Transportatorii se revoltă din cauza închiderii Podului Giurgiu-Ruse și a DN7 Valea Oltului. „Creşte riscul de accidente”
Inapoi

Transportatorii se revoltă din cauza închiderii Podului Giurgiu-Ruse și a DN7 Valea Oltului. „Creşte riscul de accidente”

Postat pe 04 Jul 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Transportatorii rutieri solicită autorităţilor aplicarea restricţiilor de circulaţie pe Valea Oltului şi pe Podul dintre Giurgiu şi Ruse în intervale orare în care se înregistrează cele mai scăzute valori de trafic, conform unui comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), transmite Agerpres. „Restricţiile de circulaţie, care urmează să fie instituite pe DN 7 în perioada 8 iulie - 9 august 2024 pentru lucrări de defrişare şi închiderea unei benzi pe partea bulgară a Podului dintre Giurgiu şi Ruse pentru o perioadă de două luni, vor afecta şi mai mult activitatea operatorilor de transport rutier, care se confruntă deja cu creşterea accizelor la motorină, timpii mari de aşteptare la frontiere şi cu restricţii de circulaţie instituite de autorităţi din cauza caniculei”, susţin reprezentanţii UNTRR. Conform declaraţiilor ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, traficul rutier pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar şoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. Acestea vor fi stabilite vineri, 5 iulie, iar restricţiile de circulaţie vor intra în vigoare pe 8 iulie. Aceste rute ocolitoare vor afecta şi mai mult autovehiculele de transport marfă şi persoane, care circulă zilnic pe acea secţiune de drum, conducând astfel la consum mai mare de combustibil, poluare şi cheltuieli comerciale suplimentare şi chiar imposibilitatea efectuării tuturor curselor programate, spune UNTRR. „Închiderea circulaţiei pe timp de zi este o problemă considerabilă, în alte ţări se lucrează 24/7 pentru realizarea acestor lucrări, dar în România mediul de afaceri şi cetăţenii absorb cu uşurinţă aceste costuri suplimentare, ceea ce determina autorităţile să nu îşi modifice abordarea”, se arată în comunicat. UNTRR atrage atenţia asupra impactului semnificativ al acestei măsuri pentru industria transporturilor rutiere şi economia României. „Decizia de a închide Valea Oltului pe timp de zi va avea un efect perturbator asupra lanţului de aprovizionare. Transportatorii vor trebui să îşi ajusteze itinerariile, ceea ce va duce la creşterea costurilor operaţionale. Închiderea va forţa multe camioane sa utilizeze rute alternative, mai lungi şi mai costisitoare, cum ar fi DN1 prin Valea Prahovei, deja cunoscută pentru aglomeraţie. Ajustarea itinerariilor şi utilizarea rutelor mai lungi va creşte timpii de transport, ceea ce poate duce la întârzieri semnificative în livrarea mărfurilor, afectând toate sectoarele economice deservite de transportatorii rutieri, care depind de livrări punctuale şi în special transportul de mărfuri perisabile”, se menţionează în comunicat. Totodată, utilizarea rutelor ocolitoare va însemna costuri mai mari cu combustibilul şi întreţinerea vehiculelor. Aceste costuri vor fi inevitabil transferate în preţurile bunurilor şi serviciilor, afectând economia largă şi consumatorii finali. De asemenea, reprezentanţii UNTRR susţin că alternativele sunt insuficiente. „Rutele alternative propuse nu sunt suficiente pentru a prelua întregul volum de trafic deviat de pe DN7. Aceste rute sunt deja congestionate şi nu oferă infrastructura necesară pentru a suporta un trafic suplimentar intens, ceea ce va conduce la întârzieri suplimentare şi la creşterea riscurilor de accidente”, se mai spune în comunicat. Un alt punct este reprezentat de securitatea şi siguranţa rutieră. „Devierea traficului de mare tonaj pe drumuri alternative mai puţin adaptate va crea un risc suplimentar pentru siguranţa rutieră în zone care nu sunt pregătite să gestioneze volumul de transport rutier cu camioane de pe Valea Oltului”, se menţionează în document. Decizia de a închide Valea Oltului pe timp de zi va afecta profund transportul rutier din România. Este esenţial ca autorităţile să colaboreze îndeaproape cu transportatorii şi să ia măsuri pentru a minimiza impactul negativ asupra economiei şi societăţii, susțin aceștia. UNTRR solicită autorităţilor să asigure o comunicare transparentă şi să consulte industria transporturilor rutiere în avans asupra oricăror decizii privind lucrările de infrastructură majore, pentru a permite companiilor să se pregătească corespunzător, asigurând rute alternative care pot absorbi traficul suplimentar şi să ofere suportul logistic necesar transportatorilor pe perioada lucrărilor. În ceea ce priveşte podul de la Ruse, „Deşi Guvernul a aprobat pe 28 iunie 2024 o Hotărâre privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România) - Ruse (Republica Bulgaria) II, în regim de bac cu program de lucru permanent, de la ora 00.00 la ora 24.00 pentru transportul de vehicule cu motor şi pasageri, această măsură nu va rezolva blocajul care se va crea după aplicarea restricţiilor de circulaţie. Podul Prieteniei este tranzitat de 1.400 camioane pe fiecare sens zilnic, sau 2800 de camioane pe ambele sensuri”, se menţionează în comunicat. Potrivit UNTRR, în prezent există traversări cu bacul/ferry la Zimnicea, Bechet, Turnu Măgurele, Călăraşi, se va deschide şi cel de la Giurgiu (Ostrovul Mocănaşul), însă accesul camioanelor de 40 tone este dificil la unele dintre aceste treceri, pentru că drumurile nu sunt reabilitate, iar capacitatea acestor bacuri/ferry este limitată la maximum 200 camioane/24 h, dacă se operează cu bacuri de 18 camioane sau de 70 camioane/24 h, dacă se operează cu bacul/ferry de 6 camioane, cu traversare la fiecare 2 ore, dar nu în intervalul orar de la miezul nopţii până la 5:00 sau 6:00 dimineaţa. De asemenea, drumul din Bulgaria de la Calafat - Vidin către Sofia este unul dificil. În acest context, transportatorii solicită Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi CNAIR intensificarea operaţiunilor şi aplicarea restricţiilor de circulaţie în intervale orare în care se înregistrează cele mai scăzute valori de trafic pe Valea Oltului, iar pentru traficul rutier pe Podul dintre Giurgiu şi Ruse acesta să se realizeze astfel încât să nu se ajungă la timpi şi mai mari de aşteptare ca în prezent - camioanele aşteaptă frecvent 36 ore să intre în România. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independent, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

14:05

Sute de copii din județul Botoșani vor primi ghiozdane complet echipate pentru școală datorită unei campanii organizată de Arhiepiscopia Iașilor

Peste 500 de copii din județele Botoșani, Iași și Neamț vor primi ghiozdane complet echipate pentru școală, datorită campaniei „+500 de motive să zâmbească” organizată de Arhiepiscopia Iașilor. Inițiativa este coordonată de Departamentul Minorități, din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor. „La început de an școlar, fiecare copil are nevoie nu doar de rechizite, ci și de o rază de speranță și bucurie. Prin această
Image Description

13:52

Start în runda a VI-a din SuperLigă

Astăzi se va da startul celei de-a VI-a runde din SuperLigă. De la ora 19:00, la Clinceni, Unirea Slobozia se va duela cu Metaloglous, după care, în cel de-al doilea meci al zilei, de la ora 21:30, în Capitală, Dinamo va primi vizita formației UTA. În această rundă, FC Botoșani va juca în „Gruia” cu CFR Cluj, meciul fiind programat duminică, 17 august, de la ora 18:30. Toate partidele din
Image Description

13:34

Șef nou la conducerea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani are șef nou. Doina Nacu a fost înlocuită la conducerea instituției de Cristina Bulgaru, susținută de PNL, cea care până în prezent a ocupat funcția de șef al Serviciului Resurse Umane. Aceasta a fost numită în funcția de director al DGASPC începând de vineri, 15 august, printr-o dispoziție a președintelului Consiliului Județean, Valeriu Iftime. „Eu am ocupat această funcție interimar
Image Description

12:39

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, despre reorganizările din învățământ: Va dispărea acel concurs pe care îl organizam pentru calificați și necalificați

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, profesorul Bogdan Suruciuc, susține că profesorii titulari nu își vor pierde posturile după reorganizările din învățământ, însă nu va mai avea loc concursul pentru suplinitori. Potrivit acestuia, săptămâna viitoare vor avea loc o serie de ședințe de repartizare a personalului didactic. „Săptămâna aceasta se refac încadrările și se va definitiva. Vom merge săptămâna viitoare în niște ședințe publice de repartizare a celor care intră în
Image Description

12:34

Eliminată din Europa League, CFR Cluj continuă aventrua europeană în Conference League

CFR Cluj a fost eliminată din Europa League după ce a fost învinsă de Sporting Braga cu scorul de 2-0 (2-0), pe „Estadio Municipal” din Braga, în manșa a doua a turului al treilea preliminar al competiției. Rodrigo Zalazar a scris istoria partidei printr-o dublă semnată în minutele 19 din penalty și 45+5. În tur, portughezii s-au impus în „Gruia” cu 2-1. Eliminată de Sporting Braga din Europa League, CFR
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:20

- Galati - Autorii atacului de la barul din Smârdan au ajuns după gratii Scris de Mariana Constandache Vineri, 15 August 2025 03:00

Cei patru frați care au comis un atac violent în noaptea de miercuri spre joi la un bar din comuna Smârdan au fost arestați preventiv după ce au fost prezentați Judecătoriei Galați. Instanța a admis solicitarea Parchetului, care a venit la capătul unor ore de foc, în care poliția din municipiul Galați și din mai multe localități învecinate a fost pusă în alertă. Cei patru autori ai atacului care l-a
Image Description

14:17

- Cluj - FOTO Accident șocant în Cluj: Trei răniți după ce o mașină a ieșit de pe carosabil și pompierii au intervenit spectaculos pentru a oferi ajutor

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit astăzi pentru a gestiona un accident rutier produs pe centura de ocolire Vâlcelele-Apahida. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În urma accidentului, un autoturism a ieșit de pe carosabil, iar două persoane au rămas blocate în interior. Pompierii au utilizat echipamentele speciale pentru a le evacua în siguranță. În total, trei persoane
Image Description

14:14

- Gorj - Parc fotovoltaic la Bărbătești

Comuna Bărbătești va beneficia de o investiție majoră în energie regenerabilă, prin construirea unui parc fotovoltaic.Primarul Adrian Mangu a anunțat că proiectul se află în etapa de proiectare tehnică, urmând ca după finalizarea documentației să fie organizată o licitație pentru desemnarea firmei constructoare.Finanțarea este asigurată de Ministerul Mediului, fără costuri din bugetul local.Parcul va fi amplasat în spatele Căminului Cultural și va asigura energia electrică necesară iluminatului public și instituțiilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete