A murit fostul președinte al comunității armenilor din Botoșani, Gheorghe Lazarovici. El a ținut în mâini destinele comunității botoșănene armenești timp de 42 de ani. El a fost și administratorul Parohiei Bisericii Armene din Botoșani, iar tatăl său a fost ultimul proprietar al Fabricii de Bere din localitatea Cișmea, situată aproape de Botoșani. „S-a mai stins o legenda a armenilor botosaneni. Azi a plecat dintre noi cel care timp de 42 de ani a tinut in maini destinele comunitatii botosanene, Gheorghe Lazarovici. Nea Guta, asa cum il stia toata lumea, a fost un simbol atat pentru noi ca familie dar si pentru multi dintre cei care l-au cunoscut. Pas cu pas, si-a format o familie, a avut doi copii, apoi nepoti de care era foarte mandru. Din pacate, firul vietii azi s-a intrerupt si a plecat sa ne vegheze dintr-o alta lume. Dumnezeu sa-l ierte”, este mesajul transmis de Uniunea Armenilor din Botoșani. Pentru cei ce doresc să-și ia rămas bun de la cel care a fost o emblemă a comunității armenești, acesta va fi depus marți la capela Cimitirului armenesc (lângă Cimitirul Eternitatea). Înmormântarea va fi joi 31 iulie de la ora 12. Urmareste-ne pe Google News
Polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere. La data de 28 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea si sancționarea abaterilor la regimul rutier și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza orașului Flămânzi și a comunelor arondate. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și au fost controlate 54 de autovehicule, iar în urma neregulilor constate au fost aplicate 18
.
O bătaie la o stână din județul Botoșani s-a lăsat cu intervenția poliției. Cinci bărbați, cu vârste între de 34 și 49 de ani, au fost reținuți, luni, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. „Din cercetări a reieșit faptul că, aceștia, la data de 28 iulie 2025, s-ar fi deplasat la o stână situată
.
Inspectorii muncii au făcut o serie de controale la firmele de construcții din județul Botoșani, în cadrul unei campanii care a avut loc la nivel național. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, s-a urmărit în mod deosebit, verificarea respectării de către agenții economici din grupul țintă a tuturor condițiilor de muncă ale lucrătorilor. În cadrul acestei campanii, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 12 controale. S-au dispus
.
15 pompieri de la Detașamentele Botoșani și Dorohoi, au plecat, marți, în sprijinul autorităților și comunităților greu încercate din localitatea Broșteni. Alături de colegii lor de la ISU Vaslui, ISU Iași, ISU Galați și ISU Suceava, salvatorii botoșăneni vor contribui la efortul comun pentru înlăturarea efectelor produse de inundații. Aceștia sunt pregătiți să își desfășoare activitatea pentru cel puțin 48 de ore. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează constant
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.