Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare vrea ca Diaspora românească „să investească mai mult în titlurile de stat”
Inapoi

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare vrea ca Diaspora românească „să investească mai mult în titlurile de stat”

Postat pe 17 Jul 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Evoluţiile pe titlurile de stat Fidelis sunt foarte bune, dar pe viitor este nevoie „să încurajăm şi românii plecaţi în străinătate să investească mai mult în aceste instrumente; trebuie un efort conjugat pentru a reuşi să le promovăm la nivelul Diasporei, să ştie de ele, să le cunoască avantajele”, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, conform Agerpres.Acesta a participat la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare cu ocazia listării titlurilor de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor. Oferta publică a Ministerului Finanţelor, desfăşurată în perioada 4 - 11 iulie 2025, a cuprins opt emisiuni, patru în lei şi patru în euro, dintre care două au fost dedicate donatorilor de sânge. „Evoluţiile pe Fidelis, din punctul meu de vedere, sunt foarte bune. Avem operaţiuni de 132.000 subscrieri, mai multe decât cele înregistrate anul trecut - 118.000 până acum, deci e un semnal bun. Expunerea pe populaţie creşte, ceea ce este bine, pentru că e un obiectiv important pe care îl are Ministerul de Finanţe. Randamentele sunt atractive, neimpozitarea câştigului de capital şi a dobânzii importante pentru populaţie, posibilitatea de lichidizare a investiţiei înainte de scadenţă, cu posibilitatea încasării iar e importantă, subscrierea uşoară, diversificarea, instrumentele flexibile pe care le punem la dispoziţie - toate aceste lucruri contează”, a subliniat ministrul Finanțelor. „Ce mi-aş dori... aş vrea ca pe viitor să încurajăm şi Diaspora românească să investească mai mult. În momentul de faţă e la un nivel foarte mic. Vreau să creăm instrumente prin care să creştem interesul Diasporei de a folosi astfel de instrumente, pentru că există un potenţial foarte mare ca Diaspora să participe; dar acest lucru trebuie să fie un efort conjugat pentru a atrage, pentru a reuşi să promovăm instrumentele acestea la nivelul Diasporei, să ştie de ele, să ştie de avantaje. Bineînţeles că acest lucru ajută foarte mult şi bursa. Ce pot să vă asigur este că în Ministerul de Finanţe aveţi un partener credibil”, a transmis Nazare. Şeful de la Finanţe a anunţat că, în luna august, va fi semnat un parteneriat cu bursele din regiune.„Suntem implicaţi şi într-un parteneriat pe care vrem să-l semnăm în luna august cu bursele din regiune - peste cinci burse din regiune. E foarte important să fim activi în regiune. Am discutat inclusiv cu ministrul Finanţelor din Grecia, la ultimul ECOFIN, pentru a consolida un parteneriat cu bursa din Grecia, care creşte foarte mult, şi acest lucru îl putem face mult mai activ pe toate zonele de negociere şi de discuţii pe care le avem la dispoziţie, fie că e la Bruxelles, fie că e în altă zonă, tocmai pentru a sprijini bursa, pentru că eu cred că acest parteneriat trebuie să fie din ce în ce mai strâns şi să vorbim din ce în ce mai mult despre aceste lucruri, pentru că ajută foarte mult economia românească”, a subliniat el. Alexandru Nazare a reamintit situaţia economică prin care trece ţara noastră, pentru că „are senzaţia” că „încă nu se conştientizează la nivel public cumpăna majoră pe care a depăşit-o România în ultima perioadă”.„Aş vrea să discutăm un pic despre situaţia prin care a trecut România în această perioadă, pentru că am senzaţia că încă nu se conştientizează la nivel public cumpăna majoră pe care a depăşit-o România în ultima perioadă - cumpăna şi pericolul pe care le-am depăşit - şi cred că n-ar trebui să irosim nicio oportunitate de a explica cât se poate de clar dimensiunea pericolului pe care l-am evitat. A fost un timp foarte comprimat, mai puţin de două săptămâni, în care am reuşit să construim un pachet de măsuri care să fie considerat credibil, să-l negociem atât la nivel tehnic, cât şi la cel mai înalt nivel cu Comisia Europeană, astfel încât să ajungem în ECOFIN, pe 8 iulie, să avem o validare. Acesta a fost doar un prim pas. După acest pas, evident că am avut imediat o reacţie a pieţelor şi cel mai bun barometru posibil a fost interesul care s-a ridicat la aproape 15 miliarde de euro în momentul când am emis, în prima zi de după ECOFIN”, a arătat acesta.Potrivit ministrului, lansarea emisiunii de titluri de stat imediat după reuniunea ECOFIN nu a fost întâmplătoare, ci a fost „un pariu riscant care a dat rezultate”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

08:40

Ansamblul „Mugurelul- Mărgineanca” din Botoșani a obținut trofeul Festivalului Internațional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor și Tinerilor de la Vatra Dornei

Ansamblul „Mugurelul- Mărgineanca” din Botoșani a obținut trofeul Festivalului Internațional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor și Tinerilor de la Vatra Dornei. Ansamblul de Cântece și Dansuri „Mugurelul- Mărgineanca” de la Clubul Copiilor Dorohoi, sub coordonarea prof. Marcel Dupu și a coregrafului Valentin Rău, a câștigat trofeul Festivalului Internațional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor și Tinerilor „Dorna, plai de joc și cântec”. Ediția a XVIII-a s-a desfășurat la Vatra Dornei, în
Image Description

08:26

Fiecare primărie va decide dacă vrea sau nu păcănele în localitatea sa. Ce propune Guvernul

Guvernul va propune descentralizarea activităţii organizării jocurilor de noroc, astfel încât autoritatea locală, în speţă primăria, să aibă dreptul de a decide dacă autorizează sau nu efectuarea acestei activităţi de jocuri de noroc pe raza localităţii pe care o gestionează, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Ministrul Dezvoltării a prezentat vineri, la Palatul Victoria, alături de premierul Ilie Bolojan, o serie de măsuri avute în vedere de Guvern, care vor
Image Description

08:07

Încă o biserică din Botoşani a rămas fără preot. Postul a fost vacantat de Mitropolia Moldovei

Încă o biserică din judeţul Botoşani a rămas fără preot, iar postul a fost vacantat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Este vorba de Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Smârdan din comuna Suharău. Biserica din Protopopiatul Darabani dispune de casă parohială în care preotul poate locui. În această comunitate există 185 de familii de creştin ortodocşi. Alte cinci biserici din Botoşani au posturile de preot vacante. Bisericile din Protopopiatul Botoșani
Image Description

07:32

O firmă din Botoșani va construi un parc fotovoltaic de 5 milioane de euro. Unde și cine este beneficiarul investiției

O firmă din Botoșani va construi un parc fotovoltaic de 20 milioane de lei, echivalentul a cinci milioane de euro. Este vorba de societatea comercială Elsaco Power, care face parte din grupul Elsaco controlat de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime. Elsaco Power, care s-a asociat cu Colectiv Energy Bârlad, a câștigat o licitație organizată de Primăria municipiului Galați pentru realizarea unei centrale electrice fotovoltaice (la cheie) si racordarea la
Image Description

05:28

Apartament din Botoşani scos la vânzare din cauza datoriilor la apă. Nova Apaserv a deschis procedura de executare

Un apartament din municipiul Botoşani a fost scos la vânzare din cauza datoriilor la apă. Biroul Executorului Judecătoresc Stărică Radu din municipiul Suceava organizează o licitaţie publică pentru vânzarea imobilului reprezentate de apartamentul compus din doua camere si dependinte cu suprafata utila de 47,29 mp, situat în municipiul Botosani, Aleea Liceului, nr. 14, la etajul I. Executarea are loc în baza unei decizii a Judecătoriei Botoşani, după ce Nova Apaserv
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:09

- Nationale - LOTO – 20 iulie 2025: Tragerile Speciale ale verii, cu fonduri suplimentate. Peste 5 milioane de euro sunt în joc la Joker

Loteria Română organizează duminică, 20 iulie 2025, TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE VERII. Pentru aceste trageri, Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I la Loto 6/49 cu 100.000 de lei, la Joker cu 50.000 de lei și la Loto 5/40 cu 25.000 de lei. Aflați aici numerele extrase, începând cu ora 18:35. La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 14,18 milioane
Image Description

09:07

- Alba - ACCIDENT RUTIER în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Zlatnei din oraș

Un accident rutier a avut loc duminică, 20 iulie, în jurul orei 08.50, pe strada Zlatnei din oraș. Potrivit reprezentanților ISU Alba, în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme. Din primele informații în urma impactului dintre cele două mașini nu ar fi rezultat persoane încarcerate între fiarele autoturismelor. La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor.
Image Description

09:06

- Iasi - Sorana, cucerită de Iași. Interviu VIDEO cu apreciata tenismenă, care a pierdut astăzi în semifinale, la Ciric

Sorana Cîrstea (35 ani, 166 WTA) s-a oprit în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași, după ce a pierdut în această seară, 4-6, 3-6 în fața elvețiencei Jil Teichmann (28 ani, 102 WTA). Sorana a pornit bine, a condus cu 3-1, însă după 4-3 Jil a bifat trei game-uri consecutive și a câștigat primul set în 55 de minute. Pe val, elvețianca a pornit excelent în setul doi (4-0),
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete