Toate culturile agricole însămânțate în toamnă și recoltate în această perioadă au o producție mai bună față de anul precedent, potrivit Direcției pentru Agricultură Botoșani. Conform directorului Direcției pentru Agricultură, Cristian Delibaș, campania de recoltare a grâului, orzului sau rapiței este în derulare, potrivit Agerpres.ro. „Suntem în plină campanie de recoltare a culturilor de toamnă: grâu, orz, rapiță. Până în momentul de față, în tot arealul de cultură unde s-a recoltat și se recoltează, se pot estima producții mai bune decât anul anterior. La sfârșitul campaniei, după ce toți vor finaliza campania de recoltat și producția va fi stocată, vom afla cifre medii de producție pentru anul 2025”, a declarat Delibaș pentru sursa citată. Datele centralizate de Direcția pentru Agricultură relevă că în toamna anului precedent în județul Botoșani au fost înființate culturi de grâu pe o suprafață de 43.000 de hectare, de rapiță – pe 10.000 de hectare, iar de orz – pe 2.600 hectare. Delibaș a precizat că nu sunt culturi din campania de însămânțare de primăvară care să fie afectate de fenomenele meteo. „Însă, având în vedere schimbările climatice, rămânem rezervați”, a adăugat el.
Un bărbat din judeţul Botoşani a ameninţat cu moartea doi pădurari, iar vineri a fost condamnat la închisoare cu executare. Botoșăneanul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Corni, a fost condamnat pentru comiterea a șase infracțiuni de ultraj după ce a amenințat cu moartea pădurarii din cadrul Ocolului Silvic Mihai Eminescu. În perioada iulie-august a.c., în timp ce se afla pe fondul forestier, din cadrul Ocolului Silvic Mihai
.
Un bărbat rănit grav într-un cimitir din județul Botoșani a fost salvat de un pompier aflat în timpul liber. S-a întâmplat în urmă cu două zile, când Adrian, pompier cu ani de experiență, tocmai se întorsese acasă după o tură lungă. A primit un apel urgent de la colegii săi: un localnic suferise un accident grav în cimitirul satului și pierdea mult sânge. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD fusese
.
Doi tineri au fost prinși de polițiști la scurt timp după ce au spart un magazin. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, vineri, 25 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din municipiul Dorohoi, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. Anchetatorii susțin
.
Un caz terifiant s-a înregistrat vineri, în localitatea Gorbănești. Un bărbat de 33 de ani, tatăl a opt copii, a încercat să-și ia viața. Botoșăneanul a înghițit mai multe pastile de Paracetamol și a încercat să se spânzure, de supărare că soția l-a părăsit de curând. Din fericire, fratele său a dat de el la timp, a tăiat funia și a sunat după ajutor. La fața locului au ajuns imediat
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.