Elevă umilită de învățătoare în fața clasei la o școală din Botoșani
Elevă umilită de învățătoare în fața clasei la o școală din Botoșani
O fetiță din clasa a III-a a fost tratată diferit de învățătoarea sa de la Școala din Cătămărăști Deal, care a oferit cadouri tuturor colegilor, cu excepția ei. Gestul a avut loc în timpul unui moment dedicat copiilor, iar fetiței i s-a dat doar o bomboană, în timp ce colegii au primit pungi cu dulciuri.
Mai mult, cadrul didactic a făcut o fotografie cu pachetele primite și a distribuit-o pe un grup de WhatsApp folosit pentru comunicarea cu părinții. „Vi se pare normal o învățătoare să faca mici atenții la toți copii din clasa și la unul nu? (...) La urmă i-a dat o bombonică și i-a zis să zâmbească”, a declarat tatăl fetiței pentru botosaninews.ro.
Părintele a mai precizat că învățătoarea afișează o atitudine negativă față de fiica sa încă din clasa pregătitoare, provocându-i stres prin probleme legate de logoped și psiholog. „Fata se comporta perfect normal pentru vârsta ei, dar, dacă țipă la ea, nu mai reacționează, nu mai vorbește. Nu a primit cadou și s-a scuzat că nu a mai avut bani”, a adăugat acesta.
Tatăl fetiței a anunțat că va sesiza Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației pentru a cerceta comportamentul învățătoarei. botosaninews.ro citează această situație, care încă face obiectul unei anchete administrative în școală.