Sărbătoare în memoria părintelui Paisie Olaru, duhovnicul de la Sihastria
Vineri, 20 iunie, se împlinesc 128 de ani de la nașterea Sfântului Cuvios Paisie Olaru, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României. Născut în Botoșani, el a fost canonizat și luat în seamă atât pentru smerenia sa, cât și pentru înțelepciunea de care a dat dovadă pe parcursul vieții.
Se amintește că părintele Paisie Olaru vorbea foarte puțin și avea o discreție rar întâlnită. Potrivit părintelui Teodor Ciurariu, acesta mânca puțin, nu râdea niciodată și nu irosește cuvintele, fiind mereu un exemplu de smerenie. El nu a fost niciodată văzut dormind și a fost considerat cel mai respectat duhovnic din țară, fiind foarte căutat de credincioși, de preoți și chiar de ierarhi. "Era un calugar smerit, care nu căuta slava de la oameni și nu vorbea niciodată despre sine," conform citatului de pe doxologia.ro.
Născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiesti, comuna Lunca-Botoșani, Paisie Olaru a fost cel mai mic copil din familie, tatăl său fiind pădurar și mama casnică. Mama sa a murit în timpul războiului din 1913, iar tatăl a trecut în neființă în 1923. La botez, purta numele Petru. În 1921, a intrat în monahism la Schitul Cozancea, adoptând numele de Paisie. În 1943 a fost hirotonit diacon, iar în 1947 preot și pentru scurt timp egumen la un schit de metanie. În același an, s-a retras la Mănăstirea Sihastria, devenind duhovnic al întregii obşti și rămânând în această postura până la sfârșitul vieții.
După o perioadă de prolifică activitate duhovnicească, între 1972 și 1985, a trăit ca șihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii ani, din cauza bolii, în chilia sa de la Sihastria, până când s-a mutat la Domnul. Potrivit celor de la botosaninews.ro, el a lăsat în urmă multe volume cu sfaturi și povățuiri pentru ucenicii, calugari și credincioși. A murit în noaptea de 18 octombrie 1990, fiind apreciat pentru smerenia, blândețea și înțelepciunea sa.
Parintele Cleopa, un duhovnic al vremurilor noastre, îl describea ca fiind "smerit, tacut, bland, intelept la cuvant, foarte milostiv si iubitor de aproapele". El nu căuta lux sau recunoaștere și prefera să trăiască în liniște, ascuns, dedicat rugăciunii și mântuirii celorlalți. Rămâne astfel o figură emblematică a monahismului românesc, o adevărată comoară a duhovniciei naționale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
