Botoșănean împușcat accidental în abdomen în timp ce mergea cu bicicleta
Botoșănean împușcat accidental în abdomen în timp ce mergea cu bicicleta
Un bărbat de 53 de ani din Bucecea a fost rănit în abdomen în timp ce mergea cu bicicleta pe drumul național DN29 C, în apropierea unui poligon privat de tragere. Victima se îndrepta să plătească facturile când a fost lovită de un glonț.
Bărbatul a spus: „Mă duceam să îmi plătesc facturile, am primit o lovitură puternică în zona ficatului, am făcut 4 metri pe bicicletă și am căzut jos. Bănuiesc că ar fi un glonț rătăcit de pe poligon, am simțit o durere și o arsură și lovitură dură”.
Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului. „În locul indicat de victima a fost identificat un element de muniție, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Botoșani, Delia Nenișcu.
Potrivit botoșaninews.ro, activitatea poligonului privat a fost suspendată până la finalizarea anchetei, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a determina responsabilitățile în acest caz.