În perioada 5-6 iulie 2025, pe Pietonalul Unirii din Municipiul Botoșani, are șpc cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, un festival de renume care cinstește memoria celui mai cunoscut și reprezentativ coregraf al județului Botoșani. Vasile Andriescu a fost o personalitate culturală cu o activitate de peste 30 de ani la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Cetățean de onoare al comunei Dimăcheni, a lăsat în urmă culegerea „Jocuri populare din județul Botoșani”, apărută în anul 1980, un reper extrem de valoros pentru cei interesați de jocul tradițional. Un moment special al acestei ediții îl reprezintă lansarea cărții „Jocuri populare din județul Botoșani” ediția a II-a, revizuită și adăugită, dedicat regretatului coregraf Vasile Andriescu. Această lucrare a fost realizată după îndelungi cercetări de teren a jocurilor populare din zona Botoșaniului în perioada în care a fost angajat al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Această nouă versiune nu este doar o simplă retipărire, ci o aprofundare într-un domeniu esențial pentru înțelegerea și păstrarea patrimoniului imaterial: coregrafia și notarea grafică a mișcării în dansul popular românesc. Timp de două zile, botoșănenii vor avea ocazia să se bucure de spectacole autentice. Festivalul Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, festival organizat o dată la doi ani, reunește ediția aceasta 20 de ansambluri și peste 600 de participanți. Invitații de anul acesta sunt: SÂMBĂTĂ, 05.07.2025, ORA 16:00: 1.Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava; 2.Ansamblul de Cântece și Dansuri „Mugurelul – Mărgineanca” Botoșani; 3.Ansamblul de Dansuri Populare „Mărunțica” Republica Moldova – Drochia, Chetrosu; 4.Ansamblul Folcloric „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu” Botoșani – Dumeni, George Enescu; 5.Ansamblul Folcloric „Junii Suharăului” Botoșani – Suharău; 6.Ansamblul Folcloric „Datina Străbună” Botoșani; 7.Grupul „Coconii din Breb” Maramureș; 8.Ansamblul Folcloric „Ciobănașul” Botoșani – Copălău; 9.Ansamblul Folcloric „Flori de Busuioc” Botoșani – Trușești; 10.Ansamblul Folcloric „Codrulețul” Botoșani – Vorona. DUMINICĂ, 06.07.2025, ORA 16:00: 1.Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași; 2.Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte” – Neamț; 3.Grupul „Coconii din Breb” Maramureș; 4.Ansamblul Folcloric „Dor Bucovinean” Botoșana – Suceava; 5.Ansamblul Folcloric „Flori de Corn” Botoșani – Corni; 6.Ansamblul Folcloric „Danubius” Tulcea; 7.Ansamblul Folcloric „Plai Bucovinean” Doina Candrenilor; 8.Ansamblul Folcloric „Grâușorul” Hănești – Botoșani; 9.Ansamblul Folcloric „Balada Nouă” Botoșani; 10.Ansamblul Folcloric „Hora Florilor” Olt – Osica de Jos. Urmareste-ne pe Google News
Primăria municipiului Botoșani a anunțat, vineri, finalizarea lucrărilor de amenajare a parcului de agrement de pe versantul Pacea. Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Andrei, care a precizat că recepția oficială a proiectului s-a încheiat recent.
Primarul a explicat că, până acum, s-au desfășurat ultimele etape ale lucrărilor, iar acum parcul este gata pentru utilizare. „Receptia a fost făcută vineri. Acum sunt cosurile de gunoi echipate complet pe amplasament și
.
Locuitorii din Botoșani așteaptă cu nerăbdare finalizarea proiectului de transformare a versantului Pacea într-un parc de agrement. Zona, situată pe o suprafață de 21 de hectare, va deveni un complex cu multiple facilități, menite să ofere distracție și relaxare pentru toate vârstele.
Un cetățean al orașului a trimis o sesizare și un video care surprind starea dezastruoasă a zonei, menționând că până acum nu au fost instalate coșuri de gunoi funcționale.
.
Poliția din județul Botoșani a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 29 de ani din comuna Mitoc, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni. Potrivit sursei, acesta este cercetat pentru distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare.
Conform informațiilor oferite de poliție, pe 13 spre 14 august, tânărul, însoțit de trei persoane din aceeași localitate, s-a deplasat la o stână din zona extravilan a
.
Vicepreședintele CJ Botoșani și-a sărbătorit fiul la Suceava
Un eveniment important din viața politică și administrativă a avut loc vineri la Suceava, unde Constantin Bursuc, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, a participat la nunța fiului său. Petrecerea a fost organizată în cadrul prestigiosului salon Prestige Ballroom și a reunit membri din lumea politică, afaceri și administrație.
Ceremonia de cununie civilă și religioasă a avut loc joi, 21 august, iar vineri a fost dedicată
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.