Consumatorii vulnerabili vor putea primi carduri de ajutor pentru plata facturilor la energie începând cu luna august 2025, a spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la Digi24. Facturile la energie urmează să crească începând din această lună. Guvernul a aprobat, în ședința de la începutul acestei luni, prin ordonanță de urgență, acordarea de tichete electronice de energie, în valoare de 50 de lei lunar, pentru consumatorii vulnerabili. Voucherele se acordă pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 lei. Tichetele se vor folosi doar pentru plata facturilor la energia electrică. „Pentru o parte dintre oamenii care acum ne urmăresc, vor crește, poate chiar se vor dubla (n.r. facturile la energie). De exemplu, ca să fie foarte transparent, în clipa în care acum 4 ani, statul român, după aceea liberalizare haotică și o spun așa la modul foarte plastic, ca să înțeleagă fiecare om, dacă astăzi la piață vine cineva și are roșii la 5 lei, la 7 lei, la 10 lei și vine altcineva cu roșii la 20 lei, ăla e prețul la care o să vândă și cel cu care produce rușii la 5 lei, 7 lei, 10 lei. Cam asta s-a întâmplat atunci. Acum 4 ani și jumătate. Statul, ca să nu pună o presiune și mai mare pe societate și mediul economic a decis ca diferența pentru consumatorii care consumă puțin să acopere din bugetul de stat. Ce a însemnat asta? A însemnat undeva la 6 miliarde de euro, 30 de miliarde de lei, efortul total al statului. Și acea măsură presupunea ca și pentru Ion Țiriac, și pentru un mall, și pentru bătrânul care are pensie 1.500 lei, statul plătea aceeași compensație și el avea același cost la energia electrică. De această dată schema n-a putut să mai continue. A fost o decizie luată acum foarte mult timp, pentru că venea procesul de infringement din partea Comisiei Europene și în scurt, în câteva zile, după ce am preluat mandatul împreună cu ministrul Muncii, am găsit o formulă prin care, pentru acei oameni pentru care poate aproape se dubla factura, de la 30-40 lei, cineva care consuma 60-65 KW, în medie pe lună, la 80-90 lei”, a precizat ministrul, la Digi24. Bogdan Ivan a explicat care sunt criteriile și cum vor putea oamenii care se încadrează să aplice pentru a primi cardul de ajutor pentru plata facturilor la energie. „Prin măsura pe care am luat-o, și anume acele vouchere care să acopere aproximativ jumătate din costul facturilor, începând cu luna iulie 2025 până în martie 2026, e deja o măsură luată. Oamenii vor putea să se înscrie sau ei, sau cineva din familie, sau funcționarul de la primăria de care aparțin, sau la oficiul poștal de care aparțin, să depună datele acolo. Automat va fi un o validare în mai multe baze de date de la ANAF, de la Ministerul Muncii pentru a vedea că acei oameni nu au venituri care să depășească 1.950 lei, pentru persoanele singure, și 1.780 lei pentru persoanele care, per persoană, pentru familiile cu mai mult de doi membri. Și atunci automat, prin Poșta Română, vor primi acest card cu care vor putea să-și achite aproximativ 40-50% din facturile de energie”, a explicat Ivan. Potrivit proiectului aprobat de Guvern, beneficiază de sprijin sub forma tichetului electronic de energie, următoarele categorii de persoane și familii: Nu beneficiază de acordarea sprijinului material: Veniturile luate în calcul sunt următoarele: Urmareste-ne pe Google News Tragedie! Un bărbat din Botoșani a plecat să muncească la un abator în străinătate, dar a fost găsit mort
Primăria municipiului Botoșani a anunțat, vineri, finalizarea lucrărilor de amenajare a parcului de agrement de pe versantul Pacea. Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Andrei, care a precizat că recepția oficială a proiectului s-a încheiat recent.
Primarul a explicat că, până acum, s-au desfășurat ultimele etape ale lucrărilor, iar acum parcul este gata pentru utilizare. „Receptia a fost făcută vineri. Acum sunt cosurile de gunoi echipate complet pe amplasament și
.
Locuitorii din Botoșani așteaptă cu nerăbdare finalizarea proiectului de transformare a versantului Pacea într-un parc de agrement. Zona, situată pe o suprafață de 21 de hectare, va deveni un complex cu multiple facilități, menite să ofere distracție și relaxare pentru toate vârstele.
Un cetățean al orașului a trimis o sesizare și un video care surprind starea dezastruoasă a zonei, menționând că până acum nu au fost instalate coșuri de gunoi funcționale.
.
Poliția din județul Botoșani a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 29 de ani din comuna Mitoc, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni. Potrivit sursei, acesta este cercetat pentru distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare.
Conform informațiilor oferite de poliție, pe 13 spre 14 august, tânărul, însoțit de trei persoane din aceeași localitate, s-a deplasat la o stână din zona extravilan a
.
Vicepreședintele CJ Botoșani și-a sărbătorit fiul la Suceava
Un eveniment important din viața politică și administrativă a avut loc vineri la Suceava, unde Constantin Bursuc, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, a participat la nunța fiului său. Petrecerea a fost organizată în cadrul prestigiosului salon Prestige Ballroom și a reunit membri din lumea politică, afaceri și administrație.
Ceremonia de cununie civilă și religioasă a avut loc joi, 21 august, iar vineri a fost dedicată
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.