Bursă anuală de 1.000 de euro pentru șefii de promoție din Facultatea de Agricultură Iași
Bursă anuală de 1.000 de euro pentru șefii de promoție din Facultatea de Agricultură Iași
Profesorul Constantin Vasilică din Tudora, Botoșani, a lăsat o moștenire de 30.000 de euro pentru a susține studenții merituoși de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Bursa de 1.000 de euro anual este acordată șefului de promoție care provine dintr-o familie cu venituri mai reduse.
Din anul morții sale, aceste burse au fost oferite studenților cu rezultate deosebite. „Căutați, scormoniți și folosiți adevărul astăzi, când minciuna colcăie în jurul nostru. ... Avem nevoie de oameni de caracter care ne lipsesc aproape cu desăvârșire“, transmitea prof. dr. Constantin Vasilică.
Potrivit rectorului Gerard Jitareanu, banii sunt acordați și în memoria unui alt profesor emblematic, Petru Magazin. „Au fost doi profesori mari, emblematici. ... Inspirați de exemplul lor, și decanii s-au alăturat inițiativei prin fonduri proprii sau prin sprijinul sponsorilor”, notează botosaninews.ro.
Anul acesta, bursa a fost câștigată de Denisa Sandu, studentă la montanologie, care susține că acest sprijin financiar o ajută mult, în condițiile în care lucrează part-time pentru a-și asigura traiul pe perioada facultății. Constantin Vasilică, născut în 1926, și-a dedicat întreaga viață învățământului agronomic ieșean.