Două firme din județul Botoșani au fost amendate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Și asta după ce salariații s-au plâns că nu au primit banii pentru concediile medicale. În momentul în care reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani au solicitat documentele de la firmele respective, conducerile acestora au refuzat să le pună la dispoziție actele. „S-au aplicat două amenzi contravenționale pentru două persoane juridice ai căror salariați au beneficiat de certificate de concediu medical în valoare de 7.000 lei”, ne-au precizat reprezentanții CAS Botoșani. Reamintim că mai multe controale au avut loc în spitalele și cabinetele de medicină de familie din județul Botoșani, privind modul de acordare al certificatelor de concedii medicale, ne-au precizat reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoșani. În primul semestru al acestui an, s-au desfășurat 43 de actiuni de control operativ, fiind verificati 85 de furnizori de servicii medicale, iar patru controale au fost la persoanele juridice ai căror salariați au beneficiat de certificate de concediu medical. În urma controalelor au fost aplicate măsuri de peste 350.000 lei și a fost recuperată contravaloarea unor servicii medicale de peste 81.000 lei. Printre neregulile descoperite de CJAS Botoșani se numără: nerespectarea programului de lucru declarat la contract, absența medicului în centrele de permanență, un asistent medical recomanda tratamente în absența medicului, un medic de familie nu a respectat modul de completare a certificatelor de concediu medical. De asemenea, la un cabinet medical nu exista un registru de consultații la domiciliu. „Servicii medicale raportate și decontate nu au fost consemnate în documentele de evidență primară speficice la nivelul cabinetelor medicale de asistență medicală primară, de medicină dentară, ambulatorie de specialitate și de la nivelul cabinetului de recuperare medicală din cadrul unui spital și/sau documentele de evidență primară nu oferă toate informațiile conform prevederilor legale pentru ca serviciile să fie decontate”, arată sursa citată. Urmareste-ne pe Google News
Din anul școlar 2025-2026, învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea în mod obligatoriu incluse în norma didactică două ore săptămânale de pregătire remedială, conform unui nou ordin al Ministerului Educației și prevederilor Legii nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”. Aceasta este prima majorare a normei didactice din 1995 încoace, însă decizia a stârnit controverse din cauza lipsei unei analize publice a fundamentării măsurilor adoptate. Conform “Art. 4 –
.
Un tânăr din județul Botoșani a fost reținut de polițiști după ce a ucis caprele vecinului. Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis, miercuri, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din orașul Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept. „În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 12 august
.
Deținutul care a fugit, miercuri seara, dintr-o ambulanță pe un teren agricol la ieșirea de pe autostrada A7, a fost prins de polițiști în jurul orei 01:00, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. ”Echipele de căutare formate din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și cei de penitenciar au depistat persoana căutată, ascunsă în vegetația de pe câmpul din afara municipiului Bacău. Bărbatul a fost imobilizat de îndată și
.
Deținutul din Penitenciarul Botoșani care a evadat în timp ce era dus cu o ambulanță la Jilava a fost capturat în jurul orei 00.45 a noptții de miercuri spre joi, informează unitatea de detenție. „Câteva ore de libertate îl vor costa, cel mai probabil, între șase luni și trei ani de detenție”, a transmis Penitenciarul.. Deținutul Crainiciuc Ștefan, în vârstă de 58 de ani, arestat preventiv pentru săvârșirea faptei de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.