiilor oferite de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și citate de mediafax, cererile au fost înregistrate prin platforma online EPIDS, care a fost lansată pe 20 august, de la
Image Description

11:48

tânăr din Botoșani, prins conducând fără drept de către polițiștii de frontieră în Iași

tânăr din Botoșani, prins conducând fără drept de către polițiștii de frontieră în Iași
Image Description

11:44

Un jandarm din Botoșani salută gestul său de responsabilitate și profesionalism

Duminică seara, un gest exemplu de responsabilitate și profesionalism a fost făcut de către un jandarm aflat în timpul liber în localitatea Brăteni. În jurul orei 20.30, plutonierul Matei Ionuț, aflat în serviciu ca subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, a intervenit prompt pentru a ajuta un bărbat aflat în stare de inconștiență și cu dificultăți de respirație. Potrivit martorilor, Ionuț l-a observat pe om întins cu fața în
Image Description

11:37

Un jandarm din Botoșani a salvat un bărbat aflat în pericol de moarte

Un subofiter din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a intervenit în mod neprevăzut pentru a ajuta un bărbat aflat în nevoie, în timpul liber. Evenimentul s-a petrecut duminică, 24 august, în jurul orei 20.30, în localitatea Brateni. Potrivit jandarmilor, Plutonierul Ionuț Matei a observat un bărbat întins cu fața la jos, pe drum, și aflat într-o stare de inconștiență, cu dificultăți de respirație. Fără să stea pe gânduri, el a așezat
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:14

- Constanta - Locuitorii din zona delimitată de bulevardul I. C. Brătianu, strada Oborului, strada Ion Luca Caragiale și strada Dezrobirii, inclusiv străzile adiacente și punctele termice, vor fi afectați de anumite restricții la furnizarea apei. Conform informațiilor, în acea perioadă, apa va fi livrată cu presiune redusă și în cartierul Coiciu.

restricții în furnizarea apei în mai multe zone din Constanța Locuitorii din zona delimitată de bulevardul I. C. Brătianu, strada Oborului, strada Ion Luca Caragiale și strada Dezrobirii, inclusiv străzile adiacente și punctele termice, vor fi afectați de anumite restricții la furnizarea apei. Conform informațiilor, în acea perioadă, apa va fi livrată cu presiune redusă și în cartierul Coiciu. Potrivit raportului de la RAJA, citat de ziarulamprenta.ro, după reluarea serviciului, calitatea apei
Image Description

13:11

- Timis - Încep lucrările la centura Timișoara vest după publicarea hotărârii de guvern

Lucrările la centura Timișoara vest urmează să înceapă oficial, după ce hotărârea de guvern pentru expropriere a fost publicată în Monitorul Oficial, transmite compania DRDP Timișoara. Potrivit acesteia, actul, publicat în partea I, nr. 777/20 august 2025, stabilește procedura pentru exproprierea imobilelor proprietate privată aflate în culoarul pentru culisele drumului. De asemenea, documentul conține listele cu imobilele publice ale statului și ale unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din calea de
Image Description

13:08

- Covasna - Arnold Izsak lansează o carte despre dependență și procesul de vindecare

Arnold Izsak lansează o carte despre dependență și procesul de vindecare Un tânăr din Sfântu Gheorghe, Arnold Izsak, în vârstă de 26 de ani, revine în atenția comunității cu o nouă inițiativă. Acesta a publicat o carte bilingvă intitulat „Funcțional, dar cu ce preț?”, în care vorbește sincer despre alcoolismul funcțional, adicții și drumul dificil al recuperării. Cartea, scrisă în limba română și maghiară, este o combinație între mărturie personală, studiu academic
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete