Trump spune că încearcă „să recupereze banii” din ajutorul american pentru Ucraina. „Pământuri rare și petrol, orice putem obține”
Inapoi

Trump spune că încearcă „să recupereze banii” din ajutorul american pentru Ucraina. „Pământuri rare și petrol, orice putem obține”

Postat pe 23 Feb 2025

Update cu 4 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să „recupereze banii” din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuţiilor dintre Washington şi Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite agenția France Presse, citată de Agerpres. „Cerem pământuri rare şi petrol, orice putem obţine”, a declarat preşedintele american la marea reuniune a conservatorilor americani (CPAC), în apropiere de Washington. „Încerc să recuperez banii sau să îi asigur. Vreau să ne dea ceva pentru toţi banii pe care i-am investit”, a adăugat preşedintele american, care a răsturnat complet poziţia Statelor Unite faţă de războiul din Ucraina şi s-a apropiat de Moscova. De câteva săptămâni, Donald Trump reclamă echivalentul a 500 de miliarde de dolari în pământuri rare drept despăgubire, în opinia sa, pentru sprijinul american acordat Kievului în faţa invaziei ruse. În acest stadiu, condiţiile sunt inacceptabile pentru Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „nu este pregătit” să semneze un acord cu Statele Unite care să le ofere acces preferenţial la resursele minerale ale ţării, a declarat sâmbătă pentru AFP o sursă ucraineană apropiată de acest dosar. Donald Trump a promis că va pune capăt rapid războiului din Ucraina, care a fost declanşat de invazia rusă în urmă cu trei ani. După o conversaţie telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin, însă, el a preluat retorica Kremlinului legată de responsabilitatea autorităţilor ucrainene în conflict şi l-a numit „dictator” pe Volodimir Zelenski. Vineri, Donald Trump a afirmat că prezenţa preşedintelui ucrainean la discuţiile pentru a pune capăt războiului „nu este foarte importantă”. Această apropiere dintre Washington şi Moscova a provocat temeri în majoritatea capitalelor europene că Rusia va deveni şi mai puternică pe continent.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

18:49

Fost procuror din Botoșani contestă excluderea din avocatură. „A fost o decizie nedreaptă și lipsită de temei legal”

Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, se luptă în instanță pentru a-și recâștiga calitatea de avocat, după ce în 2020 a fost exclusă din Baroul Botoșani. Excluderea a survenit în urma condamnării sale definitive într-un dosar penal de corupție, însă fosta magistrată contestă legalitatea și temeinicia deciziei care a dus la radierea sa din profesie. După o perioadă îndelungată de tăcere instituțională, Stăncescu a demarat
Image Description

18:07

FOTO Doi copii și părinții acestora, răniți în accidentul din zona industrială din Botoșani. Două mașini s-au izbit violent

Doi copii și părinții acestora au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs marți după-amiază, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. Accidentul s-a produs la intersecția dintre Calea Națională cu strada Cornișa, pe fondul neacordării de prioritate. Mașinile erau conduse de o femeie de 37 de ani și un tânăr de 24 de ani. La caz s-au deplasat pompierii din
Image Description

17:36

Familie cu doi copii ajunsă la spital după un impact violent chiar lângă poliție

Doi copii și părinții acestora au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în această după-amiază, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani, în apropiere de Poliția Rutieră. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de
Image Description

17:16

Alertă a Poliției Botoșani: Sunați la 112 dacă l-ați văzut! Este bănuit de o infracțiune gravă, nu intrați în contact cu el!

Polițiștii desfășoară cercetări într-un caz în care Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, este bănuit de comiterea unei infracțiuni grave. „Vă rugăm să ne sprijiniți prin distribuirea acestei fotografii! Dacă îl vedeți, NU intrați în contact cu el! Sunați de urgență la 112! Vă mulțumim pentru sprijin!”, este apelul făcut de Poliția Botoșani. Urmareste-ne pe Google News
Image Description

17:02

Crimă dublă cu premeditare! Închisoare pe viață pentru bărbatul care a ucis o femeie și pe fiica acesteia, apoi a incendiat casa

Curtea de Apel Suceava a pronunțat, astăzi, 8 iulie, sentința definitivă în cazul uneia dintre cele mai șocante crime din ultimii ani comise în județul Botoșani. Marius Florin Strat, bărbatul acuzat că a ucis cu o violență extremă o femeie de 46 de ani și pe fiica acesteia, în vârstă de 14 ani, a fost condamnat definitiv la detențiune pe viață. Crima a avut loc în noaptea de 3 spre
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:19

- Timis - O fetiță speriată de furtună din Recaș a fost găsită pe marginea drumului. A sărit pe geam

După o pană de curent fetița s-a speriat și a sărit pe geamul case unde locuiește, apoi a fugit pe stradă. Aceasta era singură acasă. Copila a fost observată de câțiva trecători care au luat-o în mașină pentru a o proteja. Chiar în acel moment, un echipaj de poliție aflat în teren a trecut prin zonă și oamenii au predat fetița agenților. În scurt timp au reușit să o identifice
Image Description

19:13

- Dambovita - Incendiu puternic de vegetație la Ciocănești! Pompierii au intervenit!

La data de 08 iulie 2025, în jurul orei 11.18, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Ciocănești. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 8 hectare de miriște și cultură de grâu. În urma intervenției prompte, flăcările au fost stinse. Pentru lichidarea acestora au intervenit pompierii Gărzii de Intervenție Răcari, cu trei autospeciale de stingere
Image Description

19:12

- Constanta - VIDEO Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, declarații IMPORTANTE despre Terasa Ștefan, din Costinești: proprietarii au remediat și solicitat în scris redeschiderea

Piedone spune că în data de 5 iulie 2025, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat un control în cadrul unității cu denumirea „Terasa Ștefan” din Costinești, județul Constanța. În urma celor constatate, ANPC a dispus măsura închiderii temporare a unității, de la 0-6 luni, în funcție de rapiditatea remedierii problemelor din partea agentului economic. „La Terasa Ștefan, blocul alimentar era într-o stare jalnică: 101,2 kg de mâncare nesigură
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete