Echipa Novo Legis Botoșani devine campioană națională la fotbal în penitenciare
Echipa Novo Legis Botoșani devine campioană națională la fotbal în penitenciare
Prin muncă de echipă, perseverență și determinare, Echipa Novo Legis din Penitenciarul Botoșani, condusă de inspectorul Răzvan Chilarașu, a ridicat trofeul, devenind Campioana Națională a Penitenciarelor la Fotbal. Directorul unității, Dumitru Pînzariu, i-a felicitat personal, a „alarmat” echipa campioană pentru a se prezenta la unitate.
Faza finală, găzduită la Târgu Ocna, a reunit patru echipe: Novo Legis din Penitenciarul Botoșani, Sfinx Brăila, Pajura Dolj și Solidaritatea Ploiești. Echipa botoșăneană s-a clasat pe locul 1, iar Lucian Tărnăuceanu, de la Novo Legis, a fost desemnat golgheterul competiției.
Semifinalele au fost vibrante: Novo Legis Botoșani – Solidaritatea Ploiești 6-1 și Sfinx Brăila – Pajura Dolj 4-3. „Două meciuri pline de energie și determinare, în care s-a văzut clar că, dincolo de uniformă, colegii noștri împărtășesc aceeași pasiune: fotbalul”.
Finala mare s-a impus cu 2-0 în fața Sfinx Brăila, iar finala mică s-a încheiat 5-4 pentru Solidaritatea Ploiești în fața Pajura Dolj. Campionii ediției 2025 au adus trofeul acasă, conform %source%.