Biserica este în doliu după ce un iubit preot din județul Botoșani a murit. Prof. pr. Mihai Zugravu, de 61 de ani, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Broscăuți timp de aproape 30 de ani, s-a stins din viață. „Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să‑l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându‑şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându‑şi, nu are cine să‑i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului , slujitorului lui Dumnezeu Pr. Mihai , să‑i cerem odihnă de la Hristos, şi sufletelor noastre mare milă.”, este mesajul lui Teodor Zugravu. Părintele este depus la biserica parohială. Slujba înmormântării va avea loc joi, 7 august, de la ora 12:00. Urmareste-ne pe Google News Un șofer de la Eltrans, luat de elicopterul SMURD după ce i s-a făcut rău la volan. Diagnostic dur pus de medici
Trei persoane au fost arestate preventiv în urma unor percheziții care au avut loc în județul Botoșani, dar și în aște județe. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Sectorului 6 – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat, în cursul zilei de 31 iulie 2025, un număr de 21 percheziții domiciliare pe raza municipiul București și a județelor Ilfov, Ialomița,
.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat, pe 3 august, o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive de către conducătorii auto. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 80 de persoane și controlate 65 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare
.
Elicopterul SMURD a fost chemat, marți, în județul Botoșani pentru a prelua un bărbat în stare gravă. Este vorba despre un bărbat de 79 de ani, care a fost preluat de pe terenul de sport de la Săveni. Botoșăneanul a fost diagnosticat cu infarct miocardic acut, iar medicii au decis transferul pe cale aeriană la Iași. Urmareste-ne pe Google News
.
Episcopul de Huși a slujit, marți, la o mănăstire din județul Botoșani. Preasfințitul Părinte Ignatie, episcopul Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea de maici „Sfântul Ioan Iacob Românul” de la Crăiniceni, județul Botoșani, localitatea natală a Sfântului Ioan Iacob. Slujirea are loc în ziua închinată Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, iar sute de credincioși au fost prezenți la eveniment. De la copii până la vârstnici, plini de evlavie
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.