Percheziții în Botoșani pentru contrabandă cu țigarete și articole pirotehnice
Percheziții în Botoșani pentru contrabandă cu țigarete și articole pirotehnice
Polițiștii din Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au efectuat patru percheziții domiciliare în localitățile Corni și Darabani, într-un dosar ce vizează infracțiunea de „contrabandă în formă asimilată”. Acțiunea a avut loc duminică, iar cercetările continuă.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat peste 7.500 de țigarete duty-free, diverse mărci, mai mult de 11.000 de articole pirotehnice din categoriile P I, P 2 și F2, a căror deținere este interzisă, precum și 19 recipiente cu substanțe chimice.
Poliția a extins cercetările pentru infracțiunea de contrabandă calificată, deoarece bunurile au fost introduse în țară evitând controlul vamal. Potrivit botosaninews.ro, oficialii Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani menționează că această etapă vizează întregirea probatoriului în dosar.
Cercetările continuă sub coordonarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani, pentru a stabili toate condițiile în care s-a desfășurat activitatea infracțională și a lua măsurile legale corespunzătoare.