Premierul Ilie Bolojan va merge sâmbătă în Republica Moldova, unde se va întâlni cu omologul său, Dorin Recean. Potrivit Executivului, discuțiile dintre cei doi vizează proiectele finanțate de către țara noastră, cât și „integrarea europeană a Republicii Moldova”. „Premierul Ilie Bolojan va efectua sâmbătă, 23 august 2025, o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României. Programul va include o serie de activități desfășurate împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean. Discuțiile se vor concentra asupra principalelor teme și proiecte de cooperare aflate pe agenda bilaterală, inclusiv proiectele finanțate de către România prin intermediul fondurilor nerambursabile, precum și aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova. În acest context, Prim-Ministrul Ilie Bolojan va reconfirma caracterul special al relației bilaterale, bazate pe o prietenie sinceră și o istorie comună, precum și sprijinul ferm al României pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a transmis, miercuri, Guvernul. Este prima vizită a lui Ilie Bolojan în calitate de prim-ministru al României. În calitate de președinte interimar al României, el a vizitat Chișinăul pe 1 martie 2025, unde s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.