Doi frați din Botoșani sunt acuzați de omor. Au bătut un vecin până a murit
Inapoi

Doi frați din Botoșani sunt acuzați de omor. Au bătut un vecin până a murit

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Social
Doi fraţi din judeţul Botoşani care, în luna iulie a anului trecut, au luat viața unui bărbat sunt acuzați de omor. Fraţii Ionuţ Daniel Boboc şi Vasile Sorin Boboc, de 25 de ani, și, respectiv, 32 de ani, din Rădăuţi Prut, au fost acuzaţi inițial de lovituri cauzatoare de moarte şi „influențarea declarațiilor”, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au strâns noi probe împotriva acestora și au cerut Tribunalului Botoșani să schimbe încadrarea juridică pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, instanța a decis, vineri, schimbarea încadrării juridice a faptelor celor doi frați, din lovituri cauzatoare de moarte în omor. „S-a reţinut că, în data de 13.07.2024, în jurul orei 18.10, în timp ce se aflau pe un drum sătesc din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict anterior, au agresat pe numitul Ț.V., lovindu-l cu pumnii și picioarele și cauzându-i leziuni traumatice care au condus, în aceeași zi, la decesul victimei; ulterior, inculpații au amenințat cu acte de violență și cu moartea doi martori oculari, pentru a nu da declarații în cauză”, au precizat procurorii anul trecut, când i-au trimis în judecată. Bărbatul din judeţul Botoşani care a fost bătut cu bestialitate şi abandonat pe marginea drumului ar fi avut un conflict cu tatăl agresorilor. Viorel Ţâmbală, în vârstă de 53 de ani, a decedat în Spitalul Municipal Dorohoi, unde a ajuns după ce a fost lovit cu pumnii şi picioarele pe un drum din localitatea Rădăuţi Prut. Cu puţin timp înainte de a fi bătut, botoşăneanul ar fi fost la un bar unde ar fi avut un conflict cu tatăl celor doi fraţi agresori, pe care l-ar fi lovit. Imediat, victima ar fi cerut sprijinul băieţilor săi, iar cei doi tineri, de 31 şi, respectiv, 34 de ani, ar fi plecat în căutarea lui Viorel Ţâmbală, pentru a se răzbuna. Ajuns din urmă, bărbatul a fost bătut atât de puternic, încât a suferit leziuni foarte grave, care ulterior i-au provocat decesul. Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii Boboc Vasile Sorin și Boboc Ionuț Daniel, respectiv din infracţiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 alin. 1 Cod penal şi influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, fapte reținute în sarcina fiecărui inculpat în infracţiunile de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal şi influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în sarcina fiecărui inculpat. Pe fondul cauzei, acordă termen la data de 31.07.2025, complet PCPJ6, pentru când persoana vătămată și părțile civile au termen în cunoștință și se vor cita inculpații. Pronunțată în ședința publică din data de 11.07.2025.Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Avocata familiei Alexandrei Ivanov, condamnată pentru trădarea încrederii unei cliente. Poate pierde definitiv dreptul de a profesa

O avocată din Iași a fost condamnată într-un dosar penal în care a fost acuzată că a trădat încrederea unei cliente. Faptele pentru care a fost judecată au avut loc în perioada în care o reprezenta pe o tânără care fusese agresată de un interlop. Este vorba despre avocata familiei Alexandrei Ivanov, mămica moartă la maternitatea Botoșani, Geanina Poroșnicu. În loc să păstreze confidențialitatea cazului, avocata ar fi făcut copii .

Social

Zeci de profesori din Botoșani au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia

Zeci de profesori din Botoșani au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia, în baza unor proiecte cu finanțare europeană. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani este beneficiar de consorțiu în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Consorțiul reunește școli din mediul rural care se află la prima lor experiență Erasmus+ și care își propun să aducă mai aproape de elevi și profesori .

Social

Zeci de profesori din au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia

Zeci de profesori din au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia, în baza unor proiecte cu finanțare europeană. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani este beneficiar de consorțiu în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Consorțiul reunește școli din mediul rural care se află la prima lor experiență Erasmus+ și care își propun să aducă mai aproape de elevi și profesori standardele .

Social

Poliția din Botoșani anunță sancțiuni record: 45 de permise de conducere reținute într-o zi. Viteza, principalul vinovat

45 de permise de conducere au fost reținute într-o zi, într-o zonă cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au desfășurat, vineri, o acțiune punctuală pe drumul județean DJ282 B, care face legătura între Flămânzi și județul Iași, prin Prăjeni, într-o zonă cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, produse pe fondul vitezei .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

16:34

Avocata familiei Alexandrei Ivanov, condamnată pentru trădarea încrederii unei cliente. Poate pierde definitiv dreptul de a profesa

O avocată din Iași a fost condamnată într-un dosar penal în care a fost acuzată că a trădat încrederea unei cliente. Faptele pentru care a fost judecată au avut loc în perioada în care o reprezenta pe o tânără care fusese agresată de un interlop. Este vorba despre avocata familiei Alexandrei Ivanov, mămica moartă la maternitatea Botoșani, Geanina Poroșnicu. În loc să păstreze confidențialitatea cazului, avocata ar fi făcut copii
Image Description

16:21

Zeci de profesori din Botoșani au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia

Zeci de profesori din Botoșani au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia, în baza unor proiecte cu finanțare europeană. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani este beneficiar de consorțiu în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Consorțiul reunește școli din mediul rural care se află la prima lor experiență Erasmus+ și care își propun să aducă mai aproape de elevi și profesori
Image Description

15:25

Zeci de profesori din au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia

Zeci de profesori din au participat la cursuri de pregătire profesională în Cehia, Franța sau Turcia, în baza unor proiecte cu finanțare europeană. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani este beneficiar de consorțiu în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Consorțiul reunește școli din mediul rural care se află la prima lor experiență Erasmus+ și care își propun să aducă mai aproape de elevi și profesori standardele
Image Description

15:01

Cod galben de ploi pentru jumătate de județ

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru o parte din județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 16:30. Localitățile vizate sunt: Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Bălușeni, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Pomârla, Stăuceni, Roma, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și
Image Description

14:59

Avertizare meteo de ultimă oră pentru judeţul Botoşani. A fost emis Cod galben pentru zeci de localităţi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă după-amiază, o avertizare de tip Cod galben pentru mai multe localităţi din judeţul Botoşani. Potrivit acesteia, în intervalul ora 15:00 până la ora 16:30, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). Codul galben este valabil pentru localităţile Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona,
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:12

- Cluj - Un student portughez vine în Cluj pentru Erasmus și cere ajutorul clujenilor: „Abia aștept să descopăr cultura voastră!”

Este vorba despre un tânăr student din Lisabona, Portugalia, care urmează să vină în Cluj-Napoca în această toamnă, în cadrul programului Erasmus, și care își dorește să afle care este cea mai ieftină și practică variantă de a ajunge în orașul de pe Someș. „Salut tuturor! Sunt un student portughez din Lisabona și mă voi muta în Cluj-Napoca în luna septembrie pentru schimbul Erasmus la Universitatea Babeș-Bolyai! Sunt extrem de
Image Description

17:08

- Dambovita - Comunitățile dâmbovițene trăiesc bucuria revenirii în vacanță a celor plecați peste hotare

Perioada de vacanță este cea mai așteptată pentru cei mai mulți dintre noi, dar mai ales pentru părinții care au copii plecați în străinătate. Pentru familiile despărțite de mii de kilometri care de obicei apucă să se vadă doar o dată, de două ori pe an, aceste zile sunt adevărate sărbători. Iar cu acest prilej, comunitățile locale se umplu de viață și bucuria de a-și revedea fiii. „Bucurie discretă… E
Image Description

17:04

- Dambovita - Comunitatea din Sălcioara își sărbătorește ziua, de Sfânta Maria

Se anunță dublă sărbătoare, la Sălcioara, de Sfânta Maria. Comunitatea locală este invitată să se bucure de spectacole de muzică, dans, produse tradiționale și activități dedicate celor mici. Toate, pentru a sărbători Ziua Comunei Sălcioara. Dragi cetățeni, Avem deosebita plăcere să vă invităm să luați parte la prima ediție a Zilei Comunei Sălcioara, un eveniment dedicat comunității noastre, tradițiilor locale și bucuriei de a fi împreună! Data: 15 August 2025
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete