Exclusiv Cum ne putem schimba furnizorul de energie electrică în 24 de ore. Explicațiile șefului ANRE înainte de expirarea plafonării tarifelor
Inapoi

Exclusiv Cum ne putem schimba furnizorul de energie electrică în 24 de ore. Explicațiile șefului ANRE înainte de expirarea plafonării tarifelor

Postat pe 26 Jun 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Plafonarea tarifelor la energie expiră la 1 iulie și, în cazul a milioane de români, facturile la curent se vor dubla. Oamenii își pot schimba însă furnizorul, pentru a-și scădea costurile. Președintele ANRE, George Niculescu, a explicat la Digi24 cum se poate face acest lucru și cum vor fi ajutați românii vulnerabili. Pe site-ul ANRE există un comparator al tarifelor la energie electrică, care îi ajută pe români să-și aleagă furnizorul. „După aproape 4 ani și jumătate în care prețurile au fost plafonate și diferența a fost compensată de la bugetul de stat, la 1 iulie expiră schema de sprijin pentru energie electrică. La gaze naturale va expira pe 31 martie 20226. Pentru a pregăti această perioadă de după data de 1 iulie, autoritatea de reglementare a emis un ordin prin care am obligat furnizorii de energie electrică de a trimite tuturor consumatorilor o informare cu privire la prețul pe care urmează să-l plătească începând cu data de 1 iulie. Am urmărit ca această informare să fie transmisă de către toți furnizorii de energie electrică către toți consumatorii pe care îi un portofoliu și am observat faptul că cel puțin un furnizor, până în momentul de față, a eșuat, ca să spun așa, să-și informeze toți clienții - 1,1 milioane de locuri de consum”, a spus el. „Profit de ocazie să trag un semnal de alarmă și să încerc încă o dată, să responsabilizăm furnizorii de energie electrică cu privire la obligațiile pe care le au de respectat, atât din punct de vedere al informării consumatorilor într-un mod corect, cât și al ofertării consumatorilor, începând cu data de 1 iulie. Cu siguranță vor fi aplicate sancțiuni. După ce acțiunea de verificare va fi finalizată, voi face publică valoarea sancțiunii pe care acest furnizor a primit-o”, a adăugat el. Pe site-ul ANRE există un comparator al tarifelor la energie electrică, care îi ajută pe români să-și aleagă furnizorul. Tarifele sunt ordonate crescător. În acest moment, o companie are o ofertă foarte bună, iar celelalte sunt la o diferență mare. „Am pornit o analiză pe care am anunțat-o acum aproximativ o săptămână, pentru a vedea exact de ce o parte dintre furnizori s-au grupat în jurul valorii de 1,5 lei pe KW/H, detașându-se de acestea un furnizor care vine cu o ofertă aproximativ de 1 leu. Între timp, comportamentul furnizorilor a început să se îmbunătățească în relația cu clienții lor. Am observat că în ultima perioadă mai mulți furnizori au început să facă oferte de retenție a consumatorilor, în încercarea lor de a-și proteja portofoliile de clienți, au venit cu oferte considerabil mai bune. Îndemnul meu, sfatul meu este ca furnizorii să nu se lupte doar pentru a-și păstra portofoliile de clienți și trebuie să vină cu oferte avantajoase, competitive din punct de vedere al prețului și pentru clienții care sunt la alți furnizori, în așa fel încât nu doar să-și securizeze portofoliu de clienți, ci și ci să-și mărească migrația”, a spus șeful ANRE. În opinia sa, acest lucru încurajează competiția. „Astfel de produse pe care noi le punem la dispoziție, acest comparator de prețuri și modalitatea de schimbare online a furnizorului în 24 de ore va face ca numărul de portări de la un furnizor la altul să fie foarte mare. Observam în perioada trecută că un furnizor are peste 10.000 de cereri de portare pe zi. Asta se întâmplă când îi dai consumatorului posibilitatea să-și aleagă foarte rapid și foarte simplu furnizorul care vine cu cea mai bună ofertă. Iar în momentul de față, furnizorii care n-au înțeles că trebuie să vină cu un preț bun, competitiv pentru consumatori riscă să rămână fără portofoliu de clienți”, a spus Niculescu. „Schimbarea furnizorului de energie și alegerea unui furnizor cu un preț corect, competitiv pentru nevoile noastre ne ne poate ajuta să avem tot confortul în casele noastre la un preț corect”, a subliniat el. Șeful ANRE a vorbit și despre modul în care vor fi ajutați consumatorii vulnerabili să-și acopere facturile la energie. Această schemă de ajutor va avea aproximativ 3,7 milioane de beneficiari. „Este o discuție dacă acel mecanism propus inițial, de un voucher care să fie acordat în baza venitului persoanelor dintr-o gospodărie, care a stabilit o propunere de persoane care au sub 2.500 lei și locuiesc singure într-o locuință să fie beneficiari, iar acolo unde sunt mai multe persoane într-o locuință să fie un mecanism pentru cei care au venituri până în 1.700 lei. Plecând de la această permisă se face un calcul, dacă vorbim de o alocare bugetară care să acopere un voucher de 72 lei, stau de 36 lei și o decizie care va trebuie luată la nivel guvernamental”, a spus recent ministrulL Energiei, Bogdan Ivan. „În urma consultărilor care se vor face și cu Ministerul de Finanțe, în funcție de disponibilul din bugetul de stat, se va calcula o anvelopă bugetară pentru această nouă formă de sprijin pentru o parte dintre consumatori. Dar valoarea voucherului probabil că va fi determinată de acest disponibil din bugetul de stat”, a explicat și Niculescu. „Din informațiile pe care le am, de la ultimele discuții la care am participat și noi, autoritatea de reglementare, într-adevăr, pragul acestea de venit așa erau, sub 2.700 lei, iar pentru familii cu mai multe persoane înțeleg că era venitul de 1700 (de persoană, n.r.). Toate aceste praguri sunt deja trecute, cred, în în legea consumatorului vulnerabil și trebuie actualizată de către Ministerul Muncii. Dar este o chestie de procedură și de tehnică legislativă pe care colegii de la Ministerul Muncii cu siguranță că o iau în calcul”, a spus șeful ANRE.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

14:19

Ministerul Educației modifică limitele pentru numărul de elevi din clase, cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar

Ministerul Educației a anunțat o nouă schimbare în organizarea școlilor, cu doar două săptămâni înainte de startul anului școlar 2024-2025. Conform informațiilor, limita minimă și maximă pentru numărul de elevi dintr-o clasă va fi ajustată pentru a face față condițiilor de criză actuale. Potrivit Ministerului, această decizie a fost luată după ce au avut loc reorganizări în 507 școli și licee și după creșterea normei didactice. Ministerul menționează că, deși există
Image Description

14:01

bărbat condamnat la închisoare pentru tentativa de omor asupra soției sale în Botoșani

bărbat condamnat la închisoare pentru tentativa de omor asupra soției sale în Botoșani Un bărbat de 62 de ani din județul Botoșani a primit o sentință de patru ani și șase luni de închisoare pentru tentativa de omor a soției sale, relatează monitorulbt.ro. Incidentul s-a petrecut primăvara anului trecut, într-un episod violent legat de consumul de alcool și un conflict spontan despre mâncare. Potrivit rechizitoriului, pe 7 aprilie 2024, după ce au
Image Description

13:49

În Botoșani, multe școli sunt încă în șantier înainte de începerea anului școlar

Noul an școlar începe în județul Botoșani, însă multe dintre școli sunt încă în lucru. Potrivit datelor prezentate joi în ședința Colegiului Prefectural, în șapte localități, lucrările sunt finalizate în proporție de doar 50%. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani menționează că „cele mai multe unități de învățământ preuniversitar din județ sunt pregătite pentru începerea anului școlar 2025-2026, iar lucrările sunt aproape finalizate în majoritatea școlilor verificate, cu excepția celor aflate
Image Description

13:40

primarii din botosani asigură siguranța elevilor prin autorizări sanitare și de incendiu

În județul Botoșani, mai mulți primari au demonstrat preocupare pentru siguranța elevilor, fiind singurii care au reușit să obțină toate autorizațiile necesare pentru școlile din localitățile pe care le conduc. Potrivit unui raport prezentat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, toate unitățile de învățământ din anumite localități au aviz de funcționare sanitară și autorizare de securitate la incendiu. Printre localitățile în care toate școlile au obținut autorizația sanitară se numără Adășeni, Botoșani,
Image Description

13:28

Nu trebuie să plătești sume mari pentru a trăi mai mult și mai sănătos

Nu trebuie să plătești sume mari pentru a trăi mai mult și mai sănătos Este un mit că pentru a-ți prelungi viața trebuie să investești mii de dolari în clinici private, fitness de lux sau tratamente scumpe. Jurnaliștii de la monitorulbt.ro notează că cele mai eficiente strategii pentru longevitate sunt, de fapt, cele mai simple și mai ieftine. Alegerile în stil de viață, precum alimentația sănătoasă și exercițiile fizice regulate, sunt
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete