O mașină confiscată pentru confiscare în Belgia a fost găsită la Botoșani. Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în data de 04 august a.c., în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța. „Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autovehiculul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la o unitate de profil din Franța, contra sumei de 7.000 de euro, pe care i-a plătit prin virament bancar. Bărbatul susține că nu a avut cunoștință că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, iar autoturismul, în valoare de peste 35.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor”, precizează polițiștii de frontieră. Urmareste-ne pe Google News
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit, marți după amiază, la spitalul SRI Agripa Ionescu unde era internat de mai mult timp după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte avea 95 de ani. Pe 11 iunie 2025, Ion Iliescu a fost internat în Unitatea de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București, din cauza unor probleme respiratorii. Pe 15 iunie, starea
.
Mai multe primării din județul Botoșani au fost amendate cu peste 600.000 lei potrivit reprezentanților Comisariatului Județean Botoșani a Gărzii de Mediu, care a demarat acțiunile de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților. S-au verificat 25 UAT-uri, Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoproces și Consiliul Județean Botoșani. Pentru neconformitățile constatate s-au
.
Luna august este luna divertismentului, alături de Summer Bit – un eveniment cuprinzător cu o durată de 2 luni, acesta terminându-se la finalul lunii august. Summer Bit este conceput în mod special pentru a oferi pasionaților români o sumedenie de moduri de a se distra și de a fi premiați în lunile toride de vară. Campania în sine este descrisă ca galactică și conține mai multe campanii secundare, potrivite pentru
.
Mai mulți botoșăneni, unii cu câte două locuințe și mașini, primeau ajutor social. Aceștia profitau de banii de la stat deși nu îndeplineau condițiile necesare. Oamenii nu declarau bunurile pe care le dețineau și încasau ilegal lunar bani din ajutor social. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a depistat, în urma unor controale, mai multe persoane din județul Botoșani care au primit ajutoare sociale de la stat,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.