În perioada ianuarie-iunie 2025, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 1.758 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2025, 863 au peste 45 de ani, 258 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 81 au între 30 și 35 de ani, 159 au între 25 și 30 de ani, iar 397 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 556 sunt tineri NEETs. Numărul femeilor încadrate este de 732, iar al bărbaţilor de 1.026, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 41,64%, respectiv de 58,36 %. În funcţie de rezidenţă, 758 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.000 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (615), profesionale (462), gimnaziale (469), postliceale (38) iar (119) fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani la data de 30.06.2025, un număr de 455 persoane fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile . Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Botoşani. În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5.038 persoane. Urmareste-ne pe Google News
Un copil de șase ani, cu autism, dintr-un sat din județul Botoșani, are nevoie de ajutor. Copilul provine dintr-o familie modestă și este crescut de bunici. Luni, 28 iulie, este programat la Iași pentru o intervenție chirurgicală de urgență la dinți. Din păcate, bunicii nu au banii necesari pentru transportul acestuia, așa că au cerut ajutor. „Este crescut de bunici și aceștia când au venit la noi, la căsuțele „Sfânta
.
Direcțiile silvice din Botoșani și Suceava vor fi comasate. Vor forma Direcția Silvică Regională Moldova Nord. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat punerea în consultare publică a Proiectului de hotărâre de Guvern privind Regulamentului de organizare și funcționare al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Proiectul are în vedere crearea unei administrații silvice eficiente pentru gestionarea durabilă a fondului forestier. „Această propunere concretă de Hotărâre de Guvern pentru
.
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la Zilele comunei Frumușica și la evenimentul recreativ desfășurat în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albești. Jandarmii botoșăneni vor acționa în cooperare cu efective de poliție pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor manifestări publice și vor lua măsurile necesare în cazul producerii unor eventuale fapte antisociale de natură penală și contravențională. Luni,
.
În Grecia Antică, sexualitatea nu era ascunsă sau reprimată, ci integrată firesc în viața cotidiană, în arta publică și în ceremoniile religioase. Lumea greacă antică privea erotismul nu ca pe o plăcere rușinoasă, ci ca pe o forță vitală, profund legată de fertilitate, regenerare și sacralitate. Această viziune se reflecta în modul în care erau concepute festivalurile religioase, care includeau adesea ritualuri erotice ca expresie a comuniunii dintre oameni și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.