Un scandal a avut loc luni, pe o terasă din municipiul Botoșani. Un bărbat a ajuns la spital, iar altul în arestul poliției. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 59 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. „În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în aceeași zi, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla pe terasa unui local public, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit victima în zona gâtului, ceea ce a făcut-o să se dezechilibreze și să cadă peste un stand pentru umbrelă, aflat în apropiere, provocându-i leziuni fizice”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, Delia Nenișcu. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Urmareste-ne pe Google News
A crezut că trece neobservat de poliție, dar a avut ghinion! Un bărbat s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mașina. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, luni, 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Coțușca, un autovehicul condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a
.
O localitate din judeţul Botoşani va rămâne miercuri, timp de şase ore, fără energie electrică. Este vorba de oraşul Săveni, care va fi afectat, parţial, de întreruperea de curent. Societatea comercială Delgaz Grid SA anunţă că în intervalul orar 09:00-15:00 nu va fi electricitate pe străzile: 1 Decembrie, Başeului, Dobrogeanu Gherea, Independenţei, Livezii, Parcului, Pietii, Principala şi Prunului. Lucrările pot fi reprogramate în situaţia apariţiei unor evenimente neprevăzute în reţelele
.
Duminică, 13 iulie 2025, după oficierea Sfintei Liturghii, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a avut loc instalarea oficială a Părintelui Marian Iftodi în funcția de preot slujitor. Evenimentul a fost marcat de un moment liturgic și emoționant, care a reunit credincioșii, clerici din Protopopiatul Dorohoi și a invitaților din cercul pastoral Dorohoi. Slujba de Te Deum a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de părintele protopop
.
Peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică au fost identificate în primele 6 luni din 2025, în zona de activitate a Delgaz Grid. Dintre acestea, 55 s-au înregistrat în județul Botoșani. 54 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică și una de gaze naturale. Prejudiciul generat de aceste practici se ridică la aproape 8,5 milioane de lei; cantitatea totală de energie sustrasă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.